Revenire pe teritoriu inamic pentru Simona Halep. Șarapova este cap de afiș la turneul care i-a facilitat revenirea în tenis după suspendare. Fed Cup arată, din nou, ca un spin în coastă

Revenire pe teritoriu inamic pentru Simona Halep. Șarapova este cap de afiș la turneul care i-a facilitat revenirea în tenis după suspendare. Fed Cup arată, din nou, ca un spin în coastă
  • Publicat:
  • Actualizat:

Simona Halep va juca, pentru al cincilea an consecutiv, la Porsche Tennis Grand Prix, turneu disputat la Stuttgart, în Germania. Organizatorii au anunțat, vineri, lista de start pentru ediția 2018, programată în perioada 21-30 aprilie: cinci dintre jucătoarele aflate acum în Top 10 WTA, plus alte două câștigătoare de titluri de Mare Șlem și ambasadoare ale brandului – Maria Șarapova și Angelique Kerber – vor fi la start.

Simona Halep și Garbine Muguruza, cele mai bune două jucătoare de tenis ale momentului, merg împreună la Stuttgart, însă nemții au ales să o promoveze tot pe Maria Șarapova, cea care a primit invitație la ediția 2017 și a beneficiat de un start târziu în turneu, tocmai pentru că în prima zi de concurs nu ar fi avut drept de joc din cazua suspendării dictate în „cazul Meldonium”.

Karolina Pliskova (4 WTA), Jelena Ostapenko (7 WTA) și Caroline Garcia (8 WTA) vor juca și ele la Stuttgart, un turneu care, din nou, este plasat amenințător de aproape față de a doua etapă din Fed Cup, programată în weekend-ul 21-22 aprilie.

  • România va întâlni Canada, la Cluj, în perioada 10-11 februarie, în Grupa a II-a Mondială. În aprilie (21-22), competiția pe echipe din tenisul feminin programează play-off-ul atât pentru Grupa Mondială I, cât și pentru Grupa Mondială II.
  • În 2015, Simona Halep nu a jucat în Fed Cup, dar a mers în Germania, însă în 2014, 2016 și în 2017 și-a trecut în program ambele competiții.
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Este INTERZIS pentru proprietarii de apartamente. Anunț pentru cei care nu stau la adresa din buletin
Este INTERZIS pentru proprietarii de apartamente. Anunț pentru cei care nu stau la adresa din buletin
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele