Decizie ciudată luată de PSG. Ar fi renunțat la un jucător în urmă cu zece zile, dar nu a făcut niciun anunț oficial

Redactor:
Daniel Anghel
Decizie ciudată luată de PSG. Ar fi renunțat la un jucător în urmă cu zece zile, dar nu a făcut niciun anunț oficial
  • Publicat:
  • Actualizat:

PSG i-a reziliat contractul lui Lassana Diarra (33 de ani), mijlocașul francez adus pe Parc des Princes la începutul anului 2018. Anunțul a fost făcut de cei de la L’Equipe. Acesta și-ar fi reziliat contractul cu campioana Franței în urmă cu zece zile, dar clubul nu a dat niciun anunț oficial.

În vară, contractul lui Diarra cu PSG expira, astfel că mijlocașul devenea oricum liber de contract. Acesta a bifat doar patru meciuri pentru echipa antrenată de Thomas Tuchel în acest sezon, fără să înscrie.

În cariera sa, Diarra a evoluat pentru Le Havre, Chelsea, Arsenal, Portsmouth, Real Madrid, Anzhi, Lokomotiv Moscova, Marseilla și Al-Jazira, formația de la care a venit liber de contract la campioana Franței.

  • Un titlu de campion, o FA Cup, o Cupă a Ligii și o Supercupă a Angliei a cucerit Diarra alături de Chelsea
  • Un titlu de campion, o Cupă și o Supercupă a Spaniei cu Real Madrid
  • Un titlu de campion, o Cupă, o Cupă a Ligii și o Supercupă în tricoul lui PSG
  • O FA Cup cu Portsmouth
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de Pro TV

FOTO Edi Iordănescu, inclus în Top 10 cei mai sexy selecționeri de la EURO 2024. Pe ce loc e românul

„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu

Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen

Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața

Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!

Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii

Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum

Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze

Ungaria a dat ordin. Șoferii români care au interzis peste graniță. Se aplică din 1 Mai

Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!

Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România

Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme

Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!

Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal

❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗

Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele