Nadal își poate asigura azi locul 1 în clasamentul ATP până în 2014!

Redactor:
Marius Hutu
Nadal își poate asigura azi locul 1 în clasamentul ATP până în 2014!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Turneul Campionilor de la Londra programează azi meciurile rundei secunde din grupa liderului mondial, Rafael Nadal. Poate fi o zi specială, în special pentru iberic, având în vedere că el își poate asigura cu o victorie poziția de lider la sfârșitul sezonului. După ultimul turneu de Masters Series, de la Paris, disputa pentru șefia în ATP a fost redeschisă. Rafa a pierdut oarecum neașteptat în semifinale cu David Ferrer, Novak Djokovic a luat titlul, iar diferența dintre cei doi a scăzut la sub 1.500 de puncte. Motiv pentru specialiști, dar și pentru jucători să refacă unele calcule. Sârbul a reintrat în calcule pentru a reveni pe primul loc ATP, mai devreme decât s-ar fi așteptat, mai ales că după Turneul Campionilor de la Londra el mai poate puncta și în Cupa Davis, în finala de la Belgrad cu Cehia.

Luni, la începerea turneului din Marea Britanie, urcarea lui Nole era totuși condiționată de evoluția rivalului. Rafa Nadal a oferit fanilor ceva emoții ieri, la „returul” cu David Ferrer, însă după 2-3 game-uri în debutul jocului a refăcut ordinea în Spania și a câștigat clar. O victorie care a „stins” și speranțele suporterilor lui Djokovic, de a-și revedea favoritul pe treapta întâi. Rafa Nadal a strâns primele 200 de puncte de la Londra și mai are nevoie încă de 200 de puncte pentru a pune punct tuturor calculelor. Acestea pot fi obținute chiar azi, în disputa cu Stanislas Wawrinka (ora 16:00), cel care în prima zi l-a învins pe Tomas Berdych. Nadal este mare favorit, atât prin prisma valorii, dar și prin istoria partidelor directe: 11-0!

Cu un succes, Nadal va face probabil pasul spre semifinale, dar în mod cert își va asigura poziția de lider în ATP până în 2014. Ar fi al treilea sezon în care Rafa termină pe locul 1, după edițiile din 2008 și 2010.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Câștigător Survivor All Stars 2024 | Cine ia marele premiu de 100.000 de euro de la Pro TV
Câștigător Survivor All Stars 2024 | Cine ia marele premiu de 100.000 de euro de la Pro TV
Abia dat afară de Chelsea, Mauricio Pochettino și-a ales viitoarea destinație: ”E înnebunit”
Abia dat afară de Chelsea, Mauricio Pochettino și-a ales viitoarea destinație: ”E înnebunit”
Mama Geta a scăpat porumbelul: „Iancu e trup și suflet pentru o femeie. Pentru Culiță nu bag nici acum mâna în foc”
Mama Geta a scăpat porumbelul: „Iancu e trup și suflet pentru o femeie. Pentru Culiță nu bag nici acum mâna…
Primul jucător de la Liverpool care vrea să plece, după venirea lui Arne Slot pe Anfield Road
Primul jucător de la Liverpool care vrea să plece, după venirea lui Arne Slot pe Anfield Road
Ramona Bădescu arată BESTIAL la 55 de ani! E sexy în costum de baie: ce mănâncă zilnic
Ramona Bădescu arată BESTIAL la 55 de ani! E sexy în costum de baie: ce mănâncă zilnic
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar Bulă este cu mâna pe sus
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar Bulă este cu mâna pe…
Foștii șefi SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, puși sub control judiciar. Denunțătorul, amenințat că
Foștii șefi SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, puși sub control judiciar. Denunțătorul, amenințat că "i se aruncă chiftele cu…
Un COSMONAUT de TOP este CONVINS că NU suntem singuri în Univers
Un COSMONAUT de TOP este CONVINS că NU suntem singuri în Univers
Gestul uriaş făcut de Valentina Pelinel! Soţia lui Cristi Borcea nu s-a uitat la bani
Gestul uriaş făcut de Valentina Pelinel! Soţia lui Cristi Borcea nu s-a uitat la bani
Mama Geta nu o suportă pe Daniela Iliescu? De necrezut ce a putut să spună despre nora ei
Mama Geta nu o suportă pe Daniela Iliescu? De necrezut ce a putut să spună despre nora ei
Regula obligatorie pentru POSESORII DE PISICI. S-a dat ordin pentru toată lumea
Regula obligatorie pentru POSESORII DE PISICI. S-a dat ordin pentru toată lumea
Ireal cât au ajuns să coste sicriele și locurile de veci în 2024
Ireal cât au ajuns să coste sicriele și locurile de veci în 2024
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Prețurile de pe litoralul românesc au luat-o razna. Cât au ajuns să coste produsele obișnuite din supermarket
Prețurile de pe litoralul românesc au luat-o razna. Cât au ajuns să coste produsele obișnuite din supermarket
Budapesta va găzdui finala Ligii Campionilor din 2026
Budapesta va găzdui finala Ligii Campionilor din 2026
Cum poți prelungi viața cauciucurilor? Metoda este simplă
Cum poți prelungi viața cauciucurilor? Metoda este simplă
Cât cere o menajeră topless pentru a face curățenie două ore. Tânăra taxează scump serviciile sale exclusiviste
Cât cere o menajeră topless pentru a face curățenie două ore. Tânăra taxează scump serviciile sale exclusiviste
×