Trei detalii cheie ale partidei Halep – Collins. Are stofă de star. Simona a trecut de un meci care putea arăta ca thrillerul Razzano – Williams, la French Open

Trei detalii cheie ale partidei Halep - Collins. Are stofă de star. Simona a trecut de un meci care putea arăta ca thrillerul Razzano - Williams, la French Open
  • Publicat:
  • Actualizat:

Simona Halep a trecut cu emoții în primul tur de la US Open de o jucătoare fără clasament în circuitul feminin, scor 6-7(2), 6-1, 6-2 cu Danielle Collins. Adversara Simonei, campioană universitară în Statele Unite, într-o competiție care reprezintă principala bază de selecție și începutul traseului obișnuit al tenismenilor americani, a tras un semnal de alarmă în primul set, după ce a reușit să o scoată din mână pe constănțeancă și să o facă să își arate frustrarea pe teren.

Pentru a doua favorită a turneului se anunță un parcurs dificill la New York, dacă își propune să triumfe în premieră într-unul dintre cele patru mari turnee ale anului. În 2014, cele trei jucătoare care au ridicat deasupra capului trofeul într-un turneu de Grand Slam au început, fără excepție, cu câte o victorie facilă: Na Li, la Australian Open, a cedat doar două game-uri în partida de debut împotriva croatei Ana Konjuh (6-2, 6-0),  Maria Șarapova a câștigat Roland Garros-ul după ce în primul tur a trecut cu 6-1, 6-2 de conaționala sa Ksenia Pervak, iar la Wimbledon, Petra Kvitova a început cu un succes 6-3, 6-0 cu Andreea Hlavackova (Cehia). Firul primului meci al Simonei este caracterizat de trei aspecte decisive.

1. Un duș mai rece decât „Ice Bucket Challenge” în game-ul opt al primului set

Simona a devenit vulnerabilă în momentul în care a lăsat-o pe adversara sa să viseze cu ochii deschiși. Momentul decisiv al primului set s-a consumat în game-ul opt, atunci când eleva lui Fissette a trimis prea tare un forehand pe care nu ar fi trebuit să îl rateze. Danielle Collins a intuit o oportunitate și a forțat, cu lovituri aspre, agresive, care au cerut un răspuns la fel de hotărât din partea româncei. Constănțeanca nu a putut riposta instantaneu, iar publicul, presiunea loviturilor lui Collins și o pregătire atipică față de principalele adversare au format un vârtej care a contribuit în egală măsură la scurtcircuitul ulterior din tie-break-ul care a decis soarta primului set.

2. Simona a reușit să evite un dezastru de tipul Serena Williams – Virginie Razzano, de la Roland Garros, din 2012 pentru că a reacționat. Singură

Simona Halep – Danielle Collins a fost genul de meci în care doar jucătoarea clar favorită a avut motive de îngrijorare, în fața unei adversare invizibile în tenisul profesionist, dar impulsionată de susținerea propriului public. În capcana unui astfel de meci a căzut chiar și Serena Williams, jucătoarea de pe tabloul de 128 cu cele mai multe titluri de Mare Șlem în palmares. La Roland Garros, mezina familiei Williams a fost învinsă în primul tur de o franțuzoaică accidentată și clar limitată din punct de vedere al jocului. Partida s-a desfășurat în 2012 și a generat una dintre cele mai mari surprize din tenisul profesionist  al ultimei decade.

Surpriza nu s-a repetat și în cazul meciului Simonei. A doua jucătoare în ierarhia WTA a descifrat schema de joc a americancei, fără ca antrenorul să coboare din tribune, așa cum se întâmplă la turneele obișnuite din circuitul feminin. Fără bilețele ascunse în geanta cu rachete și citite în momentele grele, de surorile Williams, episoade petrecute în perioada în care Richard Williams le antrena pe cele două surori. Iar faptul că Simona a reușit să evite surpriza pe cea mai mare arenă de tenis a lumii, împotriva favoritei locale, în meciul care a deschis US Open-ului, demonstrează, o dată în plus, maturitatea constănțencei.

3. Simona a trăit meciul intens, așa cum le place americanilor. Câștig și la capitolul popularitate

Cel mai strălucitor și monden turneu de Mare Șlem al anului este locul perfect pentru a puncta la categoria „fani”. Americanii iubesc lupta, eroii, implicarea și pasiunea lăsată în arena competițională. Este exact ceea ce a livrat Simona Halep în primul ei meci de la US Open 2014, chiar dacă victimă i-a fost o americancă. Pe rețelele de socializare, fanii au sesizat rapid această parte a evoluției Simonei, deloc de neglijat în logica industriei tenisului modern.
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul.
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de el, şi de fata aceea…
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
EXCLUSIV Ungurii, la ani lumină de România. Ungaria ne-a luat fața complet: Profit maxim
EXCLUSIV Ungurii, la ani lumină de România. Ungaria ne-a luat fața complet: Profit maxim
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup