Accidentare în lotul lui Real Madrid! Fotbalistul care a avut o ascensiune fulminantă în acest sezon, lovit de ghinion

Redactor:
Dan Mirea
Accidentare în lotul lui Real Madrid! Fotbalistul care a avut o ascensiune fulminantă în acest sezon, lovit de ghinion
  • Publicat:
  • Actualizat:

Real Madrid a anunțat că Marcos Llorente, fotbalistul în vârstă de 23 de ani care avusese o ultimă perioadă foarte bună, s-a accidentat și va absenta între două și trei săptămâni. 

Llorente a suferit o accidentare la adductor, iar spaniolul va fi nevoit să ia o pauză. Vestea a venit după o perioadă în care a jucat de opt ori pentru Real Madrid totul culminând cu titlul de MVP al finalei Campionatului Mondial al Cluburilor. 

Pe 23 decembrie, imediat după ce Real Madrid câștiga Campioantul Mondial al Cluburilor, Marcos Llorente a marcat un gol superb care i-a făcut pe jurnaliștii de la Marca să titreze „O stea s-a născut”.

Julio Llorente, unchiul și agentul fotbalistului de 23 de ani, a recunoscut că fotbalistul „a fost căutat de jumătate dintre cluburile din Europa pentru un transfer, după revenirea de la Alaves (n.r. – echipa la care a fost împrumutat în sezonul 2016-2017)”, dar impresarul a infirmat orice intenție a jucătorului său de a pleca de la Real Madrid.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze

FOTO Edi Iordănescu, inclus în Top 10 cei mai sexy selecționeri de la EURO 2024. Pe ce loc e românul

„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu

Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen

Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața

Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!

Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii

Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum

Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă

Ungaria a dat ordin. Șoferii români care au interzis peste graniță. Se aplică din 1 Mai

Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!

Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România

Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme

Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!

Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal

❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗

Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele