Thomaz Bellucci, fost 21 ATP, a fost suspendat pentru dopaj. Cum se apară brazilianul

Thomaz Bellucci, fost 21 ATP, a fost suspendat pentru dopaj. Cum se apară brazilianul
  • Publicat:
  • Actualizat:

Jucătorul brazilian de tenis Thomaz Bellucci, acum pe locul 112 ATP după ce în trecut a fost numărul 21 mondial, a fost depistat pozitiv la un control antidoping și suspendat cinci luni de către Federația Internațională de Tenis (ITF), informează BBC.

Sportivul în vârstă de 29 de ani, care a ocupat locul 21 ATP în 2010, a fost depistat pozitiv la un diuretic interzis, hidroclorotiazidă, a precizat forul mondial într-un comunicat. Jucătorul și-a susținut, însă, nevinovăția și a spus că substanța respectivă se afla într-un cocktail de vitamine preparat de o farmacie, pe care el l-a consumat.

Jucătorul sud-american a riscat o suspendare de patru ani, însă ITF a ținut cont de explicațiile sale și i-a acordat pedeapsa minimă de cinci luni. „Nu am luat nimic care să mă ajute sau care să încalce regulile”, a afirmat Bellucci.

Suspendarea se întinde de la 1 septembrie 2017 până la 31 ianuarie 2018, timp în care Bellucci nu a luat parte la nicio competiție. El va lipsi, astfel, de la Australian Open, unde ar fi urmat să evolueze în calificări. Revenirea sa va avea loc la 1 februarie.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING | Primele imagini cu Florin Piersic transportat la Institutul Matei Balș din Capitală, cu un avion SMURD
BREAKING | Primele imagini cu Florin Piersic transportat la Institutul Matei Balș din Capitală, cu un avion SMURD
Adio, PSG! Transferul lui Kylian Mbappe urmează să fie anunțat, după eliminarea din Champions League! Câți bani va câștiga
Adio, PSG! Transferul lui Kylian Mbappe urmează să fie anunțat, după eliminarea din Champions League! Câți bani va câștiga
Cristina Spătar, implicată într-un accident: „Au venit cei de la SMURD, m-au scos de acolo”
Cristina Spătar, implicată într-un accident: „Au venit cei de la SMURD, m-au scos de acolo”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Absolut ȘOCANT! Ce au arătat ultimele analize în cazul Gabrielei, fetița de 4 ani moartă după ce a mâncat pește macrou
Absolut ȘOCANT! Ce au arătat ultimele analize în cazul Gabrielei, fetița de 4 ani moartă după ce a mâncat pește…
Anamaria Prodan, gestul de care vorbeşte toată lumea. Acum au apărut detaliile
Anamaria Prodan, gestul de care vorbeşte toată lumea. Acum au apărut detaliile
BANCUL ZILEI. De Paște, soțul e la bucătărie și face de mâncare. Soția, care e la cură de slăbire, îl întreabă: - Ce faci...
BANCUL ZILEI. De Paște, soțul e la bucătărie și face de mâncare. Soția, care e la cură de slăbire, îl…
Telenovelă în Iași. Un preot a fugit cu cheile de la biserică și cu presupusa amantă, după ce sătenii s-au plâns de el:
Telenovelă în Iași. Un preot a fugit cu cheile de la biserică și cu presupusa amantă, după ce sătenii s-au…
Adevărul despre FIOROȘII T-REX! S-a aflat ABIA ACUM
Adevărul despre FIOROȘII T-REX! S-a aflat ABIA ACUM
Nora milionarului român care şi-a înşelat soţia 16 ani cu cea mai cunoscută amantă din România a apărut cu sânii la vedere!
Nora milionarului român care şi-a înşelat soţia 16 ani cu cea mai cunoscută amantă din România a apărut cu sânii…
BREAKING | Medicul care l-a operat de urgență pe Florin Piersic, în ziua de Paște, face primele declarații: 'Stimulatoarele cardiace nu pot face...'
BREAKING | Medicul care l-a operat de urgență pe Florin Piersic, în ziua de Paște, face primele declarații: 'Stimulatoarele cardiace…
A venit vestea teribilă despre Florin Piersic: O nenorocire foarte mare
A venit vestea teribilă despre Florin Piersic: O nenorocire foarte mare
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Amintiri de la Sevilla, meciul în care Helmut Duckadam a reușit o performanță unică în lume: a apărat 4 lovituri de la 11 metri VIDEO
Amintiri de la Sevilla, meciul în care Helmut Duckadam a reușit o performanță unică în lume: a apărat 4 lovituri…
Jucătorul de tenis de masă Ovidiu Ionescu, al 82-lea sportiv român calificat la Jocurile Olimpice
Jucătorul de tenis de masă Ovidiu Ionescu, al 82-lea sportiv român calificat la Jocurile Olimpice
Dacă un șofer face o depășire neregulamentară, ești obligat să-l lași să intre în fața ta?
Dacă un șofer face o depășire neregulamentară, ești obligat să-l lași să intre în fața ta?
Gabriela Cristea, prima reacție după problemele de la afacerea cu cozonaci. Cum a explicat situația: „Nimeni nu v-a țepuit”
Gabriela Cristea, prima reacție după problemele de la afacerea cu cozonaci. Cum a explicat situația: „Nimeni nu v-a țepuit”