În plină criză, Barça are parte de o declarație emoționantă. Dani Alves: „Îmi voi apăra tricoul cu dragoste până la final”

Redactor:
Robert ZANFIR
În plină criză, Barça are parte de o declarație emoționantă. Dani Alves:
  • Publicat:
  • Actualizat:

În plină criză după eliminarea din Champions League și după ce a pierdut finala Cupei Regelui în fața marii rivale de la Real (1-2), Barcelona încearcă să își revină din șocul ultimelor rezultate, cu atât mai mult cu cât și al treilea obiectiv, campionatul, riscă să fie ratat.

Jucătorii au fost luați în primire de suporteri, la revenirea în Barcelona, iar fanii i-au acuzat pe Messi și Compania că se gândesc doar la binele personal: „Sunteți niște mercenari”.

Unul dintre starurile despre care se vorbește insistent în ultima vreme că ar pleca de la Barca este Dani Alves. Brazilianul ajuns la 30 de ani are contract până în iunie 2015, iar clubul nu pare să își dorească prelungirea.

Fundașul dorit de Chelsea, Manchester City și PSG spune că nu se gândește să părăsească Barcelona și își declară fidelitatea față de culorile blaugrana.

„Am părăsit Valencia foarte nefericiți, triști, suporterii veniseră să ne vadă câștigând încă un trofeu. Dacă trebuie să fim puși la zid, atunci să fim puși la zid. Asta este personalitatea mea. Ă‚sta e fotbalul. Eram cei mai buni atunci când câștigam, acum suntem cei mai răi”, a declarat Dani Alves pentru Marca.

Dani Alves caută ieșirea din situația de criză și spune că doar atașamentul jucătorilor și al fanilor va scoate Barca la lumină: „Țin foarte mult la acest club uriaș. Îmi voi apăra tricoul cu dragoste până la final”, a mai spus brazilianul.

Barcelona va avea duminică meci greu în fața celor de la Athletic Bilbao. Catalanii sunt la patru puncte de liderul de la Atletico Madrid și la un pas în spatele Realului

Robert ZANFIR / Redactor
Autor Prosport.ro si la ziarul Prosport. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Traian Băsescu a răbufnit: Nu are ce căuta în funcția de președinte al României
Traian Băsescu a răbufnit: Nu are ce căuta în funcția de președinte al României
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele