Reacția Jelenei Jankovic după înfrângerea în fața Simonei: „Adversara mea a fost pur și simplu incredibilă. A alergat timp de trei ore. Felicitări!”

Reacția Jelenei Jankovic după înfrângerea în fața Simonei:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Simona Halep a reușit un succes memorabil în finala turneului de la Indian Wells, 2-6, 7-5, 6-4, contra sârboaicei Jelena Jankovic, după un meci care a durat două ore și 40 de minute, obținând astfel al 11-lea titlu al carierei.

La discursul de după finală, ținut chiar pe terenul de joc, adversara româncei, care în setul al doilea a avut șansa de a câștiga meciul, atunci când a servit la scorul de 6-2, 5-4, a ținut să le mulțumească fizioterapeuților și oamenilor care au ajutat-o să ducă la capăt un turneu pe care l-a început cu probleme fizice:„Nu credeam că voi ajunge până aici. Am fost accidentată, apoi m-am antrenat doar pentru trei zile și acum… uite că țin acest discurs! Vreau să le mulțumesc fizioterapeuților. Voi nu știți, dar ei au fost cei care m-au ajutat să fiu în formă meci după meci.”

Jankovic a vorbit în termeni laudativi despre Halep și a remarcat felul în care constănțeanca s-a deplasat pe teren pe timpul celor aproape trei ore de joc: Adversara mea, Simona, a fost pur și simplu incredibilă (n.r. râzând spre ea). A fost în stânga, în dreapta, a alergat timp de trei ore și… bine, ea e cea mai tânără și a meritat. Felicitări!”, a declarat Jankovic la final, după care a mulțumit familiei și fanilor de la Indian Wells.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Filiera prin care baronul 'Mocro Maffia' livra tone de cocaină în România! 'Scarface' a pierdut 625.000.000 € la un singur transport trimis la Constanța
Filiera prin care baronul 'Mocro Maffia' livra tone de cocaină în România! 'Scarface' a pierdut 625.000.000 € la un singur…
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Devine interzis prin lege în mod definitiv. Noul ordin UE trebuie aplicat imediat în România
Devine interzis prin lege în mod definitiv. Noul ordin UE trebuie aplicat imediat în România
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…