Juventus și-a pierdut un super – jucător în ultima zi de mercato! „Toată noaptea am avut mii de gânduri și am revăzut mii de imagini”

Juventus și-a pierdut un super - jucător în ultima zi de mercato!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mijloașul de 32 de ani, Claudio Marchisio, și-a luat adio de la Juventus, după 25 de ani îmbrăcat în bianconero. Jucătorul și clubul din Torino au luat această decizie de comun acord. Anunțul despărțirii de campioana Italiei a venit în ultima zi de mercato din Peninsulă.

Astăzi, 17 august, se încheie povestea lui Claudio Marchisio la Juventus, după rezilierea de comun acord a contractului. O poveste lungă, de 25 de ani, începând cu prima zi când „Prințul”, poreclă pe care a primit-o după mult timp de la venirea la echipă, dar care i se potrivea din primul moment decând s-a îmbrăcat cu tricoul bianconero. Avea doar 7 ani, o dorință nebună de a juca și mintea plină de vise„, a fost scris în comunicatul oficial al clubului Juventus.

Mijlocașul italian și-a exprimat dorința de a pleca de la echipa din Torino de mai multe ori în această vară, însă decizia a venit chiar la finalul perioadei de mercato.

Marchisio a evoluat în 389 de meciuri și a marcat 37 de goluri în 10 sezoane, începând cu 2011-2012. Cu Juventus a câștigat 4 cupe ale Italiei, 3 supercupe și 7 titluri de campion.

Toată noaptea am avut mii de gânduri și am revăzut mii de imagini. Nu reușesc să nu mă uit la această poză (n.red.: poza cu el de la 7 ani) și la dungile astea, pe care mi-am scris viața de om și de fotbalist. Iubesc acest tricou, dar sunt convins că, în ciuda tuturor lucrurilor, binele echipei este o prioritate. Mereu. Într-o zi grea ca aceasta, mă agăț puternic de acest principiu. A fost cea mai frumoasă parte a acestei povești minunate, datorită acestui motiv, într-o zi, ne vom saluta într-un mod special„, a scris Marchisio pe contul său oficial de Instagram.

Potrivit gazzetta.it, Claudio Marchisio ar putea ajunge în MLS, la Montreal Impact. Alessandro Nesta, Didier Drogba, Marco Donadel sunt câteva nume importante din fotbalul internațional care și-au pus amprenta pe echipa din America.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele