Roger Federer recunoaște că s-a gândit la retragere, dar e gata să revină în circuit: „Urmează sfârșitul unei perioade de pauză, nu a carierei!”

Roger Federer recunoaște că s-a gândit la retragere, dar e gata să revină în circuit:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Tenismenul elvețian Roger Federer a declarat, într-un interviu pentru New York Times, că nu s-a gândit niciodată să se retragă în perioada în care a fost accidentat la genunchi și că este în continuare motivat pentru noi performanțe.

Federer (35 de ani) deține 17 trofee de Mare Șlem și 71 de alte titluri. În prezent, elvețianul este clasat pe locul 16 ATP, cea mai slabă poziționare din 2001.

„Copii mă întrebau când plecăm iar. Pentru că sunt fericiți atunci când ne mutăm dintr-o țară în alta, mai ales în Australia și SUA. Păreau dezamăgiți când le-am zis că nu pentru perioada următoare. Am avut un gust al retragerii, mă gândeam că aș putea să fiu organizat. Să stau patru săptămâni la rând acasă, să mă gândesc unde să merg la cină cu soția sau cu cine să mă întâlnesc. A fost excelent că am avut timp să stau cu familia. Ar fi foarte bine să fie o situație obișnuită, dar e timp și pentru asta„, a spus Federer.

Roger va reveni în circuit în luna ianuarie 2017, în orașul australian Perth, pentru Cupa Hopman, apoi va urma Openul Australiei de la Melbourne. Elvețianul n-a mai jucat un meci din data de 8 iulie, când a pierdut în cinci seturi semifinala turneului de la Wimbledon, în fața canadianului Milos Raonic. În ultimul act al acelui meci, Federer a căzut pe iarbă, lovindu-se la fragilul genunchi stâng, și s-a resimțit preț de câteva minute. Acel moment a fost receptat în mod simbolic drept declinul unui mare campion caracterizat de eleganță.

În februarie, Roger s-a operat pentru prima dată în carieră, la genunchiul stâng, și a fost nevoit să stea peste două luni departe de teren. După Wimbledon, elvețianul a ratat Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, Openul Statelor Unite și întreg finalul de sezon. A fost cea mai mare pauză pentru Federer de când și-a început cariera profesionistă, în 1998.

„Nu am luat niciodată în calcul să iau o pauză definitivă de la tenis. Mirka (n.r. – soția elvețianului) este 100% alături de mine și foarte fericită că încă mai pot juca. Și copiilor le place această viață, iar eu mă simt odihnit și reîntinerit. Singurele întrebări care au apărut au fost ‘Mai pot să fac asta? Ca sportiv, corpul meu mai este capabil? Sau din punct de vedere mental?’ Dar m-am recuperat excelent după accidentare și pot spune că, dacă lucrurile nu merg bine, am făcut tot ce era posibil pentru revenire, nu aș avea niciun regret”, a precizat Federer pentru New York Times.

Elvețianul a vorbit și despre rivalitatea Andy Murray-Novak Djokovic pentru primul loc în clasamentul mondial, precum și despre succesul conaționalului Stan Wawrinka la Openul Statelor Unite.

Am fost foarte surprins de finalul de sezon. Novak a început fabulos, cu succese la Openul Franței și al patrulea Mare Șlem la rând. Nu se gândea nimeni, nici măcăr jucătorii, că ar putea altcineva să termine anul pe locul 1. Mai ales că Djokovic n-a jucat atât de rău în a doua jumătate a sezonului. A câștigat la Toronto, a disputat finale la US Open și Turneul Campionilor. Ai fi crezut că e suficient, dar Murray a reușit ceva extraordinar…pentru asta mă înclin în fața lui cu mare respect. Pe de altă parte, este uman și de înțeles ca Novak să aibă o cădere, pentru că a obținut tot ce își dorea în acest sport. În aceste condiții, trebuie să te reinventezi. Se anunță o mare poveste la anul, cu Andy, Novak, Rafa Nadal„, a conchis Federer pentru sursa citată.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cum arată apartamentul de 2460 de metri pătrați al lui Ion Țiriac. Detaliile din interior sunt unice | FOTO
Cum arată apartamentul de 2460 de metri pătrați al lui Ion Țiriac. Detaliile din interior sunt unice | FOTO
Rangers i-a stabilit prețul lui Ianis Hagi
Rangers i-a stabilit prețul lui Ianis Hagi
Mama Geta a scăpat porumbelul: „Iancu e trup și suflet pentru o femeie. Pentru Culiță nu bag nici acum mâna în foc”
Mama Geta a scăpat porumbelul: „Iancu e trup și suflet pentru o femeie. Pentru Culiță nu bag nici acum mâna…
Primul jucător de la Liverpool care vrea să plece, după venirea lui Arne Slot pe Anfield Road
Primul jucător de la Liverpool care vrea să plece, după venirea lui Arne Slot pe Anfield Road
Ramona Bădescu arată BESTIAL la 55 de ani! E sexy în costum de baie: ce mănâncă zilnic
Ramona Bădescu arată BESTIAL la 55 de ani! E sexy în costum de baie: ce mănâncă zilnic
CUTREMUR în showbiz! Cristina Cioran e însărcinată din nou cu Alex Dobrescu, deși are ordin de restricție împotriva lui: „Am sărbătorit toată ziua”
CUTREMUR în showbiz! Cristina Cioran e însărcinată din nou cu Alex Dobrescu, deși are ordin de restricție împotriva lui: „Am…
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar Bulă este cu mâna pe sus
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar Bulă este cu mâna pe…
La ce salariu visează o angajată care ia acum minimul pe economie.
La ce salariu visează o angajată care ia acum minimul pe economie. "În mână, fără ce ne ia statul"
Un COSMONAUT de TOP este CONVINS că NU suntem singuri în Univers
Un COSMONAUT de TOP este CONVINS că NU suntem singuri în Univers
Ce studii are unica fiică a lui Miodrag Belodedici! Zandalee este de o frumuseţe răpitoare
Ce studii are unica fiică a lui Miodrag Belodedici! Zandalee este de o frumuseţe răpitoare
Povestea emoționantă a lui Patrocle, câinele căutat de toată România. Este căutat cu disperare de 60 de zile
Povestea emoționantă a lui Patrocle, câinele căutat de toată România. Este căutat cu disperare de 60 de zile
Marele actor al României s-a stins mult prea devreme. Drum lin, maestre!
Marele actor al României s-a stins mult prea devreme. Drum lin, maestre!
Descoperirea secolului! Breaking news!
Descoperirea secolului! Breaking news!
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Putin ar fi dispus să oprească războiul dacă poate păstra teritoriile cucerite până acum
Putin ar fi dispus să oprească războiul dacă poate păstra teritoriile cucerite până acum
Polo: CSA Steaua BA Bucureşti este noua campioană la categoria U19
Polo: CSA Steaua BA Bucureşti este noua campioană la categoria U19
Cum poți prelungi viața cauciucurilor? Metoda este simplă
Cum poți prelungi viața cauciucurilor? Metoda este simplă
Locul de muncă plătit regește, cu până la 100.000 dolari pe an. Ce trebuie să facă cei care vor să primească un asemenea salariu
Locul de muncă plătit regește, cu până la 100.000 dolari pe an. Ce trebuie să facă cei care vor să…
×