Din ce în ce mai bun! Chiricheș devine o piesă tot mai importantă în angrenajul gândit de Villas Boas la Tottenham

  • Publicat:
  • Actualizat:

Vlad Chiricheș devine o piesă tot mai importantă în angrenajul gândit de Andre Villas Boas la Tottenham. A dovedit-o titularizarea din meciul de ieri cu Manchester United, 2-2, unul decisiv pentru viitorul portughezului pe banca echipei londoneze. Pentru că presa engleză a scris că în cazul unui eșec, Villas Boas ar fi putut fi demis de șefii lui Tottenham.

Chiricheș nu l-a dezamăgit pe managerul său. Deși Tottenham a primit două goluri, ambele marcate de Rooney (32 și 57 – pen.), fundașul român nu a fost vinovat. Iar greșelile din alte faze, în care a fost depășit ușor de Valencia sau Rooney, au fost „răscumpărate” prin tacklinguri realizate cu precizie, care i-au ridicat pe spectatorii de pe „White Hart Lane” în picioare.

Într-un alt meci de ieri din Premier League, Pantilimon a fost integralist în victoria lui City, 3-0, de pe teren propriu, cu Swansea.

Adrian Costeiu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul cuceritor s-a despărțit de șatena sexy din Cluj și… din nou lângă marea iubire

Surprinzător! A văzut cine s-a calificat în semifinalele UCL și a spus clar ce echipă va câștiga trofeul

Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”

„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”

S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui

Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…

Filmul exploziei care a devastat, azi noapte, un bloc din Craiova: Țipete de groază și oameni sub dărâmături care imploră să fie salvați
Filmul exploziei care a devastat, azi noapte, un bloc din Craiova: Țipete de groază și oameni sub dărâmături care imploră…
A fost SPART codul celui mai TEMUT criminal în serie din istoria Americii

Ronald Gavril a apărut dezbrăcat în pat, alături de iubita lui, Anamaria Prodan: Viaţa nu se aşteaptă, se trăieşte!

Starea de sănătate a Prințesei Kate Middleton s-a înrăutățit?! Gestul disperat al Prințului William

Șansă istorică pentru SIMONA HALEP. Anunț venit astăzi, 18 APRILIE: Se fac demersuri

IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO de la priveghi

Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea

AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO

Istvan Kovacs, răplata unei prestații stelare: poate bifa o premieră fabuloasă pentru România

De Rossi va continua ca antrenor al Romei

❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗

Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură zi
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură…