Simona Halep le răspunde celor care îi contestă locul din clasament: „Am auzit că am fost un număr 2 «fake». Nu e chiar așa”

Simona Halep le răspunde celor care îi contestă locul din clasament:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Simona Halep (23 de ani) a avut o ascensiune formidabilă în anul 2014. A început sezonul pe locul 11 WTA și l-a încheiat pe poziția 3 WTA. Chiar dacă a făcut numeroase meciuri mari și la un moment dat a ocupat locul 2, în spatele Serenei Williams (SUA), au existat voci care au spus că adversarele pe care Simona le-a învins nu au fost unele de calibru.

Halep a ținut să le răspundă tuturor celor care au contestat-o, într-un interviu pentru Eurosport: „Am auzit că am fost număr 2 fake (nemeritat). Nu e chiar așa. Am muncit să ajung acolo, am avut rezultate. Că s-a retras Na Li și au fost accidentări, asta e, se mai întâmplă în tenis”.

Halep a declarat întotdeauna că se gândeștea doar la meciurile pe care trebuie să le joace, nu și la clasament, subliniind acest lucru încă o dată: „Oricum, pentru mine clasamentul nu este foarte important, nu-ți garantează absolut nimic”.

Simona a câștigat două turnee WTA în sezonul recent încheiat, Doha (Qatar) și București (România), putându-se lăuda și cu finala Turneului Campioanelor de la Singapore. În turneele de Grand Slam a reușit performanțe notabile la Roland Garros (Franța) – finală – și Wimbledon (Anglia) – semifinală.

Stiați că avem o pagină de Facebook dedicată Simonei Halep?

 

 

A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul" presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb. După cinci ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de titular
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de…
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca.
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e acelaşi preţ ca în UK"
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut printr-un divorţ dureros!
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut…
Cristi Tănase a scăpat de sub control! Acum s-a aflat ce i-a făcut soției și copilului său. Scene de groază
Cristi Tănase a scăpat de sub control! Acum s-a aflat ce i-a făcut soției și copilului său. Scene de groază
Lege nouă pentru cei care stau la bloc. Va fi interzis pentru administratorii de bloc să mai refuze
Lege nouă pentru cei care stau la bloc. Va fi interzis pentru administratorii de bloc să mai refuze
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce scoate din valiză
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce…
×