„Pogba i-a spus DA lui Juventus” Mino Raiola negociază transferul mijlocașului încă din această iarnă

  • Publicat:
  • Actualizat:

Pogba i-a spus da lui Juventus” a notat publicația din Italia, Corriere dello Sport. Jurnaliștii din Peninsulă scriu că mijlocașul lui Manchester United ar putea ajunge lângă portughezul Cristiano Ronaldo în această iarnă.

Tensiunea dintre Pogba și Jose Mourinho din vestiarul de pe Old Trafford a atins limita suportabilității, iar jucătorul francez își dorește să se întoarcă la formația din Torino, pe care o numește „familia mea”.

Pogba a jucat în urmă cu două săptămâni pe stadionul lui Juventus în Liga Campionilor în tricoul lui United, iar fanii italieni l-au primit cu brațele deschise. Gruparea din Manchester s-a impus în fața „Bătrânei Doamne” cu 2-1, iar Pogba a fost unul dintre marcatorii englezilor, însă acesta a preferat să nu se bucure la golul său.

La finalul meciului, întrebat de jurnaliști dacă va reveni în Italia, Pogba nu a vrut să intre în conflicte și a preferat să răspundă simplu: „Cine știe? Acum sunt la United„.

Potrivit presei internaționale, Juventus va face tot posibilul să îl aducă în această iarnă la echipa antrenată de Massimiliano Allegri. Sport.es scrie că agentul jucătorului, Mino Raiola, se va întâni cu oficialii clubului torinez marți, 20 noiembrie, pentru a discuta despre transferul lui Pogba, dar și despre un alt fotbalist reprezentant de impresar, Matthijs de Ligt, pe care Juventus îl vrea.

Cotat de site-urile de specialitate la 90 de milioane de euro, Paul Pogba a jucat 15 meciuri în acest sezon. Campion mondial în vară cu naționala Franței, mijlocașul de 25 de ani a marcat în actuala stagiune 5 goluri și a oferit 4 pase decisive.

Paul Pogba a fost cumpărat în 2016 de Manchester United, de la Juventus, pentru 105 milioane de euro, după ce a ajuns gratis pe ruta inversă cu patru ani mai devreme.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Copiii lui Kate Middleton, pregătiți pentru moartea mamei lor 😢 George, Charlotte și Louis au fost duși la psiholog
Copiii lui Kate Middleton, pregătiți pentru moartea mamei lor 😢 George, Charlotte și Louis au fost duși la psiholog
Acuzații foarte grave la adresa lui Ovidiu Hațegan, a doua zi după Dinamo – Poli Iași
Acuzații foarte grave la adresa lui Ovidiu Hațegan, a doua zi după Dinamo – Poli Iași
Tatăl lui Sebi, unul dintre tinerii uciși de Vlad Pascu, a ajuns la spital în timpul protestului din Piața Victoriei
Tatăl lui Sebi, unul dintre tinerii uciși de Vlad Pascu, a ajuns la spital în timpul protestului din Piața Victoriei
S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic
S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic
Livia, fosta soţie a lui Cătălin Bordea, rupe tăcerea după divorţ. A recunoscut tot: „Plătim pentru orice”
Livia, fosta soţie a lui Cătălin Bordea, rupe tăcerea după divorţ. A recunoscut tot: „Plătim pentru orice”
BANCUL ZILEI. După o petrecere, directorul își cheamă secretara: - Maricico ai vreun leac?
BANCUL ZILEI. După o petrecere, directorul își cheamă secretara: - Maricico ai vreun leac?
Cea mai profitabilă investiţie: cine cumpără acţiuni de 5.000 de lei câştigă cel puţin 500 de lei pe an
Cea mai profitabilă investiţie: cine cumpără acţiuni de 5.000 de lei câştigă cel puţin 500 de lei pe an
Omul care a descoperit ADEVĂRUL despre evoluție, cu 100 de ani înaintea lui Darwin
Omul care a descoperit ADEVĂRUL despre evoluție, cu 100 de ani înaintea lui Darwin
Ea este văduva lui Costel Corduneanu! Cu 20 de ani mai tânără, Graţiela Corduneanu are trei copii cu fostul luptător
Ea este văduva lui Costel Corduneanu! Cu 20 de ani mai tânără, Graţiela Corduneanu are trei copii cu fostul luptător
S-a aflat! Care e cauza morții lui Costel Corduneanu, unul dintre cei mai periculoși interlopi din România
S-a aflat! Care e cauza morții lui Costel Corduneanu, unul dintre cei mai periculoși interlopi din România
Regula obligatorie în orice BLOC din România. Asociația nu are dreptul să refuze asta unui proprietar
Regula obligatorie în orice BLOC din România. Asociația nu are dreptul să refuze asta unui proprietar
Doliu în România! Vestea a picat ca un trăsnet! Adio, Adriana
Doliu în România! Vestea a picat ca un trăsnet! Adio, Adriana
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Hațegan, gafă șocantă pentru Federația Română de Fotbal: reacție promptă după o decizie aberantă
Hațegan, gafă șocantă pentru Federația Română de Fotbal: reacție promptă după o decizie aberantă
Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi
Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi
În ce situații e legal să încalci linia continuă pentru a efectua o depășire. Regula de care mulți nu țin cont
În ce situații e legal să încalci linia continuă pentru a efectua o depășire. Regula de care mulți nu țin…
O femeie a văzut că „porțile iadului” s-au deschis chiar în curtea casei sale, în toiul nopții. Câinele a „simțit” și i-a indicat locul. Ce a urmat
O femeie a văzut că „porțile iadului” s-au deschis chiar în curtea casei sale, în toiul nopții. Câinele a „simțit”…