Așa ceva nu a existat în istorie. Perez a chemat bogații Europei pentru afacerea anului. Mutările care vor intra în antologie

Așa ceva nu a existat în istorie. Perez a chemat bogații Europei pentru afacerea anului. Mutările care vor intra în antologie
  • Publicat:
  • Actualizat:

Granzii Europei au în plan mutări importante pentru perioada de transferări din vara anului viitor, una care se anunță oricum destul de încărcată, în condițiile în care la finalul lunii iunie și începutul lui iulie se va disputa și Campionatul Mondial din Brazilia.

Planul marilor echipe ale continentului este însă stabilit deja. Presa spaniolă anunță că joia trecută, la Madrid, a avut loc o întâlnire de taină între Florentino Perez, impresarul Jorge Mendes, directorul sportiv al lui Manchester City, Txiki Beguiristain, multimilionarul singaporez Peter Lim și patronul lui AS Monaco, Dmitry Rybolovlev.

Aceștia ar fi discutat, potrivit Deportes Cuatro, despre o serie de transferuri extrem de spectaculoase, care vor ține capetele de afiș ale mercatoului estival. Real Madrid a discutat pentru aducerea lui Kun Aguero, starul lui City care în trecut a mai jucat în capitala Spaniei, dar pentru Atletico. În schimb, cu banii luați pe Aguero, englezii l-ar vrea pe Radamel Falcao, de la AS Monaco. Supergolgheterul columbian este în prezent în recuperare după o accidentare destul de gravă, dar trage tare la antrenamente și speră să prindă lotul pentru Mondialul din această vară.

În fine, lanțul transferurilor dintre cele trei super-puteri este încheiat de pretenția rusului Rybolovlev de a-l vedea la Monaco pe mijlocașul argentinian al Realului, Angel Di Maria, poate cel mai bun om din linia mediană a grupării „blanco”.

Sursa citată nu scrie nimic despre sumele pe care le presupune această afacere, ci se ia în calcul chiar un fel de troc în trei, mai ales că valorile celor trei fotbaliști sunt destul de apropiate.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Anunţul momentului! Este vorba despre Florin Piersic
Anunţul momentului! Este vorba despre Florin Piersic
Florin Prunea a auzit că Niculae e OUT de la Rapid și a răbufnit
Florin Prunea a auzit că Niculae e OUT de la Rapid și a răbufnit
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu a avut nicio șansă
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu a avut nicio șansă
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Codrin Ştefănescu, prima apariţie după diagnosticul de cancer: Am cerut să îmi fie lăsat sicriul deschis indiferent cum o să arăt
Codrin Ştefănescu, prima apariţie după diagnosticul de cancer: Am cerut să îmi fie lăsat sicriul deschis indiferent cum o să…
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
Donație fabuloasă, de 25 de milioane de euro, făcută de Gigi Becali. S-a aflat totul chiar înainte de Paște
Donație fabuloasă, de 25 de milioane de euro, făcută de Gigi Becali. S-a aflat totul chiar înainte de Paște
De necrezut! Pe ce dată pică Paștele în 2025? Se întâmplă asta o dată la 10 ani
De necrezut! Pe ce dată pică Paștele în 2025? Se întâmplă asta o dată la 10 ani
Absolut toți românii sunt obligați. Legea a intrat deja în vigoare. Trebuie să-ți cedezi locul
Absolut toți românii sunt obligați. Legea a intrat deja în vigoare. Trebuie să-ți cedezi locul
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Controversă Mândruță-Dan Negru despre Lumina Sfântă: „Le dai oamenilor știri care le plac, indiferent dacă sunt adevărate sau nu?”
Controversă Mândruță-Dan Negru despre Lumina Sfântă: „Le dai oamenilor știri care le plac, indiferent dacă sunt adevărate sau nu?”
Bill May e pe cale să devină primul bărbat în înotul sincron olimpic
Bill May e pe cale să devină primul bărbat în înotul sincron olimpic
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri