VIDEO | Tragerea la sorți de la Roland Garros. Halep, meci ușor în primul tur al Openului francez. Cu cine au picat Begu, Ana Bogdan, Cîrstea și Buzărnescu. Când încep meciurile grele pentru Simona și duelul-șoc din semifinale

  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Româncele de pe tabloul principal de la Roland Garros și-au aflat adversarele din primul tur al turneului francez. Simona Halep, Irina Begu, Sorana Cîrstea, Ana Bogdan și Mihaela Buzărnescu ne vor reprezenta la Openul Franței.
  • Teoretic, sferturile competiției ar putea arăta astfel: Halep – Garcia, Pliskova – Muguruza, Ostapenko – Svitolina, Kvitova – Wozniacki. 
  • În semifinale, Halep o poate întâlni pe Muguruza (3 WTA).

20:21 Româncele de pe tabloul principal al turneului de Mare Șlem de la Roland Garros și-au aflat adversarele. Simona Halep (1 WTA) va juca împotriva americancei Alison Riske (105 WTA), în timp ce Ana Bogdan (65 WTA) o va înfrunta pe Marketa Vondrousova (Cehia, 90 WTA).

Irina Begu (41 WTA) va juca împotriva Annei Karolina Schmiedlova (Slovacia, 78 WTA). Sorana Cîrstea va juca împotriva jucătoarei cap de serie numărul 9 la Roland Garros, Daria Gavrilova (Australia, 24 WTA). Mihaela Buzărnescu va juca împotriva Vaniei King (SUA, 1276 WTA).

Simona Halep este prima jucătoare din România care va fi desemnată principală favorită la Roland Garros. În 1978, la o ediție în care România avea trei sportive pe lista cu 18 capi de serie, prin Virginia Ruzici, Florența Mihai și Mariana Simionescu, țara noastră înregistra cel mai bun rezultat din istorie. Din postura de a doua favorită, Virginia Ruzici o învingea în finală pe principala favorită, Mima Jausovec, cu un dublu 6-2, care, până în prezent, reprezintă singurul titlu de Mare Șlem câștigat la simplu de o jucătoare din România.

Poziția Simonei Halep pe lista capilor de serie a variat – de la locul patru, la primul său French Open jucat din postura de favorită – în 2014, la 3 – în 2015, 6 – în 2016 și, din nou, locul 3 – în 2017. În 2018, jucătorea antrenată de Darren Cahill va fi, în premieră, principală favorită la turneul pe care îl câștiga în urmă cu exact zece ani, la junioare.

Buzărnescu – pe lista capilor de serie!

Mihaela Buzărnescu înregistrează o nouă premieră. La prima participare a carierei pe tabloul principal de la French Open debutează, la 30 de ani, direct pe lista capilor de serie. Federația Franceză de Tenis a decis ca Serena Williams să nu beneficieze de tratament preferențial și să nu fie propulsată pe lista favoritelor, conform locului ocupat în clasament înainte de concediul de maternitate. Locul 32 WTA, Buzărnescu urcă o poziție pe lista favoritelor și prin absența polonezei Aga Radwanska.

9 jucătoare au reușit, de-a lungul istoriei, să câștige din postura de cap de serie numărul unu trofeul de la Roland Garros: Serena Williams, Justine Henin, Steffi Graf, Monica Seleș, Martina Navratilova, Chris Evert, Mima Jausovec, Sue Baker și Margaret Court.

2 jucătoare au reușit, în ultimii 20 de ani, să câștige turneul din postura de principală favorită – Serena Williams și Justine Henin

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de titular
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de…
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca.
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e acelaşi preţ ca în UK"
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut printr-un divorţ dureros!
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut…
Cristi Tănase a scăpat de sub control! Acum s-a aflat ce i-a făcut soției și copilului său. Scene de groază
Cristi Tănase a scăpat de sub control! Acum s-a aflat ce i-a făcut soției și copilului său. Scene de groază
Regula este obligatorie pentru absolut toți posesorii de mașini. Legea de la care nimeni nu poate face excepție
Regula este obligatorie pentru absolut toți posesorii de mașini. Legea de la care nimeni nu poate face excepție
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce scoate din valiză
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce…
×