Ce șansă! Anunț uriaș la două zile după Lazio – FCSB: „galacticii” merg după mijlocașul care reprezintă „prototipul de jucător interesant pentru Real”

Ce șansă! Anunț uriaș la două zile după Lazio - FCSB:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Pe locul trei în La Liga, la mare distanță de rivalii de la Barcelona, Real Madrid pregătește restartul pentru sezonul viitor, iar spaniolii de la Marca scriu, sâmbătă, despre interesul echipei lui Zinedine Zidane pentru Sergej Milinkovic-Savic (22 de ani), mijlocașul lui Lazio pe care reprezentații „galacticilor” îl monitorizează de mai multp vreme.

Titular pe Arena Națională, dar rezervă pe Olimpico, mijlocașul central sârb e omul pe care Lazio speră să obțină o sumă foarte mare de bani în următoarea perioadă de mercato și, după ce Mourinho și-a manifestat interesul, a venit rândul lui Real Madrid să-l considere o opțiune pentru mijlocul terenului. Campion mondial la Under 20 cu Serbia, ajutat de faptul că tatăl său a jucat în Spania pentru Levante și Almeida, Savic e văzut de Marca drept o opțiune pentru Real Madrid în sezonul viitor.

„Reprezintă prototipul de jucător care o interesează pe Real Madrid”, scriu ibericii despre internaționalul sârb pentru care Lazio ar vrea, în vară, o sumă cât mai apropiată de 100 de milioane de euro, chiar dacă Milinkovic-Savic e cotat, în acest moment, la puțin peste 50 de milioane de euro.

Considerat un mijlocaș perfect, „box to box”, care face foarte bine ambele faze ale jocului, Milinkovic-Savic a intrat și în atenția lui Juventus, Arsenal și Manchester City.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ireal ce a putut păți o tânără de 21 de ani, după ce a băut o cafea de la automatul din aeroport
Ireal ce a putut păți o tânără de 21 de ani, după ce a băut o cafea de la automatul…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Îndrăgostit de România, un italian a decis să pună aici bazele unei afaceri de familie:
Îndrăgostit de România, un italian a decis să pună aici bazele unei afaceri de familie: "Vii și îți iei ce…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ! Cântăreaţa a dezvăluit totul!
Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ!…
Cod roșu la Casa Regală a Marii Britanii! Starea Regelui Charles e din ce în ce mai rea, s-a avansat cu planurile de înmormântare
Cod roșu la Casa Regală a Marii Britanii! Starea Regelui Charles e din ce în ce mai rea, s-a avansat…
DISPARE Shein din Europa? Comisia Europeană a luat decizia
DISPARE Shein din Europa? Comisia Europeană a luat decizia
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele