Scandalul pariurilor în tenis, dus în derizoriu? 15 nume puse pe lista suspectă au fost aflate la capătul unei reconstituiri. Reacția campionului de Mare Șlem: „Stiu că numele meu este târât în acest scandal”

Scandalul pariurilor în tenis, dus în derizoriu? 15 nume puse pe lista suspectă au fost aflate la capătul unei reconstituiri. Reacția campionului de Mare Șlem:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Sportul alb trece printr-o perioadă tulbure. Într-o săptămână în care evoluțiile din teren, din primul turneu de Mare Șlem al anului, ar trebui să țină prim-plan-ul, vestea că jucători prezenți pe tabloul principal de la Australian Open ar putea fi implicați în mafia pariurilor, a oferit un subiect și mai fierbinte de discuții. Până și calmul Federer, după ce a cerut ca numele să fie făcute publice înainte de a deschide dezbaterea publică într-o notă mult pra ipotetică și teoretică, a refuzat după al doilea meci să revină asupra subiectului, invitând jurnaliștii curioși să verifice transcrierea interviurilor din urmă cu două zile.

  • Scânteia s-a aprins după ce duminică, în ziua premergătoare startului Openului Vesel, BuzzFeed (prin Heidi Blake și John Templon) a publicat o investigație comună cu BBC. Analiza unor documente ar fi scos la iveală 16 nume de jucători care ar fi intrat pe radar pentru posibile meciuri aranjate. Aceste nume nu au fost publicate, ci doar informația că printre ei, s-ar afla și un campion de Mare Șlem. Templon a folosit analiza statistică în căutatarea unor tipare în modificarea cotelor de pariuri în meciurile celor implicați.

Un programator olandez angajat 15 ani de Infostrada Data, una dintre cele mai importante surse de analiză statistică a întrecerilor sportive, Chris Bol, alături de fratele său, Adriaan, a analizat la mâna a doua datele raportului făcut public de BuzzFeed și susține că ar fi identificat 15 dintre jucătorii care ar putea fi implicați, potrivit sports.vice.com. Potrivit informațiilor furnizate, alte două demersuri de a analiza datele disponibile au oferit în final o aceeași listă de 15 nume.


Sursa: sports.vice.com. Igor Andreev, Michael Russell, Jan Hajek și Juan Igancio Chela sunt jucători retrași din circuit, iar Istomin (29 ani), Golubev (28 ani), Lacko (28 ani), Ebden (28 ani), Gabashvili (30 ani), Gimeno-Traver (30 ani) fac parte din aceeași generație, Tipsarevic este fost jucător de Top 10, iar Ivan Dodig este campion în 2015 la Roland Garros, în proba de dublu

Pas în spate făcut chiar de „sursa primară”

John Templon, reprezentant al BuzzFeed a declarat pentru sports.vice: „Așa cum am precizat de prima dată, analiza noastră nu demonstrează trucarea de meciuri. De aceea, noi nici nu am publicat lista de nume. Investigația noastră a folosit un algoritm matematic, scurgeri de informații și documente, interviuri realizate pe trei continente și multe altele„. Analiza fraților Bol ar fi exclus din lista de meciuri suspectate inițial anumite partide, inconsistente cu tiparul unui „meci trucat”. Analiștii admit că informațiile au fost incomplete, că baza de date analizabilă a fost și ea incompletă, iar motive pentru modificări la nivelul cotelor există, pe o piață extrem de volatilă – de la temeri legate de accidentări, la incertitudini legate de faptul că un jucător revine după o accidentare, până la stabilirea unor cote inițiale în mod eronat chiar de către bookmakeri – după cum explică sportdw. Acest site publică lista cu 15 nume, dar analizează în detaliu și contextul meciurilor, relevând natura contradictorie a anumitor meciuri suspecte: pe de o parte, diferența între cotele oferite de casele de pariuri justifică un steag roșu, de partea cealaltă, contextul oferă explicații logice pentru modificări. Site-ul îl exonerează la capătul acestui demers pe Hewitt, suspectat pentru meciuri din perioada 2011 – 2015, printre altele pentru două partide pierdute în fața elvețianului Stan Wawrinka.

Replică promptă a lui Hewitt

Lleyton Hewitt, numele cel mai proeminent aflat pe lista de 15, a reacționat și a fost extrem de tranșant: „Știu că numele meu este târât în acest scandal. Nu cred că cineva de aici ar putea crede că am fost implicat în acte de corupție sau meciuri aranjate. Este pur și simplu absurd! Cred că toți cei care îmi aruncă numele în acest caz transformă întreaga chestiune într-o mare farsă. Pentru cine vrea să-mi pună în cârcă asta – succes! Să îi văd! Da, bineînțeles că este o dezamăgire„, a comentat cu un amestec de furie și ironie Hewitt, care tocmai a pus punct unei cariere de 20 de ani în tenis, în care a revoluționat sportul alb, aducând în prim-plan un nou mod de a juca.

Business Insider publică și el informațiile, dar și declarațiile lui Hewitt.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Împăcarea anului la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce jurământ i-au făcut Adrian și Petronel Corduneanu ”Stăpânului Moldovei”
Împăcarea anului la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce jurământ i-au făcut Adrian și Petronel Corduneanu ”Stăpânului Moldovei”
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Alerte meteo de vreme severă imediată emise de ANM. Cod galben în mai multe zone din țară, în următoarele ore
Alerte meteo de vreme severă imediată emise de ANM. Cod galben în mai multe zone din țară, în următoarele ore
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate puteam să fug jumătate de oră'
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate…
S-A DECIS PLATA a 3.000 de lei de persoană. Banii intră direct PE CARD înainte de Paște
S-A DECIS PLATA a 3.000 de lei de persoană. Banii intră direct PE CARD înainte de Paște
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Serena Williams, întrebare de baraj despre bustul său, după ce nu mai alăptează. Cum arată acum GALERIE FOTO
Serena Williams, întrebare de baraj despre bustul său, după ce nu mai alăptează. Cum arată acum GALERIE FOTO
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen