Reacția Simonei Halep după calificarea în turul II la Wimbledon: „Este un start bun. Am fost agresivă și am controlat jocul”

Reacția Simonei Halep după calificarea în turul II la Wimbledon:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Jucătoarea de tenis Simona Halep, cap de serie numărul 3 și locul 3 WTA, a declarat, marți, după victoria din meciul cu brazilianca Teliana Pereira, că a făcut o partidă bună în care a servit bine.

„Este un start bun. Am fost agresivă și am controlat jocul. Am făcut un meci bun și am servit foarte bine. A fost puțin dificil să joc din cauza vântului. Mingea zbura diferit, dar am administrat bine această situație. Voi da tot ce am mai bun pentru a ajunge câte mai departe la Wimbledon”, a spus Halep, conform DigiSport.

Jucătoarea de tenis Simona Halep, cap de serie numărul 3 și locul 3 WTA, s-a calificat, marți, în turul doi la Wimbledon, al treilea turneu de Grand Slam al anului, după ce a învins-o, în runda inaugurală, cu scorul de 6-2, 6-2, după o oră și cinci minute, pe Teliana Pereira (Brazilia), poziția 88 în ierarhia mondială.

În turul doi, Simona Halep o va întâlni pe Lesia Țurenko (Ucraina), jucătoare venită din calificări și locul 170 WTA, care a trecut, cu scorul de 6-3, 6-0, de Dinah Pfizenmaier (Germania), poziția 116 în clasamentul mondial.

Halep și Țurenko s-au întâlnit de trei ori în carieră, de fiecare dată victoria revenindu-i sportivei din România. Ultima întâlnire dintre cele două a avut loc în 2013, în calificările de la s-Hertogenbosch, și s-a încheiat cu scorul de 6-3, 6-1.

Pentru calificarea în turul doi la Wimbledon, Simona Halep va primi 70 de puncte WTA și un cec în valoare de 43.000 de lire sterline.

Sursa: Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Anunțul matrimonial scandalos lăsat de o pensionară: 'Caut un domn slab, bine îmbrăcat și...' 😲
Anunțul matrimonial scandalos lăsat de o pensionară: 'Caut un domn slab, bine îmbrăcat și...' 😲
N-au renunțat și vor să-l transfere pe Radu Drăgușin în vară! Tottenham i-a stabilit deja prețul
N-au renunțat și vor să-l transfere pe Radu Drăgușin în vară! Tottenham i-a stabilit deja prețul
Nuntă în cer! Ionela și George, înmormântați împreună în ziua în care aveau să devină soț și soție
Nuntă în cer! Ionela și George, înmormântați împreună în ziua în care aveau să devină soț și soție
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
BANCUL ZILEI. - I-am dat împrumut unui amic 200 de lei, dar văd că nici în ziua de azi nu-și mai aduce aminte...
BANCUL ZILEI. - I-am dat împrumut unui amic 200 de lei, dar văd că nici în ziua de azi nu-și…
Prima reacţie a părinţilor tânărului ucis de Vlad Pascu, după ce judecătoarea Ancuţa Popoviciu a fost înlocuită, iar procesul se va relua de la zero
Prima reacţie a părinţilor tânărului ucis de Vlad Pascu, după ce judecătoarea Ancuţa Popoviciu a fost înlocuită, iar procesul se…
Operațiunea de MARE RISC din Primul Război Mondial!
Operațiunea de MARE RISC din Primul Război Mondial!
Florin Răducioiu a spus totul despre iubita cu 10 ani mai tânără. Data la care va avea loc nunta: Îi place ei această zi!
Florin Răducioiu a spus totul despre iubita cu 10 ani mai tânără. Data la care va avea loc nunta: Îi…
Cum arată mașina viitorului de la Dacia. Mașina pare desprinsă din filmele SF
Cum arată mașina viitorului de la Dacia. Mașina pare desprinsă din filmele SF
Se schimbă CNP-ul în România. Ce se întâmplă cu vechile buletine
Se schimbă CNP-ul în România. Ce se întâmplă cu vechile buletine
Cât a ajuns să coste roșiile românești în piețe! Românii, în pragul disperării
Cât a ajuns să coste roșiile românești în piețe! Românii, în pragul disperării
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
De ce a „înghețat” la nivel ridicat prețul legumelor românești. Explicațiile unui fenomen neobișnuit
De ce a „înghețat” la nivel ridicat prețul legumelor românești. Explicațiile unui fenomen neobișnuit
Mauricio Pochettino se desparte de Chelsea după un singur sezon
Mauricio Pochettino se desparte de Chelsea după un singur sezon
Prima Dacia PREMIUM... păcat că nu va fi produsă niciodată
Prima Dacia PREMIUM... păcat că nu va fi produsă niciodată
Imagini incendiare cu Babs, fosta iubită a lui Dorian Popa în Dubai. Bruneta de 41 de ani nu mai iese din ținutele mulate
Imagini incendiare cu Babs, fosta iubită a lui Dorian Popa în Dubai. Bruneta de 41 de ani nu mai iese…
×