Ionuț Radu și-a prelungit contractul cu Internazionale Milano până în 2020

Redactor:
Andrei Pal
Ionuț Radu și-a prelungit contractul cu Internazionale Milano până în 2020
  • Publicat:
  • Actualizat:

Clubul italian Internazionale Milano a anunțat, marți, prin intermediul site-ului oficial, că portarul Ionuț Radu, în vârstă de 19 ani, și-a prelungit pentru încă patru sezoane contractul cu formația de pe Giuseppe Meazza.

Astfel, tânărul fotbalist care a fost luat de fostul antrenor, Roberto Mancini, în cantonamentele din această vară ale italenilor, va rămâne la Milano până pe 30 iulie 2020. Portarul român a debutat la Inter pe 14 mai, în meciul din deplasare cu Sassuolo, încheiat cu scorul de 3-1 în favoarea fostei echipe a lui Marius Alexe. Radu a fost introdus în teren în minutul 72, în locul lui Juan Pablo Carrizo.

„Clubul Internazionale Milano anunță faptul că fotbalistul Ionuț Andrei Radu și-a prelungit contractul cu Nerazzurri până în 2020”, se arată în mesajul postat de oficialii italieni pe site-ul oficial.

Ionuț Radu a ajuns la Internazionale Milano în 2013, de la echipa de tineret a lui Pergolettese, și a trecut pe la toate echipele de juniori ale italienilor. Înainte de a face pasul spre Italia, Radu a trecut și pe la echipele de juniori de la Steaua și Dinamo.

Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași

Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”

Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”

„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”

Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști

Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…

"Unde mai joc și eu la aparate?!" Vieţile românilor care s-au trezit într-o nouă realitate, fără păcănele
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?

Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă

Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie

PERICOL pentru pisicile care stau în APARTAMENT. Anunț important pentru cei care stau la bloc

IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO

Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea

AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO

FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară

11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box

❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗

„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen