VIDEO Șarapova a revenit cu victorie în WTA, dar e făcută praf de Eugenie Bouchard: „TRIȘORII ca ea n-ar trebui să mai poată juca vreodată!”

VIDEO Șarapova a revenit cu victorie în WTA, dar e făcută praf de Eugenie Bouchard:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Maria Șarapova a revenit cu o victorie în circuitul WTA, după ce a trecut în două seturi de Roberta Vinci, scor 7-5, 6-3, în primul tur al turneului de la Stuttgart, însă continuă să stârnească reacții dure printre jucătorii din circuit.

Rusoaica a primit un wildcard pentru turneul WTA din Germania, o decizie pe care mulți s-au grăbit să o conteste. Printre aceștia se numără și Eugenie Bouchard (59 WTA). Fosta finalistă de la Wimbledon consideră că modul în care Șarapova a fost reprimită în circuit cu brațele deschise reprezintă un mesaj greșit transmis copiilor care vor să se apuce de tenis.

„Nu cred că e corect! Este o trișoare și nu cred că unui trișor din orice sport ar trebui să i se mai permită să practice acel sport. Este nedrept față de ceilalți jucători care fac lucrurile corect și sunt onești.

Cred că dinspre WTA se transmite un mesaj greșit către cei tineri: ‘trișați și vă vom primi înapoi cu brațele descihise’.”, a spus jucătoarea din Canada într-un interviu pentru TRT World.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Îndrăgostit de România, un italian a decis să pună aici bazele unei afaceri de familie:
Îndrăgostit de România, un italian a decis să pună aici bazele unei afaceri de familie: "Vii și îți iei ce…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ! Cântăreaţa a dezvăluit totul!
Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ!…
Ireal ce a putut păți o tânără de 21 de ani, după ce a băut o cafea de la automatul din aeroport
Ireal ce a putut păți o tânără de 21 de ani, după ce a băut o cafea de la automatul…
S-a dat ORDIN în Ungaria! Ungurii ne dau lecții
S-a dat ORDIN în Ungaria! Ungurii ne dau lecții
Ramona s-a aruncat de la etaj după ce a născut! Dezvăluiri!
Ramona s-a aruncat de la etaj după ce a născut! Dezvăluiri! "Dumnezeu s-o ierte"
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele