Surpriză de proporții la US Open! Garbine Muguruza a fost eliminată în turul doi

  • Publicat:
  • Actualizat:

Prima vedetă care părăsește turneul de Grand Slam de la US Open este chiar a treia favorită a competiției, Garbine Muguruza! Sportiva din Spania a fost învinsă în noaptea de miercuri spre joi de Anastasija Sevastova (Letonia, 48 WTA), într-un meci din cadrul manșei secunde, cu scorul de 7-5, 6-4!

Garbine Muguruza, campioană la Roland Garros în acest an, își încheie aventura la US Open după numai două meciuri, așa cum s-a întâmplat și la Wimbledon! Garbine nu a mai impresionat după finala câștigată la Paris în fața Serenei (7-5, 6-4), însă promitea să facă un turneu bun la US Open, ținând cont că în urmă cu două săptămâni se calificase în semifinale la Cincinnati. Dar Muguruza a fost luată prin surprindere de Sevastova, letona jucând un tenis consistent pe centralul de la Flushing Meadows.

A treia jucătoare a lumii a avut primul set în mână, dar de la 5-4 nu și-a mai putut face serviciul, pierzând actul cu 7-5. Începutul manșei secunde a fost dezastruos pentru Garbine: outsidera Anastasija s-a desprins la 4-0, iar favorita nu a mai putut face nimic, deși la un moment dat se apropiase la 4-5. Sevastova a închis partida după o oră și 41 de minute, trimițând acasă o Muguruza care se chinuise și în primul tur de la US Open (2-6, 6-0, 6-3 cu Elise Mertens din Belgia).

A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul" presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb. După cinci ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Când și unde va fi înmormântat Costel Corduneanu. Familia interlopului a stabilit toate detaliile

Bergodi a câștigat o avere ca ”să rezilieze amiabil” contractul cu Rapid. Nu și-a asumat nimic

Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”

„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României

S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic

Bomba bombelor în showbiz, avem imagini colosale cu Anamaria Prodan

BANCUL ZILEI. Polițistul către Bulă: - De ce mergeți cu 160 km la oră?

O nouă taxă ar putea mări preţul biletelor de avion. Pasagerii ar primi în schimb o asigurare importantă

EȘEC răsunător pentru cea mai AȘTEPTATĂ misiune de la NASA

Detalii incredibile despre înmormântarea de lux a lui Costel Corduneanu! Ce s-a aflat despre mormântul Stăpânului Moldovei

Doi papagali au fost chemați ca martori într-un proces de divorț! Fabulos ce au repetat obsesiv cele două păsări

Fumatul este INTERZIS la 5 m de altă persoană! Noua regulă intră în vigoare

Mireasa de 38 de ani a murit la propria ei nuntă, într-o tragedie care a șocat o țară întreagă

Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea

AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO

Penurie de alimente și creșteri de prețuri fără precedent în Marea Britanie din cauza vremii nefavorabile. „Piețele s-au prăbușit”

Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi

E legală depășirea prin dreapta a unei mașini ce virează la stânga? Ce prevede Codul Rutier

Ramore și soția lui divorțează la doar 2 luni de la nuntă. Câștigătorul sezonului 13 iUmor și Denisa Drăgan au o fetiță de 5 luni
Ramore și soția lui divorțează la doar 2 luni de la nuntă. Câștigătorul sezonului 13 iUmor și Denisa Drăgan au…