„Pot să spun ceva, să rămână consemnat?” Stephens, conferință de presă nervoasă. VIDEO | Pe cine s-a „descărcat” americanca: „Voi sunteți cei mai mari hateri ai mei! Și tu, și tu, și tu!”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Învinsă de Simona Halep în finala de la Roland Garros (6-3, 4-6, 1-6), Sloane Stephens (25 de ani) se declară mulțumită cu cea mai bună performanță a carierei pe zgura de la Paris. Într-o conferință de presă în care nu a părut foarte afectată de înfrângerea în fața liderului mondial, americanca și-a îndreptat atenția spre jurnaliștii prezenți în sală, cărora a avut câteva lucruri să le reproșeze.

Cu șase finale câștigate din tot atâtea jucate, Stephens s-a anunțat și a fost un adversar greu pentru Halep în ultimul act din capitala Franței. La un turneu unde nu depășise faza optimilor de finală până în 2018, câștigătoarea de la US Open a sperat că-și va trece în CV al doilea trofeu de Mare Șlem al carierei, s-a aflat la un set distanță, dar Halep a fost pur și simplu prea bună și a oprit-o la timp. Și, imediat după finalul meciului, discursul lui Sloane a căpătat unele nuanțe ceva mai agresive.

Dacă la adresa Simonei a avut doar cuvinte frumoase, cea mai bine clasată jucătoare din SUA începând de luni a avut câte ceva de împărțit cu jurnaliștii care, de-a lungul timpului, au numit-o „jucătoare de teren propriu”, acuzând-o că nu poate ajunge și în afara Statelor Unite la nivelul uluitor pe care-l atinge când joacă acasă: „Cum aș descrie într-un cuvânt acest an pe care l-am avut până acum? Perseverență! Am insistat când a fost greu, am crezut în mine când nimeni nu o făcea. Pot să spun ceva, să rămână consemnat? Voi toți scriați că am un record negativ oriunde în afară de Statele Unite. Așa că m-am descurcat foarte bine la Roland Garros. Dacă vreți să mai scrieți și despre asta, chiar vă rog, aș fi foarte fericită. Voi vreți să spuneți doar că sunt zero în alte țări și bla, bla, bla. Și tu, și tu, și tu, mulți dintre voi ați făcut asta. Nu știu ce sunt acum, dar sunt mai bună decât eram. De-asta n-am mulțumit presei în discursul meu. Voi sunteți cei mai mari hateri ai mei!”, a declarat Stephens, la conferința de presă susținută din postura de finalistă a ediției 2018 de la Roland Garros.

Pentru Sloane, a doua finală de Grand Slam a carierei vine la pachet cu cea mai bună clasare de când joacă tenis. De luni, Stephens va ocupa locul 4 WTA, cu 5463, după Garbine Muguruza și Caroline Wozniacki și la mare distanță de cele 7970 de puncte ale Simonei.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cod roșu la Casa Regală a Marii Britanii! Starea Regelui Charles e din ce în ce mai rea, s-a avansat cu planurile de înmormântare
Cod roșu la Casa Regală a Marii Britanii! Starea Regelui Charles e din ce în ce mai rea, s-a avansat…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Îndrăgostit de România, un italian a decis să pună aici bazele unei afaceri de familie:
Îndrăgostit de România, un italian a decis să pună aici bazele unei afaceri de familie: "Vii și îți iei ce…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ! Cântăreaţa a dezvăluit totul!
Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ!…
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de Pro TV
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de Pro TV
Este INTERZIS în România. Te arestează imediat. Legea care te bagă la închisoare
Este INTERZIS în România. Te arestează imediat. Legea care te bagă la închisoare
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele