Carlo Ancelotti: „Cu mai multă precizie la finalizare ne puteam califica”

Carlo Ancelotti:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Antrenorul echipei Paris Saint-Germain, Carlo Ancelotti, a declarat, miercuri seară, după eliminarea din sfeturile de finală ale Ligii Campionilor, că formația sa se putea califica în semifinale dacă avea mai multă precizie la finalizare, informează site-ul oficial al UEFA.

„Există regrete și mândrie. Am făcut tot posibilul pentru a câștiga acest meci. Echipa a demonstrat calitate, caracter și curaj. Am jucat foarte bine. Ne-am apărat bine și în faza de posesie am creat mult. Sunt dezamăgit de cum s-a încheiat. Am venit la Barcelona să jucăm deschis, să atacăm. Nu am vrut să ne închidem ca alte formații, am vrut să creăm probleme Barcelonei. Intrarea lui Messi a dat multă încredere catalanilor. Chiar dacă nu e refăcut complet, este un jucător fantastic. Noi am fi putut înscrie în prima repriză, am avut două, trei ocazii bune. În partea a doua am reușit să deschidem scorul și am avut ocazia să ne majorăm avantajul. Cu mai multă precizie la finalizare ne puteam califica. În semifinale, echipele spaniole au mai multă experiență, dar formațiile germane sunt mai puternice fizic. Cred că vor fi meciuri echilibrate în semifinale”, a spus Ancelotti.

Formația spaniolă FC Barcelona s-a calificat în semifinalele Ligii Campionilor, după ce a remizat, miercuri seară, pe teren propriu, scor 1-1 (0-0), cu echipa franceză Paris Saint-Germain, în manșa retur a sferturilor de finală ale competiției. Pentru FC Barcelona a marcat Pedro ’71, iar pentru Paris Saint-Germain a înscris Pastore ’50.

În tur, scorul a fost egal, 2-2, iar catalanii au acces în semifinale datorită faptului că au marcat mai multe goluri în deplasare.

Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Gabi Balint a vrut să facă gluma serii după ce FCSB a câștigat titlul și nu a realizat gafa comisă
Gabi Balint a vrut să facă gluma serii după ce FCSB a câștigat titlul și nu a realizat gafa comisă
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Boala care se răspândește RAPID în lume! Record de îmbolnăviri: experții avertizează populația
Boala care se răspândește RAPID în lume! Record de îmbolnăviri: experții avertizează populația
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin gunoaie.
O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin gunoaie. "Aleg și eu ce…
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
VIDEO Coman & co., distracție “nebună” în toiul nopții după ce FCSB a luat titlul de campioană în Superliga! “Te iubesc…”
VIDEO Coman & co., distracție “nebună” în toiul nopții după ce FCSB a luat titlul de campioană în Superliga! “Te…
SE CONFISCĂ mașina pe loc. Decizie pentru cei care merg să facă ITP-ul
SE CONFISCĂ mașina pe loc. Decizie pentru cei care merg să facă ITP-ul
O celebră influenceră de pe TikTok a fost împușcată mortal în fața casei sale. Motivul este șocant
O celebră influenceră de pe TikTok a fost împușcată mortal în fața casei sale. Motivul este șocant
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare