Sorana Cîrstea, a patra româncă eliminată în runda inaugurală a calificărilor, la Cincinnati

  • Publicat:
  • Actualizat:

Jucătoarea Sorana Cîrstea, cap de serie numărul 6 și locul 54 WTA, a fost eliminată, duminică, în primul tur al calificărilor la turneul WTA Premier 5 de la Cincinnati (SUA), desfășurat pe hard și dotat cu premii în valoare de 2.536.154 de dolari.

Cîrstea a fost învinsă, scor 7-6 (1), 3-6, 4-6, în două ore și trei minute, de Aleksandra Krunic din Serbia, numărul 84 mondial.

Krunic va juca, duminică, pentru un loc pe tabloul principal cu italianca Francesca Schiavone, locul 74 WTA.

Sorana Cîrstea este cea de-a patra jucătoare din România care părăsește turneul de la Cincinnati încă din prima rundă a calificărilor.

Sâmbătă, Ana Bogdan, locul 124 WTA, a pierdut, scor 3-6, 1-6, în fața braziliencei Beatriz Haddad Maia, locul 77 WTA. Irina Begu (59 WTA) a fost învinsă, scor 7-6 (4), 1-6, 3-6, de americanca Taylor Townsend, beneficiară a unui wild-card și numărul 134 mondial, în timp ce Monica Niculescu (57 WTA) a cedat împotriva columbiencei Mariana Duque-Marino, numărul 107 mondial, scor 6-4, 2-6, 1-6.

Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană

A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua

„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu

Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen

Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant

Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?

BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?

ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...

Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!

Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian

Este complet interzis în România. Statul nu te iartă. Amendă 12.000 de lei

Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!

Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România

Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme

Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare

O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League

❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗

Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…