Președintele FR de Tenis, George Cosac: „Sperăm să găsim un alt partener care să ne fie alături în organizarea turneului WTA de la București în următorii patru ani”

Președintele FR de Tenis, George Cosac:
  • Publicat:
  • Actualizat:

BRD Bucharest Open, cel mai important turneu de tenis organizat în România, a început în forță, cu povești desenate frumos pe zgura de la Arenele BNR din Capitală. Președintele Federației Române de Tenis, George Cosac, a detaliat într-un interviu pentru ProSport discuțiile legate de trecutul și viitorul acestui turneu în România.

Domnule Cosac, turneul WTA de la București a ajuns la a cincea ediție. Se aude însă că au existat discuții legate de utilitatea lui!

Înainte de a răspunde, aș vrea să facem o mică trecere în  revistă. Turneul de la București a crescut spectaculos de la an la an, ca număr de sportive românce participante, semn că este foarte util. Din cele patru ediții disputate până acum, trei au fost câștigate de fetele noastre, două de Simona Halep și una de Irina Begu. Anul trecut, conform măsurătorilor media, turneul a fost vizionat de 134 se milioane de telespectatori din peste 40 de țări…

Și atunci cum s-a ajuns să se discute despre faptul că nu vom mai organiza acest turneu?

După prima ediție, în 2014, având în vedere succesul înregistrat, din toate punctele de vedere, proprietarul turneului, domnul Marky, m-a întrebat dacă nu vrem un contract pentru următorii patru ani. Având această oportunitate, în 2014 am apelat la Ministerul Tineretului și Sportului pentru a contribui cu jumătate din această sumă. MTS a fost de acord iar pentru a fi sigur că vor exista bani pentru organizare, indiferent de bugetul alocat, a încheiat un Memorandum cu Guvernul României, strict pentru această competiție. Odată semnat acest Memorandum, care acoperea jumătate din bugetul de organizare, am încheiat contractul pe patru ani cu proprietarul turneului. Valoarea bugetului total, constând în premii și organizare, se ridică la 600.000 de euro.

Contractul se încheie odată cu această ediție. Ați avut probleme în organizarea ei?

În octombrie 2017 m-am prezentat cu Memorandumul la MTS pentru a primi banii prevăzuți în contract. La acea dată mi s-a spus că nu mai am calitatea de președinte, cu toate că alegerile au fost amânate de MTS. Pe data de 29 noiembrie am primit la federație o hârtie fără antet și fără ștampilă prin care eram informați că se sistează finanțarea!!! Vreau să menționez că în toată acea perioadă, strict de Federația Română de Tenis răspundea nu ministrul, ci o persoană desemnată. Am încercat să explic atunci că nu este turneul meu, ci un turneu de interes național ce aduce beneficii sportivilor români și o bună promovare României. Nu am avut însă succes.

Ce s-a întâmplat în continuare?

Nefiind bani, nu am plătit la timp taxa de licență și au început să curgă penalitățile, în total 17.000 de euro. Între timp, proprietarul turneului a început să-mi spună că are mai multe cereri de a organiza consursul în alte țări și m-a întrebat dacă România mai este interesată.

Cred că răspunsul ar fi trebuit să fie unul singur, în condițiile în care România are liderul mondial WTA, iar din 2014 până acum numărul jucătoarelor românce de pe tabloul principal s-a triplat…

Și noi gândim la fel, dar… După discuția cu proprietarul turneului am mers din nou la MTS, în februarie-martie, unde am avut o întâlnire cu trei directori. Am încercat cu argumente solide și pertinente să-i conving de utilitatea turneului, atât pentru tenisul feminin românesc, cât și pentru promovarea României. Din păcate, toate insistențele mele s-au izbit de un zid, cei trei răspunzându-mi clar că nu sunt interesați de acest turneu! Am plecat total dezamăgit.

Ei personal nu sunt interesați sau ministerul?

Dumnealor reprezentau ministerul. În anul 2018, când România este interesată de promovare, când toate federațiile naționale vor să organizeze competiții mari internaționale, este inadmisibil ca trei indivizi să refuze susținerea unei discipline sportive și implicit promovarea imaginii țării.

Cum ați rezolvat situația în cele din urmă, pentru că ediția a cincea este totuși în plină desfășurare?

După cele întâmplate cu directorii din MTS am apelat la Comitetul Olimpic și Sportiv Român, care, așa cum era normal, s-a implicat în organizarea acestei competiții.

Care este viitorul acestui turneu în România?

Sperăm să găsim un alt partener, care să ne fie alături pentru următorii patru ani!

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
"Unde mai joc și eu la aparate?!" Vieţile românilor care s-au trezit într-o nouă realitate, fără păcănele
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Vor dispărea BANCNOTELE definitiv?! Moment de cotitură în lumea banilor
Vor dispărea BANCNOTELE definitiv?! Moment de cotitură în lumea banilor
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură zi
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură…