Selecționerul României la volei feminin a fost schimbat în drum spre aeroport, înaintea unei meci de calificare cu Spania!

Redactor:
Marius Hutu
Selecționerul României la volei feminin a fost schimbat în drum spre aeroport, înaintea unei meci de calificare cu Spania!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Federația Română de Volei a decis să schimbe selecționerul naționalei feminine, pe Mădălina Angelescu, cu mai puțin de 2 zile înaintea meciului cu Spania din grupa preliminară de calificare la Campionatul European. Partida va avea loc duminică la ora 14:30, iar antrenoarea a fost anunțată vineri seara că nu mai este „principal”.

Decizia a fost luată practic în drum spre aeroport, după ce echipa a ajuns la Snagov, cu o zi înainte de zbor. Surse ProSport povestesc că președintele FR de Volei, Gheorghe Vișan, a anunțat-o pe Mădălina Angelescu, vineri seara, că noul „principal” este bulgarul Nykolai Ivanov, iar antrenoarea poate continua la lot din postura de „secund”. Selecționerul s-a simțit umilit și a refuzat să se mai urce în avion, pentru meciul cu Spania, chiar dacă avea biletul cumpărat.

  • Nykolai Ivanov a fost căpitanul naționalei Bulgariei, și a fost adus de la naționala U18 masculină a vecinilor

Decizia FR de Volei a venit la scurt timp după ce naționala a pierdut primul meci din preliminarii, cu Bosnia (scor 2-3), practic în fața celei mai slabe adversare din grupă. Toată lumea a fost de acord că a fost un rezultat rușinoș pentru România, echipă care nu se află totuși la „coada” Europei, ci a mai jucat la turnee finale în ultimii ani. Decizia schimbării a venit în mare grabă și nu a fost supusă spre aprobare nici Comitetului Director, mai spun surse ProSport.

România face parte dintr-o grupă cu Spania, Bosnia și Letonia, iar la Campionatul European se califică primele două naționale. În mod normal, tricolorele – câteva cu rezultate importante în palmares, precum Salaoru, Onyejekwe, Baciu – nu au cum să rateze prezența la turneul final din 2019, în condițiile în care competiția se va disputa cu 24 de echipe. Practic, la Euro vor ajunge mai bine de jumătate din națiunile din Europa, în condițiile în care în ierarhia continentală figurează 44 de reprezentative.

Pe de altă parte, naționala feminină nici nu prea a fost ajutată în ultima vreme să se consolideze. În programul acestui an, România are doar șase meciuri, dintre care trei jocuri de pregătire cu Grecia, care au și fost pierdute. Naționalele de top din Europa bat spre 30 de meciuri într-un an calendaristic. Mai mult, România nu s-a înscris nici în Liga Europeană. „Slaba organizare la echipa națională s-a văzut și la meciul cu Bosnia de la Craiova. La conferința de presă, panotajul pentru prima reprezentativă a fost cu CEV Cup Masculin„, ne-a relatat un personaj din voleiul românesc.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă

Care echipă de vis din ultimul sfert de secol e mai bună?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Aparatul electrocasnic care te „rupe” la bani fără să-ți dai seama. Consumă într-un minut cât 300 de becuri simultan
Aparatul electrocasnic care te „rupe” la bani fără să-ți dai seama. Consumă într-un minut cât 300 de becuri simultan
A fost în top, dar și-a pierdut toată averea la jocurile de noroc! ”Sunați-mă! Voi fi cel mai bun”. Ce datorii are
A fost în top, dar și-a pierdut toată averea la jocurile de noroc! ”Sunați-mă! Voi fi cel mai bun”. Ce…
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Ce dietă ține Inna, pentru a se menține SEXY! Care sunt alimentele la care a renunțat DEFINITIV
Ce dietă ține Inna, pentru a se menține SEXY! Care sunt alimentele la care a renunțat DEFINITIV
PRIMELE imagini din vacanța lui Irinel Columbeanu cu fiica sa. Petrec un sejur de vis la Cluj. Și nu e tot. Unde urmează să plece săptămâna viitoare! GALERIE FOTO!
PRIMELE imagini din vacanța lui Irinel Columbeanu cu fiica sa. Petrec un sejur de vis la Cluj. Și nu e…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
Petru, românul ucis în Congo de rebelii M23, era la ultima misiune și urma să vină acasă:
Petru, românul ucis în Congo de rebelii M23, era la ultima misiune și urma să vină acasă: "Era extraordinar, diferit…
Ce a găsit NASA pe exteriorul STAȚIEI SPAȚIALE INTERNAȚIONALE? Sunt VII!
Ce a găsit NASA pe exteriorul STAȚIEI SPAȚIALE INTERNAȚIONALE? Sunt VII!
Ilie Năstase a mers să îl vadă pe multimilionarul care l-a jignit incalificabil: Românul ăsta mare şi prost
Ilie Năstase a mers să îl vadă pe multimilionarul care l-a jignit incalificabil: Românul ăsta mare şi prost
EXCLUSIV | Faimosul atacant al ”Generației de Aur” a fost condamnat la închisoare!
EXCLUSIV | Faimosul atacant al ”Generației de Aur” a fost condamnat la închisoare!
Informația șoc pentru toți cei care se uită la TV! Absolut obligatoriu să știi asta
Informația șoc pentru toți cei care se uită la TV! Absolut obligatoriu să știi asta
"Era sânge, era casa groazei!" - Ultimele clipe din viața Rădiței, surprinse de camerele de supraveghere
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
Cornel Dinu șochează, după ce Țălnar i-a luat apartamentul: „Îmi fac testamentul. M-a nenorocit”
Cornel Dinu șochează, după ce Țălnar i-a luat apartamentul: „Îmi fac testamentul. M-a nenorocit”
EURO 2024: şase echipe, printre care Anglia şi Olanda, debutează la actuala ediţie a competiţiei
EURO 2024: şase echipe, printre care Anglia şi Olanda, debutează la actuala ediţie a competiţiei
Dacia lui CEAUȘESCU a ajuns la RAR 🚫 Mașina INTERZISĂ poporului român!
Dacia lui CEAUȘESCU a ajuns la RAR 🚫 Mașina INTERZISĂ poporului român!
Ce a putut să facă un mire chiar în fața invitaților. A oprit nunta și a dat-o în vileag pe soția infidelă
Ce a putut să facă un mire chiar în fața invitaților. A oprit nunta și a dat-o în vileag pe…
×