Radek Stepanek și-a anunțat retragerea, după 21 de ani de carieră. „Don Juan”-ul logodit cu Hingis, căsătorit cu Vaidisova și care s-a iubit cu Kvitova trece prin momente grele. Tenismenii care nu vor evolua în 2018: doi foști campioni de la București și o fostă #3

Radek Stepanek și-a anunțat retragerea, după 21 de ani de carieră.
  • Publicat:
  • Actualizat:

S-a terminat. Nu are sens să îmi risc sănătatea. Trebuia să fiu realist. Am luptat până la ultima suflare, este momentul să merg mai departe„, a anunțat Radek Stepanek (38 de ani), marți, într-o conferință de presă. Cehul pune punct carierei de jucător profesionist de tenis, după 21 de ani de la debutul în ATP, în condițiile în care, la începutul acestui an, a fost nevoit să se opereze la coloană.

Stepanek a fost un adevărat personaj în tenisul mondial: în 1996 a debutat ca jucător de dublu, a intrat apoi puternic în proba de simplu și, la zece ani de la debut, și-a atins maximul – poziția a 8-a. Cele mai importante succese le-a înregistrat însă pe final de carieră, atunci când, din nou, s-a axat mai mult pe dublu: a câștigat două titluri de Mare Șlem alături de Leander Paes (2012 și 2013) și a urcat până pe poziția a patra a clasamentului individual de dublu.

Viața sa amoroasă a fost extrem de tumultoasă: a cerut-o în căsătorie pe Martina Hingis, la Praga, dar a rupt logodna în 2007, s-a căsătorit în 2010 cu Nicole Vaidisova – cea care a decis să renunțe la cariera ei pentru „a-l aștepta acasă” pe Radek, dar cei doi au divorțat în 2013. Cel mai recent s-a îndrăgostit de Petra Kvitova, însă relația lor nu a durat decât câteva luni.

Mi-am iubit viața în tenis, de la început până la final„, a declarat Stepanek. Un excelent jucător de Cupa Davis, Stepanek a câștigat de două ori „Salatiera de Argint” (2012 și 2013), disputând încă o finală. Tot pentru Cehia, a câștigat bronz olimpic la Rio, alături de Hradecka.

Jucând tenis pe mai departe, problemele la spate ale lui Radek ar fi reapărut. Ar fi ajuns din nou la operație. calitatea vieții i-ar fi fost amenințată pe viitor„, a punctat Pavel Kolar, doctorul lui Stepanek.

18 titluri a câștigat Radek Stepanek la dublu și 5 titluri la simplu. Cel mai bun rezultat în turneele de Mare Șlem, la simplu, a fost sfertul de finală din 2006, de la Wimbledon.

Jucătorii de tenis pe care nu îi vom mai vedea în 2018:

Martina Hingis (Elveția) și-a anunțat, la 37 de ani, retragerea definitivă din sportul profesionist. Una dintre puținele jucătoare care au reușit în carieră să fie numărul unu mondial și la simplu, și la dublu, a pus racheta în cui după Turneul Campioanelor de la Singapore. Martina a avut o revenire fantastică în tenis, la dublu, completându-și palmaresul cu patru trofee de Mare Șlem la dublu feminin și alte patru la mixt.

Marco Chiudinneli (Elveția), Născut în același oraș, la o lună distanță, ca și Roger Federer, Marco a pus punct carierei de profesionist la 36 de ani, la turneul de la Basel. Cel mai important reper al carierei sale rămâne prezența în echipa Elveției care câștiga Cupa Davis în 2014. Locul 52 rămâne reperul carierei încununate cu trei trofee pentru Marco, un jucător care a avut probleme mari cu accidentările la genunchi.

Kimiko Date (Japonia) s-a retras din activitate la 46 de ani, la jumătatea lunii septembrie, la Openul Japoniei. A părăsit tenisul după o înfrângere dură administrată de Aleksandra Krunic (Serbia, 67 WTA) – scor 6-0, 6-0. Fost număr 4 mondial în 1995, japoneza s-a mai retras în 1996, dar a revenit în competiții după 12 ani. Are în palmares opt tiluri WTA, ultimul fiind câștigat în 2009, la Seul, la vârsta de 39 de ani. Astfel, ea este a doua cea mai în vârstă jucătoare care câștigă un titlu WTA, după Billie Jean King, care s-a impus la Birmingham, în 1983, când avea 39 de ani și șapte luni. Kimiko Date Krum a ajuns în semifinale la trei turnee de Mare Șlem. Kimiko Date a stat 16 luni pe tușă, din cauza unei accidentări, a revenit pe teren în mai 2017 și a primit un wildcard din partea Japan Open, pentru a se retrage în fața propriilor suporteri.

Mariusz Fyrstenberg (Polonia), specialist al probei de dublu, s-a retras la 37 de ani din tenisul profesionist, ultimul turneu disputat, în a doua jumătate a lunii august, fiind cel de acasă. La simplu, stângaciul nu a intrat niciodată în Top 300, însă la dublu are 18 titluri ATP câștigate – inclusiv unul la București în 2006 și două victorii la Masters-ul de la Madrid (2008 și 2012). A urcat până pe poziția a 6-a ATP, la dublu.

Melanie Oudin (Statele Unite) și-a anunțat oficial retragerea din tenis la 26 de ani, în luna august. Sfertfinalistă în 2009 la US Open, Melanie a suferit  intervenții pe cord deschis și, fără să fi jucat vreun meci în 2017, a decis că nici măcar nu va mai încerca să revină pe teren. Cea mai bună clasare WTA a carierei, la simplu, a fost locul 31 WTA (19 aprilie 2010). În 2012, Melanie a câștigat titlul la Birmingham, iar în 2011 a dat lovitura carierei în finala probei de dublu de la US Open, alături de conaționalul Jack Sock.

Daniela Hantuchova (Slovacia) și-a anunțat retragerea la 34 de ani, în timpul Wimbledonului. Jucătoarea cu picioare de 110 centimetri a fost numărul cinci mondial atât la simplu (2003), cât și la dublu (2002), iar victoriile carierei au venit la Indian Wells, unde a câștigat de două ori trofeul. Și-a trecut în palmares trofeul Fed Cup în 2002. A reușit career Grand Slam-ul în proba de dublu mixt (a câștigat o dată fiecare dintre cele patru titluri de Mare Șlem în proba în care un jucător și o jucătoare de tenis fac pereche pe teren).

Juan Monaco (Argentina). Fostul număr 10 ATP s-a retras la jumătatea lunii mai, la 33 de ani. „Pico” este un bun prieten al lui Rafael Nadal, alături de care a și câștigat unul dintre cele trei titluri la dublu ale carierei, în 2015, la Doha. Are în palmares 9 titluri ATP și o finală la București, în 2009. A jucat în 2011 finala Cupei Davis și a petrecut 13 sezoane consecutive în Top 100.

Albert Montanes (Spania) s-a retras în fața propriilor suporteri, la Barcelona, în luna aprilie. Jucătorul care a debutat cu victorie în fața lui Goran Ivanisevic la turneul catalan a jucat un ultimul concurs din postura de wildcard și a pus punct unei cariere de 20 de sezoane, la 36 de ani. Fost număr 22 ATP, Montanes a câștigat șase trofee la simplu în carieră, inclusiv titlu la București în 2009.

Shahar Peer (Israel) s-a retras pe 28 februarie, din cauza unei afecțiuni cronicizate la umăr. Cea mai bună sportivă a Israelului a jucat 13 sezoane în circuitul WTA, înainte de a împlini 29 de ani. A ajuns până pe locul 11 WTA la simplu, 14 la dublu și a câștigat cinci trofee la simplu.

Nadia Petrova (Rusia) și-a anunțat retragerea la 34 de ani, după o carieră de 19 ani, la începutul lunii ianuarie. Fostul număr 3 mondial nu mai jucase de la începutul anului 2014, când s-a accidentat la umăr și apoi la genunchi. Petrova a câștigat 13 titluri WTA la simplu și 24 de trofee la dublu și are în CV două semifinale de Mare Șlem la simplu (Roland Garros), două finale de Mare Șlem la dublu (Roland Garros și US Open) și două titluri la Turneul Campioanelor – la dublu. „Pentru a realiza performanțe trebuie să te concentrezi doar pe jocul tău și nu pe aspecte fizice care te deranjează. Am avut un ultimă încercare la finele anului 2016, dar nu a mers. Corpul te anunță că nu se mai poate. Așa că e vremea să îmi închei cariera„, a anunțat atunci Nadia Petrova.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mirel din Timişoara, renegat de familie după crima oribilă! Gestul făcut de fiecare membru în parte
Mirel din Timişoara, renegat de familie după crima oribilă! Gestul făcut de fiecare membru în parte
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut mașina”
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut…
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
E cutremur! Cine este blonda care aspiră la titlul de "noua doamnă Şoşoacă". Avem imagini-bombă!
E cutremur! Cine este blonda care aspiră la titlul de "noua doamnă Şoşoacă". Avem imagini-bombă!
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
15 județe, sub avertizare cod galben de vreme severă până diseară. Meteorologii anunță vânt puternic în Moldova, estul și sud-estul Transilvaniei
15 județe, sub avertizare cod galben de vreme severă până diseară. Meteorologii anunță vânt puternic în Moldova, estul și sud-estul…
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
Andreea Sasu este însărcinată. Tatăl copilului este un celebru milionar, cu care s-a împăcat după ce i-a iertat infidelităţile
Andreea Sasu este însărcinată. Tatăl copilului este un celebru milionar, cu care s-a împăcat după ce i-a iertat infidelităţile
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
Devine obligatoriu în România. Anunț la Guvern chiar azi, 29 martie: Voi scrie în lege ca să fie clar
Devine obligatoriu în România. Anunț la Guvern chiar azi, 29 martie: Voi scrie în lege ca să fie clar
Primele declarații ale familiei lui Mirel Dragomir, după tragedia de la Timișoara! Tatăl tânărului:
Primele declarații ale familiei lui Mirel Dragomir, după tragedia de la Timișoara! Tatăl tânărului: "Nu pot să-l privesc în ochi"
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Chinezii au lansat mașina care bate TESLA (la PREȚ și DESIGN)! - GALERIE FOTO
Chinezii au lansat mașina care bate TESLA (la PREȚ și DESIGN)! - GALERIE FOTO
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup