Cei mai buni jucători de volei din țară sar la fileu pe mini plaja amplasată în centrul istoric al Sibiului, la „Sibiu Sands”

Cei mai buni jucători de volei din țară sar la fileu pe mini plaja amplasată în centrul istoric al Sibiului, la
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cei mai buni voleibaliști autohtoni se vor întâlni între 21-26 iulie în Piața Mică din Sibiu, la Sibiu Sands. Timp de cinci zile, una din cele mai frumoase piețe istorice din România va fi acoperită de nisip – special adus pentru competiția devenită deja tradiție în orașul de pe malul Cibinului.

Concursul va avea loc pe un teren amenajat de la zero în Piața Mică, pentru care vor fi folosiți în jur de 230 metri cubi de nisip, iar amenajarea terenului  va dura trei zile. Dacă la categoria Mixt, dedicată amatorilor, înscrierile au luat sfârșit, acestea continuă la profesioniști până la 16 iulie. Numărul maxim de echipe ce pot particila la Open Feminin, respectiv Masculin, fiind de 16 echipe. Turneul devine internațional, fiind așteptate echipe și din Bulgaria, Moldova și Ungaria.

Ocupanții primelor trei locuri la categoria Mixt vor primi premii în valoare totală de 1.300 de lei, adică 800 de lei – locul I, 300 de lei – locul II și 200 de lei – locul III.  La OPEN Masculin, premiile sunt în valoare de 1.300 de euro, locul I urmând să primească 800 de euro, locul II – 300 de euro, iar locul III – 200 de euro. La fete, ocupanta primului loc va primi un premiu de 800 de euro,locul II va primi 300 de euro, iar locul III – 200 de euro.

48 de echipe sunt așteptate să se înscrie la ediția din acest an


Sibiu Sands se va organiza pentru a treia oară consecutiv la Sibiu   FOTO: ARMAT Silvana

La ediția din 2014 au participat 33 de echipe profesioniste și de amatori de volei pe nisip – un număr dublu față de ediția anterioară – din Sibiu, Oradea, Cluj, Timișoara, Constanța, București și Arad. La categoria Open Feminin, cea care a desemnat și campioanele naționale de volei pe plajă, au participat și jucătoare de la lotul național.

Sibiu Sands , primul turneu de beach volleyball organizat vreodată pe un teren amenajat de la zero, într-o zonă istorică, în România, este acreditat de către Federația Română de Volei, pentru a doua oară consecutiv, și  a fost inclus în calendarul competițional național de volei pe plajă.

 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni a vrut să-i ofere primul ajutor Anei Porgras, dar nu a putut-o căra, pentru că e prea scund. Scene de-a râsu’-plânsu’ la Survivor All Stars
Zanni a vrut să-i ofere primul ajutor Anei Porgras, dar nu a putut-o căra, pentru că e prea scund. Scene…
Imediat după Bayern – Real Madrid, antrenorul a spus ”DA”! Contract până în 2027
Imediat după Bayern – Real Madrid, antrenorul a spus ”DA”! Contract până în 2027
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Oaza de linişte din inima Transilvaniei, unde te poţi răsfăţa la poalele munţilor înconjurat de un peisaj exotic:
Oaza de linişte din inima Transilvaniei, unde te poţi răsfăţa la poalele munţilor înconjurat de un peisaj exotic: "Mirific!"
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Ce a putut spune Ioana despre căsnicia cu Ilie Năstase. A cedat şi a dat cărţile pe faţă. Dezvăluiri fără precedent
Ce a putut spune Ioana despre căsnicia cu Ilie Năstase. A cedat şi a dat cărţile pe faţă. Dezvăluiri fără…
Florin Piersic, internat în stare gravă la Terapie Intensivă! Infecția s-a extins, iar actorul ar putea fi transferat la Viena 😲
Florin Piersic, internat în stare gravă la Terapie Intensivă! Infecția s-a extins, iar actorul ar putea fi transferat la Viena…
Informație de ultimă oră despre FLORIN PIERSIC. Anunțul venit direct de la SPITAL
Informație de ultimă oră despre FLORIN PIERSIC. Anunțul venit direct de la SPITAL
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Povestea Anei Cumpănaș, femeia care l-a trădat pe faimosul mafiot american John Dillinger, subiect de film VIDEO
Povestea Anei Cumpănaș, femeia care l-a trădat pe faimosul mafiot american John Dillinger, subiect de film VIDEO
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri