Chiricheș n-a putut decât să privească! VIDEO | Gol de senzație reușit de Stevan Jovetic în semifinalele Cupei Italiei. Reina, fără reacție

Redactor:
Andrei Pal
Chiricheș n-a putut decât să privească! VIDEO | Gol de senzație reușit de Stevan Jovetic în semifinalele Cupei Italiei. Reina, fără reacție
  • Publicat:
  • Actualizat:

Inter Milano s-a calificat în semifinalele Cupei Italiei după ce a învins formația la care evoluează Vlad Chiricheș (26 de ani), Napoli, scor 2-0. Fostul fundaș al Stelei a fost titular, dar nu a putut să privească reușita superbă a lui Stevan Jovetic, prin care formația lui Roberto Mancini a deschis scorul.

Cu doar 16 minute rămase până la finalul celor 90, Stevan Jovetic și-a arătat clasa care îl transforma în golgheterul Fiorentinei de acum câteva sezoane. În vârstă de 26 de ani, atacantul muntenegrean a expediat un șut năpraznic din marginea careului de 16 metri, iar Pepe Reina nu a avut nicio șansă. Mingea a trecut, cu efect, pe lângă portarul iberic, iar acesta nu a putut decât să privească cum se scurge în plasă.

După o ocazie a lui Chiricheș în careul lui Handanovic, Interul a reușit să plece pe contraatac, iar Adem Liajic, un alt fost jucător al Fiorentinei, a reușit să înscrie, în prelungiri, golul prin care Inter a lămurit soarta partidei și și-a asigurat un loc în penultima fază a competiției.

Formația lui Mancini va juca în semifinale, în dublă manșă, contra celor de la Junventus. Luând în considerare faptul că AC Milan, rivala de moarte a Interului are o misiune destul de ușoare în compania celor de la Alessandria, o finală între cele două echipe din capitala modei este foarte posibilă.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Decizia luată de Tottenham în privința lui Radu Drăgușin
Decizia luată de Tottenham în privința lui Radu Drăgușin
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
ANIMAŢIE.
ANIMAŢIE. "Nu pot să vă spun ce am văzut, băiatul ardea". Trei prieteni, cursă nebună spre moarte. Soţia unuia dintre…
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
Fosta iubită a Prinţişorului Craiovei trăieşte clipe de senzaţie într-o vacanţă de lux: Pentru totdeauna îndrăgostită
Fosta iubită a Prinţişorului Craiovei trăieşte clipe de senzaţie într-o vacanţă de lux: Pentru totdeauna îndrăgostită
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
S-a dat ordin pentru toate MAGAZINELE din România. Noua regulă este absolut OBLIGATORIE
S-a dat ordin pentru toate MAGAZINELE din România. Noua regulă este absolut OBLIGATORIE
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Suspecții de serviciu în cazul morții bizare a lui Ebrahim Raisi, președintele Iranului
Suspecții de serviciu în cazul morții bizare a lui Ebrahim Raisi, președintele Iranului
Zverev cucereşte al şaselea Masters 1000 la Roma
Zverev cucereşte al şaselea Masters 1000 la Roma
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×