Simona Halep face disecție, în 59 de minute, pe sezonul roșu perfect al lui Mertens. Cronica unui nou meci autoritar reușit de numărul unu mondial, în drumul spre sferturi. Corespondență din Paris

Simona Halep face disecție, în 59 de minute, pe sezonul roșu perfect al lui Mertens. Cronica unui nou meci autoritar reușit de numărul unu mondial, în drumul spre sferturi. Corespondență din Paris
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Simona Halep a trecut, în 59 de minute, de faza optimilor de finală la Roland Garros 2018, după 6-2, 6-1 în fața belgiencei Elise Mertens, cap de serie 16 la Paris.
  • Românca era, la startul optimilor, la egalitate cu Garbine Muguruza, pe primul loc la capitolul cele mai puține game-uri cedate în primele trei meciuri pe jumătatea superioară, conform statisticii oferite de WTA (17 game-uri pierdute).

Iată că nu e chiar atât de fain să joci pe Central. Luni, la ora 11:00, Chatrier-ul era aproape pustiu. La meciul numărului unu mondial de la feminin au fost mai puțini spectatori decât fuseseră cu o zi înainte la Buzărnescu – Keys. Evident,  contează că nu mai este weekend. A fost liniște – nu zgomot, cum s-a plâns Simona de superba atmosferă de pe Terenul 18 (detalii AICI).

Ziua de luni stă oarecum sub amenințarea ploii. Deși, la Paris, mai mult ca oriunde, prognoza nu seamănă cu ceea ce se întâmplă. Era plapumă de nori la intrarea jucătoarelor pe teren. După cele aproximativ zece minute de încălzire, după ce Simona a câștigat (din nou) tragerea la sorți și a ales returul, plus un sfert de oră de joc, cât i-a trebuit româncei să ia primul break, pentru 2-1, o gaură în plapuma de nori s-a format chiar deasupra centralului.

Pentru câțiva spectatori însă, ziarul local, cu vești despre super-derby-ul dintre Șarapova și Williams este mai interesant. Este acel meci căruia parcă i-ai da titlul – Dacă acum nu, Maria, atunci când? Rusoaica nu a câștigat decât un set în ultimele 13 partide directe împotriva americancei, dar Serena chiar arată pe teren cum singură se descria într-o postare pe Twitter – momma-bear. Greoaie. Serena e furioasă și o acuză pe Șarapova că a mințit în cartea sa, în care al doilea cel mai important personaj este chiar cea mai titrată sportivă din tenisul feminin. Dar, să îi lăsăm pe cei care folosesc evantaiele chiar și pe o zi noroasă, în care adierile de vânt chiar fac atmosfera ideală pentru tenis.

Deja se vede soarele. Iar Simona, după ce împinge la egalitate game-ul pe serviciul lui Mertens, cu o urcare superbă la fileu, este apoi depășită în defensivă și ridică mâinile dezamăgită. Exact ca Djokovic. În acest moment, lucrurile par clare în debate-ul – Cu cine seamănă Halep mai mult – Nadal sau Djokovic.

Echipa Simonei este, din nou, răsfirată. Primul nivel – Ion Țiriac. Al doilea rând al lojei acestuia – Cosmin Hodor. Mai în stânga, deasupra lojelor, Darren Cahill. După două rânduri lăsate goale, urmează Virginia Ruzici și Tania Halep. Un rând în spate – Stere Halep.

Numărul unu mondial a dat drumul la loviturile câștigătoare. Iar reverul este delicios, de-a dreptul. Diferența de clasă, evidentă. Netă. O minge pe tușă, în cross, îi aduce a patra minge de break româncei (în game-ul șapte) apoi vine un rever în lung de linie trimis la milimetru, pe un culoar extrem de îngust lăsat de Mertens. A fost un punct intens, frumos, în care Mertens a tăiat mingea cât a putut de mult, iar fileul a intervenit, lăsând mingea și mai jos pentru Halep. Dar, Simona s-a lăsat pe genunchi și a continuat raliul. Dezechilibrată, a revenit și a smuls al doilea break, pentru un 5-2 confortabil care ne duce rapid cu gândul la meciul de la Madrid. Mertens are, până acum, o singură înfrângere pe zgură, în 2018, tot în fața Simonei. Dar la Madrid, a fost o demontare totală a jocului său.

16-2 este acum bilanțul pe zgură al belgiencei Elise Mertens, pe zgură, în 2018. Înfrângerile sale: 0-6, 3-6 la Madrid și 2-6, 1-6, la Paris, în fața Simonei Halep

Setul întâi se încheie după 35 de minute, 6-2 pentru Halep. Este o simetrie frumoasă în statistică: 12-9 raportul loviturilor câștigătoare în favoarea Simonei și 9-12 la erori neforțate. Îți vine să te întrebi, dacă nu cumva, statisticienilor le place și lor simetria și au mai adus puțin din condei. Dar un lucru este de necontestat: superioritatea Simonei Halep.

Setul doi este pedeapsa dată de Simona unei adversare net inferioare. Într-un sfert de oră, are 5-0, cu trei break-uri și un singur punct făcut de Mertens pe serviciu și câte două puncte cedate de Simona în primele două ture pe lansare. Mertens este mai aproape de arbitri, gata să dărâme ca Verdasco, duminică, tăblia cu logo-ul Lacoste care, oficial, protejează picioarele arbitrilor, dar mai ales ajută la întărirea brandului francez.

Aflată în buza finișului, Simona se relaxează – sau mai degrabă lasă din generozitate instinctivă, un game. Greșește, vine la fileu și pune voleul rău chiar și pentru dublu, unde terenul e mai mare. Mertens se trezește cu trei cadouri în brațe, la 40-0 pe serviciul liderului mondial – jucătoarea care o spulbera până în urmă cu câteva zeci de secunde. Primește și al patrulea punct și are game-ul de onoare. A scăpat de bagel.

Dar Halep închide imediat după aceea partida. Este în sferturi, pentru a treia oară în carieră. Jucătoarea care, până în optimi, reușise al doilea cel mai mare număpr de break-uri după Sloane Stepehens (20, față de 22), nu a pus niciun moment probleme pe serva Simonei – până la acel joc șase din final de set doi pe care, trebuie să o spunem, l-am simțit ca pe un dead rubber în Cupa Davis sau Fed Cup (n.r. – meci fără miză, disputat după stabilirea națiunii calificate mai departe).

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele