Atenție Gigi! Guvernul britanic dă dreptate fanilor:** „Cluburile s-au construit cu pasiunea suporterilor!”

Atenție Gigi! Guvernul britanic dă dreptate fanilor:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Este de notorietate faptul că în ultima vreme fanii lui
Manchester United, Liverpool sau Portsmouth au protestat vehement
împotriva patronilor echipelor lor. Aceștia au reclamat faptul că
patronii nu urmăresc decât profiturile personale, îndatorând
cluburile. Afirmațiile suporterilor sunt susținute de faptul că
doar Manchester United și FC Liverpool au datorii uriașe, însumând
peste 1,5 miliarde de euro! Același tip de management a adus la
faliment cluburi de mare notorietate și tradiție din Insulă, precum
semifinalista Champions League, Leeds United, care din cauza
datoriilor acumulate de fostul patron, a ajuns să fie administrată
de cenzori și a retrogradat până în liga a treia, chinuindu-se de
ani buni să revină în top.

Puternicele acțiuni ale suporterilor, care au un puternic
element social, nu au lăsat indiferent guvernul britanic. Astfel,
purtătorul de cuvânt al Departamentului Culturii și Sportului din
guvernul britanic a declarat că suporterii trebuie să aibă o
influență mai mare în managementul clubului:

„Cluburile de fotbal au fost construite cu susținerea și
loialitatea familiilor de suporteri – acești oameni asigură
stabilitatea finanicară pe termen lung de care echipele de fotbal
au nevoie
„, a spus acesta pentru CNN, citat de
Adevărul.

Propunerile înaintate de Partidul Laburist includ un amendament
care precizează că grupurile de suporteri trebuie să dețină peste
25% din acțiunile clubului și să poată avea dreptul de a
achiziționa clubul în caz de probleme financiare.

Michel Platini s-a arătat încântat de idee, declarând că este
„grozav” ca fanii să poată investi în clubul favorit.

Și în România suporterii protestează împotriva comportamentului
și managementului cluburilor favorite. În acest caz, primul exemplu
care ne vine în minte este protestul vehement și de lungă durată al
suporterilor steliști împotriva lui Gigi Becali, care nu de puține
ori a declarat că Steaua este doar a lui și că fanii nu au niciun
drept să protesteze. De asemenea, și la Craiova suporterii sunt în
conflict cu Adrian Mititelu.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING! Anunț de la Buckingham despre starea de sănătate a Regelui Charles. Comunicat oficial emis după ce s-au pregătit de înmormântare
BREAKING! Anunț de la Buckingham despre starea de sănătate a Regelui Charles. Comunicat oficial emis după ce s-au pregătit de…
Gabi Balint a vrut să facă gluma serii după ce FCSB a câștigat titlul și nu a realizat gafa comisă
Gabi Balint a vrut să facă gluma serii după ce FCSB a câștigat titlul și nu a realizat gafa comisă
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Dieta-minune a Monicăi Anghel. Așa a slăbit ENORM: alimentele la care a renunțat total!
Dieta-minune a Monicăi Anghel. Așa a slăbit ENORM: alimentele la care a renunțat total!
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care le deţin
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Prințișorul Craiovei, mărturisiri teribile despre adevărata dramă din familia lui: Am trăit cu 50 de euro pe săptămână!
Prințișorul Craiovei, mărturisiri teribile despre adevărata dramă din familia lui: Am trăit cu 50 de euro pe săptămână!
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea că se află „un monstru”
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea…
S-A DECIS PLATA a câte 3.000 de euro pe lună. Banii intră direct ÎN CONTUL de la bancă
S-A DECIS PLATA a câte 3.000 de euro pe lună. Banii intră direct ÎN CONTUL de la bancă
Persoană înecată în mare, în stațiunea Mamaia. Tragedie de Florii pe litoral
Persoană înecată în mare, în stațiunea Mamaia. Tragedie de Florii pe litoral
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare