AS Roma, primul club din Serie A cu acționariat străin sută la sută

  • Publicat:
  • Actualizat:

Banca italiană UniCredit și-a vândut participarea de 31 la sută la clubul AS Roma grupului de investitori americani condus de președintele James Pallotta, astfel că gruparea capitolină a devenit prima din Serie A cu acționar străin sută la sută, informează marca.com.

Suma tranzacției s-a ridicat la 33 de milioane de euro.

La 16 aprilie 2011, DiBenedetto AS Roma LLC, societate cu sediul în Delaware (SUA), din care omul de afaceri Thomas R. DiBenedetto deținea 25 la sută și Palotta, actualul președinte al AS Roma, 25 la sută, și banca Unicredit au preluat 67,1 la sută din acțiunile clubului de la familia Sensi, pentru suma de 70,3 milioane de euro.

Cele două companii care au cumpărat clubul au format un joint venture și au achiziționat ulterior în totalitate gruparea. Acum, banca Unicredit s-a retras și AS Roma a rămas în proprietate americană, deși oamenii de afaceri care formează grupul de investitori au rădăcini italiene.

La AS Roma evoluează portarul Bogdan Lobonț și fundașul Mihai Bălașa.

MEDIAFAX

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană

A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua

„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu

Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant

Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?

BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?

Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii

ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...

Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!

Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian

S-a dat ORDIN de EVACUARE în România. Raed Arafat a decis chiar acum

Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!

Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme

Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare

Prima competiţie de frumuseţe AI din lume

Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?

Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…