Simona scrie istorie: este prima jucătoare din România care câștigă turnee consecutive pe suprafețe diferite

Redactor:
Andru Nenciu
Simona scrie istorie: este prima jucătoare din România care câștigă turnee consecutive pe suprafețe diferite
  • Publicat:
  • Actualizat:

Constănțeanca a urcat 13 locuri și e pe 32 WTA conform ierarhiei publicate de duminică seara de siteul oficial al circuitului feminin

Simona Halep (21 de ani/ 1,68m) a luat una dintre deciziile grele, dar corecte ale carierei, atunci când a ales să nu se odihnească între Roland Garros și Wimbledon. Așa cum o fac multe jucătoare din circuit. Și a dărâmat două popice dintr-o lovitură! S-a impus pe zgură, la Nurnberg și după numai șase zile și-a adjudecat și al doilea turneu al carierei. În Olanda, la ‘s-Hertongenbosch, de data aceasta pe iarbă!

Interesant e că ultima dublă legată de o româncă data din 1981 și purta semnătura actualului manager al constănțencei, Virginia Ruzici. Însă campioana de la Roland Garros a ridicat trofeele în urma unor victorii cărămizii, amănunt ce sporește valoarea performanțelor lui Halep. Pentru că Simona s-a adaptat rapid  la trecerea de pe suprafața lentă, la covorul verde. Și asta după o călătorie Germania – Olanda de opt ore cu trenul. Desigur, alături de antrenorul său.

Mlendea (29 de ani) a devenit cu siguranță unul dintre artizanii succesului. Fost 404 ATP, brașoveanul colaborează cu Halep din luna aprilie și continuă trendul tenismenilor români care se orientează către antrenorat – vezi și cazul Victor Ioniță – Sorana Cîrstea.

O generație de jucătoare tinere, care practic și-au predat succesiv ștafeta rezultatelor uimitoare. N-au impresionat însă în fazele superioare la turneele de Grand Slam. Pentru că nicio reprezentantă din clubul select al româncelor din top 100 n-a mai reușit de la Cîrstea (sferturi RG 2009) să avanseze până în grupul primelor 8 la una dintre cele patru competiții de top.

Nu e timpul pierdut însă. Pentru că forma pe care o traversează Halep naște scenarii interesante. Constănțeanca n-a fost programată pentru azi la Wimbledon, astfel că mai beneficiază de câteva ore de recuperare. Dacă bielorusa Govortsova (73 WTA), pare un adversar facil, judecând după numele care au capotat în fața Simonei în ultimul timp, în manșa secundă i-ar putea da replica asiaticei Na Li (favorită 6). Iar o victorie în fața chinezoaicei ar întări adjectivul pus de siteurile de profil…

Amazing-Halep. În loc de încheiere vă spunem cine ar aștepta-o în semifinale pentru ca scenariul să fie perfect… Ați ghicit, Serena Williams.

Mă simt foarte bine cu tenisul pe care-l practic acum. La Wimbledon  voi face totul să mă exprim la un nivel înalt
Simona Halep

24 de victorii și 11 eșecuri a înregistrat Halep în 2013

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate puteam să fug jumătate de oră'
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate…
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o companie a familiei conducătoare din Emirate
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen