Walter Zenga a fost demis de la Wolverhampton. Motivul invocat de șefii clubului englez

Redactor:
Dan Mirea
Walter Zenga a fost demis de la Wolverhampton. Motivul invocat de șefii clubului englez
  • Publicat:
  • Actualizat:

UPDATE: Walter Zenga a fost demis din funcția de manager al lui Wolverhampton, la doar 87 de zile distanță de la data în care era numit în funcție, motivul invocat fiind rezultatele foarte slabe din ultimul timp.

Numit pe 1 august 2016, Zenga a stat pe bancă în 14 meciuri de Championship și a reușit să câștige doar patru, adunând patru înfrângeri în ultimele cinci meciuri de campionat.


Walter Zenga a fost instalat ca „principal”, în august, la echipa din Championship, Wolverhampton, iar italianul a plecat la drum cu gândul la promovarea în Premier League, dar planurile i-au fost date peste cap, după rezultatele modeste înregistrate în ultimul timp.

Bilanțul lui Wolverhampton, în ultimele 10 meciuri, arată dezastruos: două victorii, două remize și șase înfrângeri, iar fanii echipei au ajuns la capătul răbdării cu Walter Zenga. „Lupii” ocupă locul 18, cu doar 16 puncte acumulate, iar ultimul meci pierdut, acasă, în fața celor de la Leeds, scor 0-1, a adâncit criza în care se află echipa.

Fanii „lupilor” au luat cu asalt Twitter-ul, unde au postat mesaje prin care îi cer demisia italianului, iar alții au mers mai departe și au scris că nu mai speră că acest sezon să mai fie salvat, chiar și cu un alt antrenor.

Mesajele suporterilor: Chiar dacă Zenga pleacă, nu va fi înlocuit cu vreun Big Sam. Dacă pleacă Zenga, o să vină un alt Zenga”.

„N-am văzut vreun argument pro-Zenga, altul decât că are pasiune, dar nu e de ajuns. E departe de nivelul cerut”.

„Voi fi uimit dacă Zenga va mai fi antrenor și la meciul cu Blackburn, săptămâna viitoare. A fost un risc și se vede”.

Zenga a fost aproape de a deveni selecționerul României

Walter Zenga a recunoscut, în vară, că a fost în discuții avansate cu președintele FRF, Răzvan Burleanu, dar și cu Andrei Vochin, de a prelua naționala României, imediat după ce Anghel Iordănescu a plecat după EURO 2016. În cele din urmă, discuțiile au intrat în impas, iar Christoph Daum a fost numit pe banca României. 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
Regula obligatorie pe care românii o vor accepta. Decizia așteptată de milioane de persoane
Regula obligatorie pe care românii o vor accepta. Decizia așteptată de milioane de persoane
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…