I-au stricat somnul lui Ronaldo şi l-au luat la ţintă pe Zidane cu laserul. Tot degeaba! UEFA îi cheamă la "interogatoriu" pe francezi

8 mar 2018 2456 afişări Comentează şi tu Campionate Externe
I-au stricat somnul lui Ronaldo şi l-au luat la ţintă pe Zidane cu laserul. Tot degeaba! UEFA îi cheamă la "interogatoriu" pe francezi
  • Uniunea Asociaţiilor Europene de Fotbal (UEFA) a deschis o procedură disciplinară împotriva clubului Paris Saint-Germain, după ce fanii echipei franceze au folosit dispozitive pirotehnice la meciul cu Real Madrid, din returul optimilor de finală ale Ligii Campionilor, informează Marca.

Gruparea franceză este acuzată de proasta organizare a meciului de marţi, în timpul căruia suporterii au folosit şi lasere şi au blocat scările stadionului.

În plus, Real Madrid a făcut o sesizare la UEFA, după ce, în noaptea de luni spre marţi, ultraşii parizieni au detonat mai multe petarde în faţa hotelului unde a fost cazată delegaţia echipei spaniole pentru a nu-i lăsa pe fotbaliştii lui Zinedine Zidane să se odihnească înaintea meciului.

Formaţia Real Madrid, deţinătoarea trofeului, s-a calificat, marţi, în sferturile de finală ale Ligii Campionilor, după ce a trecut, cu scorul de 5-2 la general, de Paris Saint-Germain. După 3-1 pe Santiago Bernabeu, spaniolii s-au impus şi în deplasare, scor 2-1.

Versiune selectata: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.