S-au împărțit invitațiile la Doha. Azarenka a strigat ‘ajutor!’ și l-a primit, din nou. Revine de această dată bielorusa, ori este încă o ‘alarmă falsă’? Iată un indiciu care dă un prim răspuns. Maria Șarapova e iar în centrul atenției

S-au împărțit invitațiile la Doha. Azarenka a strigat 'ajutor!' și l-a primit, din nou. Revine de această dată bielorusa, ori este încă o 'alarmă falsă'? Iată un indiciu care dă un prim răspuns. Maria Șarapova e iar în centrul atenției
  • Publicat:
  • Actualizat:

Victoria Azarenka și Maria Șarapova au primit amândouă invitații la turneul de categorie Premier 5 de la Doha, care se va juca în perioada 12-18 februarie, au anunțat organizatorii, duminică.

Bielorusa, locul 208 WTA în acest moment, își anunță din nou revenirea În circuit, însă povestea ei seamănă din ce în ce mai mult cu cea a „băiatului care a strigat ‘Lupul!'”. Victoria Azarenka nu a mai jucat un turneu oficial de la ediția 2017 a Wimbledonului, fiind forțată de un ordin judecătoresc să nu părăsească statul California până la finalizarea procesului de custodie pe care îl are cu fost iubit. Azarenka a solicitat însă invitații și pentru competiția din prima săptămână din an, din Noua Zeelandă, și pentru Australian Open. A primit de fiecare dată wildcard-ul, însă nu s-a putut prezenta la competiție.

Azarenka nu a anunțat nici acum că ar fi încheiat procesul de custodie pentru micuțul Leo, însă a decis să își angajeze un antrenor nou. Slava Konikov, responsabil al echipei masculine de tenis de la Sacramento State – în cadrul Universității California, a demisionat din postul universitar și este gata să înceapă munca pe circuit alături de ‘Vika’.

În plus, organizatorii au decis să îi sară în ajutor Mariei Șarapova cu un wildcard, deși aceasta este deja în ascensiune în circuit, ultima actualizare a clasamentului, de luni, plasând-o pe locul 41 WTA.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut mașina”
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut…
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros 1 aprilie din ultimii ani
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros…
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Un milionar român a răbufnit şi a anunţat că e gata să facă un gest extrem: Asta nu înseamnă că nu îmi iubesc ţara!
Un milionar român a răbufnit şi a anunţat că e gata să facă un gest extrem: Asta nu înseamnă că…
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Intră în vigoare de la 1 APRILIE. Schimbarea care afectează direct extrem de mulți români
Intră în vigoare de la 1 APRILIE. Schimbarea care afectează direct extrem de mulți români
Ies la iveală noi detalii despre Mirel. Tânărul este cunoscut pentru agresivitate:
Ies la iveală noi detalii despre Mirel. Tânărul este cunoscut pentru agresivitate: "Era foarte obsesiv, de o gelozie ieșită din…
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup