Dulgheru a pierdut finala de la Kuala Lumpur cu Wozniacki. „Piti” urcă 22 de locuri în clasament și renunță la calificările de la Indian Wells

Dulgheru a pierdut finala de la Kuala Lumpur cu Wozniacki.
  • Publicat:
  • Actualizat:

La 5 ani de la precedenta finală jucată în circuitul WTA, pe zgura de la Varșovia, Alexandra Dulgheru (25 de ani) a revenit în ultimul act al unui turneu de cel mai înalt nivel, iar prestația sa, în ciuda înfrângerii, 6-4, 2-6, 1-6 cu Caroline Wozniacki, a adus aminte de jucătoarea care cândva ajungea în Top 30 WTA. Vizibil extenuată după două meciuri lungi în două zile, românca a renunțat la turneul de calificări de la Indian Wells, unde ar fi trebuit să debuteze luni, și va juca în turneul din Statele Unite ale Americii doar dacă alte două jucătoare se vor retrage de pe tablou până la ora începerii competiției.

Agresivă, inteligentă și foarte sigură pe loviturile sale. Așa a început Alexandra meciul în fața unui fost lider mondial cu care câștigase doar 8 jocuri în primele două partide directe. Ploaia, care a început după primele două game-uri, nu i-a dat planurile peste cap și, la reluare, după două ore de așteptare, Dulgheru a fost prima care a câștigat contra serviciului. A urmat, apoi, o secvență de joc foarte bună a polonezo-danezei, care a revenit de la 1-3 la 4-3 și a părut că-și respectă statutul de mare favorită la câștigarea trofeului.

Reverul, arma care a străpuns apărarea de fier a adversarei

Jocul împotriva unei adversare care nu greșește, dă toate mingile înapoi și acoperă fiecare centrimetru al terenului e foarte dificil, dar Alexandra a găsit, în primul set, antidotul în arsenalul propriu. Reverul, cea mai bună lovitură a româncei, a funcționat la parametri maximi. De cele mai multe ori în lungul liniei, lovitura foarte bine plasată, combinată cu ruperile de ritm, scurtele, loburile și venirile la fileu au reprezentat o provocare dificilă pentru daneza clasată printre cele mai bune 5 jucătoare ale lumii.

Piti a rămas calmă, fidelă jocului ei și planului tactic, iar roadele au venit: a făcut break-ul la 4-4 și a închis fără emoții setul. 6-4, iar visul unui nou trofeu în circuitul profesionist prindea contur.

Clasa danezei, o maratonistă și una dintre cele mai constante jucătoare din circuit, s-a văzut din plin încă din startul setului doi. 11 puncte la rând a câștigat Wozniacki, care s-a distanțat rapid la 3-1 și nu a mai cedat inițiativa în set, pe care l-a câștigat categoric, 6-2.


Caroline Wozniacki, foarte activă pe Twitter (spre deosebire de tenismenele românce), și-a postat imediat pe contul său
o poză din timpul festivității de premiere de la Kuala Lumpur. Daneza a precizat că e al 23-lea titlu al său, dar primul selfie realizat cu un trofeu

Problemele fizice, laitmotivul ultimilor ani din cariera Alexandrei, și-au făcut apariția și în finală. Epuizată, după 3 ore și 17 minute petrecute pe teren în semifinala de sâmbătă, câștigată eroic în fața australiencei Gajdosova, românca nu a mai putut ține pasul în manșa decisivă. Wozniacki și-a impus jocul de uzură, a devenit mai agresivă, a jucat rolul contabilului care adună greșeală după greșeală din partea adversarei, iar până la urmă a câștigat decisivul cu 6-1, nu înainte ca Alexandra să salveze o minge de meci și să obțină „game-ul de onoare”.


Cifrele statistice ale meciului dintre Alexandra și Wozniacki

Înfrântă în finală, Dulgheru a arătat, în săptămâna frumoasă din Malaezia, că talentul, acuratețea și inteligența jucătoarei clasate la un moment dat pe locul 26 în lume au rămas la locul lor. Alexandra pierde cu Wozniacki, fost lider mondial, la capătul unui turneu în care a învins trei jucătoare de top, Lisicki, Goerges și Gajdosova, dar demonstrează că în tenisul feminin actual, dominat de jucătoare de forță, este loc și pentru o minte lucidă și o atingere delicată.

De luni, „Piti” va face un salt de 22 de poziții în clasamentul WTA și va ajunge pe locul 72, unul mult mai apropiat de adevărata sa valoare.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele