Halep și-a anunțat prezența la turneul de la Sydney! Schimbare importantă în calendarul Simonei din 2016

Halep și-a anunțat prezența la turneul de la Sydney! Schimbare importantă în calendarul Simonei din 2016
  • Publicat:
  • Actualizat:

Simona Halep va participa la turneul Premier de la Sydney (Australia), programat la începutul noului sezon, în perioada 11-17 ianuarie 2016, informația fiind confirmată astăzi de organizatorii turneului australian.

Simona e favorită principală

Jucătoarea antrenată de Darren Cahill va fi cap de serie numărul 1 la cea mai importantă competiție disputată înaintea Australian Open. Turneul din Sydney se va desfășura în săptămâna care precede primul Grand Slam al anului, iar pe tabloul principal s-au mai înscris, deocamdată, campioana en-titre Petra Kvitova (Cehia, 6 WTA) și favorita gazdelor Samantha Stosur (Australia, 27 WTA). La Sydney vor fi puse în joc premii mai mari decât în precedentele sezoane, în valoare totală de 1 milion de dolari, iar câștigătoarea trofeului își va asigura un cec de 300.000 de dolari.

Program infernal la începutul sezonului

Halep își modifică astfel radical programul, pentru că în 2015 nu a participat la Sydney, jucând doar la Shenzhen (China) înainte de Australian Open (sferturi de finală). Simona va avea un calendar extrem de încărcat, ținând cont că în primele zile ale anului 2016 ar trebui să-și apere titlul de de la Shenzhen (4-10 ianuarie), turneu de categorie International, cea mai slabă din WTA. Dacă nu se retrage de la Shenzhen, Simona Halep ar juca în două săptămâni consecutive, pe două continente diferite, Asia și Australia.

Simona a mai luat parte la o singură ediție a turneului de la Sydney, la începutul anului 2014, dar a pierdut încă din primul tur, scor 1-6, 4-6 cu americanca Madison Keys. Sportiva se află momentan în vacanță, iar în luna decembrie va începe pregătirea noului sezon alături de antrenorul australian Darren Cahill.

A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul" presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb. După cinci ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Șoseaua din România pe care mulți turiști o consideră mai frumoasă decât Transalpina și Transfăgărășanul
Șoseaua din România pe care mulți turiști o consideră mai frumoasă decât Transalpina și Transfăgărășanul
Dennis Man a făcut anunțul! Și-a decis viitorul, imediat după ce a promovat cu Parma
Dennis Man a făcut anunțul! Și-a decis viitorul, imediat după ce a promovat cu Parma
Cornel Dinicu a întins masa de Paște pe ruinele Fermei Dacilor! A făcut dezvăluiri emoționante
Cornel Dinicu a întins masa de Paște pe ruinele Fermei Dacilor! A făcut dezvăluiri emoționante
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Minune de Paște! S-a vindecat de CANCER, după ce a trecut prin momente grele
Minune de Paște! S-a vindecat de CANCER, după ce a trecut prin momente grele
Simona Halep, anunţul aşteptat de toată lumea după Paşte
Simona Halep, anunţul aşteptat de toată lumea după Paşte
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Reacţia unor turişti thailandezi, ajunşi în ziua de Paşte în Maramureş. Au făcut poze cu preotul şi au asistat la sfinţirea bucatelor:
Reacţia unor turişti thailandezi, ajunşi în ziua de Paşte în Maramureş. Au făcut poze cu preotul şi au asistat la…
Substanță RADIOACTIVĂ, găsită în urina fumătorilor de țigări electronice!
Substanță RADIOACTIVĂ, găsită în urina fumătorilor de țigări electronice!
Daniela Crudu a născut a doua oară! Ce putea să spună Gigi Becali despre ea, după scandalul teribil cu Nilă
Daniela Crudu a născut a doua oară! Ce putea să spună Gigi Becali despre ea, după scandalul teribil cu Nilă
Simona Halep iubește din nou! Primele imagini cu bărbatul care l-a înlocuit pe Toni Iuruc. „Tu și eu, este dragoste pe viață”
Simona Halep iubește din nou! Primele imagini cu bărbatul care l-a înlocuit pe Toni Iuruc. „Tu și eu, este dragoste…
Se schimbă legea în ROMÂNIA. S-au anunțat NOILE REGULI pentru vechimea în muncă
Se schimbă legea în ROMÂNIA. S-au anunțat NOILE REGULI pentru vechimea în muncă
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Dorinel Munteanu, „neamț“ doar cu porecla: reacție grobiană la interviul transmis live la televizor VIDEO
Dorinel Munteanu, „neamț“ doar cu porecla: reacție grobiană la interviul transmis live la televizor VIDEO
Inzaghi vrea să păstreze la Inter pentru sezonul viitor toţi jucătorii cu care a luat titlul
Inzaghi vrea să păstreze la Inter pentru sezonul viitor toţi jucătorii cu care a luat titlul
CONTROVERSĂ: Limită de viteză de 30 km/h pe podurile de pe autostradă?
CONTROVERSĂ: Limită de viteză de 30 km/h pe podurile de pe autostradă?
Zodiile care vor pierde o persoană dragă până la finalul primăverii. Ce anunță astrele pentru trei semne zodiacale
Zodiile care vor pierde o persoană dragă până la finalul primăverii. Ce anunță astrele pentru trei semne zodiacale