„Racheta” nr.2 a României face pereche, la CSM București, cu Sorana Cîrstea

  • Publicat:
  • Actualizat:

CSM București devine o forță și în tenisul din România. După ce recent Sorana Cîrstea s-a alăturat echipei alb-albastre (unde le are colege pe Irina Begu și Monica Niculescu), „tigrii” l-au legitimat pe tenismenul Dragoș Dima, a doua rachetă a țării și titular în echipa de Cupa Davis a României.

Născut la 16 iunie 1992, Dragoș Dima ocupă în prezent locul 451 în clasamentul ATP, dar în urmă cu doi ani s-a aflat pe poziția 286 în lume, aceasta fiind cea mai bună performanță personală. Obiectiv pe care vrea să-l depășească sub culorile noului său club: „Sunt entuziasmat, mă gândesc la performanță, la a aduce cât mai multe trofee pentru mine și pentru club. De doi ani sunt al doilea jucător al României, sunt optimist că pot urca și mai mult în clasament”, a declarat Dragoș Dima la semnarea contractului cu echipa din Capitală.

„Dragoș este un jucător de viitor pentru CSM București, dar și pentru România. Sunt convins că va avea o creștere valorică foarte mare și în curând se va apropia de top 100 mondial. De asemenea, este un om deosebit și poate fi un model pentru sportivii tineri”, a precizat și Alexandru Nedea, președintele secției de tenis de la CSM București.

Venit după un an în care a avut probleme, jucătorul originar din Ploiești este convins că norocul lui se va schimba odată cu legitimarea la cel mai important club din România: „Anul trecut a fost unul dificil, am făcut multe schimbări, am avut și accidentări, dar sunt încrezător că în acest an lucrurile vor merge mai bine pentru mine. Pe plan național, CSM București este unul dintre cele mai puternice cluburi. Am o companie selectă la tenis, mă simt bine și mă bucur că am ajuns aici. Este clar că la CSM se face performanță și că aici sunt oameni care gustă din marea performanță”, a mai spus cel mai nou „tigru” din tenisul românesc.

Palmares Dragoș Dima:

Face parte din echipa de Cupa Davis – a fost titular în cele mai recente întâlniri ale „tricolorilor”, cele cu Austria și Israel
Cea mai bună clasare din carieră la simplu: locul 286 ATP (22/08/2016)
S-a impus în turneele ITF (pe zgură) – 2016 : Croatia F4 Futures, Romania F3 Futures, Romania F4 Futures, Romania F9 Futures, Romania F12 Futures
2017: Romania F11 Futures

CSM București are sub contract și trei dintre componentele echipei de FED Cup a României. Recent, clubul din Capitală a legitimat-o Sorana Cîrstea, aflată în urcare în topul mondial, acum pe locul 33 WTA. Alături de Sorana, din familia „tigroaicelor” mai fac parte Irina Begu – situată pe poziția 37 în top – și Monica Niculescu – locul 14 WTA la dublu și nr.70 WTA la simplu.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL
Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei.  Ce urmează să se întâmple cu el
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei. Ce urmează să se întâmple cu el
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Un bistriţean şi-a pus în pericol vecinii, după ce a instalat singur panourile fotovoltaice pe bloc. Acoperişul clădirii a luat foc
Un bistriţean şi-a pus în pericol vecinii, după ce a instalat singur panourile fotovoltaice pe bloc. Acoperişul clădirii a luat…
URMĂRI groaznice după un simplu transplant de organ! 89% dintre oameni...
URMĂRI groaznice după un simplu transplant de organ! 89% dintre oameni...
Câţi copii are, de fapt, miliardarul Ion Ţiriac. Cine a ajuns să îi administreze întreaga avere fabuloasă
Câţi copii are, de fapt, miliardarul Ion Ţiriac. Cine a ajuns să îi administreze întreaga avere fabuloasă
Meteorologii Accuweather anunță o lună mai istorică, în România. Vreme extremă în București
Meteorologii Accuweather anunță o lună mai istorică, în România. Vreme extremă în București
Se schimbă totul din 1 iunie. Românii, obligați să accepte. Guvernul a dat ordin
Se schimbă totul din 1 iunie. Românii, obligați să accepte. Guvernul a dat ordin
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Dan Șucu a părăsit Giuleștiul flancat de 6 bodyguarzi. „Te-ai trezit că aici nu vinzi mobilă și te faci de râs”
Dan Șucu a părăsit Giuleștiul flancat de 6 bodyguarzi. „Te-ai trezit că aici nu vinzi mobilă și te faci de…
Rapid Bucureşti învinsă în Giuleşti de Universitatea Craiova, rămâne fără victorie în play off
Rapid Bucureşti învinsă în Giuleşti de Universitatea Craiova, rămâne fără victorie în play off
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Ce a putut găsească o mamă în camera fiicei care spunea că aude „monștri”. Trăiau în peretii casei!
Ce a putut găsească o mamă în camera fiicei care spunea că aude „monștri”. Trăiau în peretii casei!