Oamenii lui Copil. Andru Nenciu, după meciul Marius Copil – Roger Federer

Redactor:
Andru Nenciu
Oamenii lui Copil. Andru Nenciu, după meciul Marius Copil - Roger Federer
  • Publicat:
  • Actualizat:

Marius Copil a avut mereu lângă el puțini oameni. Puțini, dar buni.

Familia i-a fost mereu alături. Ai lui au plecat în week-end cu un avion privat din Budapesta pentru a prinde finala cu Federer și au trăit fiecare schimb intens de mingi la fel ca pe vremea în care Marius se pregătea, la Arad, pe când era doar o bucată de carne, cu Ioan Cociuban și, mai apoi, cu Adrian Szabo.

Fiecare minge spre Federer a fost cuprinsă cu privirea, de la câțiva metri, și de prințul Ștefan Dimitrie Ferdinand Sturdza, om care prin compania lui, Deesse din Elveția, îl sponsorizează pe Marius, așa cum a făcut-o și cu liderul mondial de la fete. Un alt sponsor important al arădeanului este Eric Sturdza și banca lui.

A avut mereu lângă el puțini oameni. Puțini, dar de calitate.

În copilărie, după ce a plecat din România, a pus toată puterea lui în mingile care plecau glonț către terenul lui Ditmar Weiss. Timp de trei ani. Părinții lui au simțit că se coace ceva bun și i-au luat bilete de America.

După ce pe la 13 ani asculta și își scrijelea în minte orice detaliu spus, în Munchen, de Oliver Gross, Marius s-a mutat într-un colț de Rai, la Fort Lauderdale, lângă Miami. Încă un pas care-i întărea ideea care-și făcuse cuib în mintea lui: elita lumii. Undeva, cândva. Ca titlul filmului lui Jeannot Szwarc, cu Jane Seymour și Christopher Reeve.  

Omul care l-a dus pe Roddick pe acoperișul tenisului mondial, francezul Tarik Benhabiles, i-a cizelat loviturile cu precizie, iar la 15 ani, arădeanul simțea că i se deschid noi perspective. A jucat primul meci la „profi” și reverul cu o singură mână căpăta din ce în ce mai multă forță.

Când a împlinit 16 ani și și-a luat permis de conducere în SUA, Marius a primit cadou un Lincoln Navigator. Nu l-a ținut mult timp. Pentru că o întâmplare haioasă l-a făcut posesorul unui Mercedes ML 63 AMG. Pentru a ajunge la antrenament, i-a dat tatălui său cheile să-i spăle „vaporul”. Jan Copil s-a întors cu un zâmbet forțat la fiul său. „Decât să-mi spele mașina, mi-a luat una nouă”, i se confesa Marius unui apropiat.

Marius Copil a avut mereu lângă el puțini oameni. Puțini, dar esențiali.

Cum a fost Andrei Pavel. Cneazul l-a trecut strada spre casa socrilor săi, din Germania, de lângă Halle, acum vreo 11 ani. Lui Jan Copil, fost rugbyst și luptător, tatăl lui Marius, îi străfulgerase în minte ideea de a-și școli fiul lângă un greu al circuitului. Și Cneazul i-a ascultat dorința.

L-a luat cu el la Halle, unde l-a antrenat non-stop, pe final de carieră, iar celebrul turneu pe iarbă i-a dat șansa să cunoască nume noi. Și chiar și Roger Federer a identificat potențialul longilinului cu ditamită învelită în catifea. Swiss Maestro tocmai semnase cu Gerry Webber, miliardar al cărui club îl avea în componență pe Andrei, și calitățile lui Copil l-au făcut pe elvețian să-i arunce mănușa. „Vrei să-mi fii sparring pe durata turneului?”. Copil a acceptat și nu va uita vreodată super-tiebreakul câștigat în fața campionului elvețian, pe iarbă, scor 12-10.

Retras din activitate, Pavel a luat decizia de a pleca în Statele Unite, pentru a-și deschide o academie. Cu aproape jumătate de milion de dolari, fostul nr.13 ATP și-a cumpărat un castel, în Arizona. Constănțeanul călătorea necontenit, iar programul nu era pe placul soției, Simone. Inevitabil, Pavel și Copil au hotărât să se despartă.

A avut mereu lângă el puțini oameni, Puțini, dar săritori.

Oliver Gross a apărut din nou la momentul potrivit, iar cel mai bun român din ATP în prezent pendula între Munchen și Florida. Colaborarea cu tehnicianul german i-a ridicat din nou nivelul de cunoștințe și de încredere.

Marius Copil a avut mereu lângă el puțini oameni. Puțini, dar la timpul potrivit.

Așa a fost și cu agentul italan Hugo Columbini, cel care îi oferise pe când era în Florida, un contract de fotomodel. Așa a fost și cu preparatorul fizic Dan Cristea, fost atlet de performanță. Dar mai ales cu Andrei Pavel. Singurul român care l-a învins pe Roger Federer a ales din nou o provocare frumoasă. Nu l-a scăpat vreodată din ochi cât timp nu s-a ocupat, în anii care aveau să treacă, special de Marius, dar drumul celor doi s-a întretăiat din nou în 2018.

Eficiența colaborării s-a văzut, mai ales în Basel, acasă la Federer, pe parcursul săptămânii trecute. După un turneu minunat, elevul lui Andrei s-a înclinat, în finala de ieri, scor 6-7/5, 4-6, dar tenisul solid etalat din calificări până duminică îl ajută să-și traseze ținte și mai înalte.

P.S.: De ce a vorbit Marius fluent limba germană în sala din Basel? The Kid a absolvit Liceul German din Arad și i-a plăcut mereu, printre zboruri, să mai pună niște carne pe cunoștințele sale. I-a încolțit în minte, la un moment dat, ideea de a urma Facultatea de Management, dar a realizat că viața îl conduce în tenis, nicidecum nu conduce el viața.

Așa că afacerea familiei, un hotel din Arad, a rămas în mâinile mamei lui, Vasilica, fostă handbalistă la Gloria. Mai bine! Dacă ar fi preluat Marius mașinăria cu 100 de camere, poate azi ar fi rămas doar cu supertiebreak-ul din Halle.

Nu și cu duelul fantastic, de ieri, din casa lui Federer.
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Când și unde va fi înmormântat Costel Corduneanu. Familia interlopului a stabilit toate detaliile
Când și unde va fi înmormântat Costel Corduneanu. Familia interlopului a stabilit toate detaliile
Bergodi a câștigat o avere ca ”să rezilieze amiabil” contractul cu Rapid. Nu și-a asumat nimic
Bergodi a câștigat o avere ca ”să rezilieze amiabil” contractul cu Rapid. Nu și-a asumat nimic
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României
„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României
S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic
S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic
Bomba bombelor în showbiz, avem imagini colosale cu Anamaria Prodan
Bomba bombelor în showbiz, avem imagini colosale cu Anamaria Prodan
BANCUL ZILEI. Polițistul către Bulă: - De ce mergeți cu 160 km la oră?
BANCUL ZILEI. Polițistul către Bulă: - De ce mergeți cu 160 km la oră?
O nouă taxă ar putea mări preţul biletelor de avion. Pasagerii ar primi în schimb o asigurare importantă
O nouă taxă ar putea mări preţul biletelor de avion. Pasagerii ar primi în schimb o asigurare importantă
EȘEC răsunător pentru cea mai AȘTEPTATĂ misiune de la NASA
EȘEC răsunător pentru cea mai AȘTEPTATĂ misiune de la NASA
Detalii incredibile despre înmormântarea de lux a lui Costel Corduneanu! Ce s-a aflat despre mormântul Stăpânului Moldovei
Detalii incredibile despre înmormântarea de lux a lui Costel Corduneanu! Ce s-a aflat despre mormântul Stăpânului Moldovei
Doi papagali au fost chemați ca martori într-un proces de divorț! Fabulos ce au repetat obsesiv cele două păsări
Doi papagali au fost chemați ca martori într-un proces de divorț! Fabulos ce au repetat obsesiv cele două păsări
Biserica Ortodoxă din România e în doliu: Vă anunţăm cu durere în suflet și cu nădejdea Învierii
Biserica Ortodoxă din România e în doliu: Vă anunţăm cu durere în suflet și cu nădejdea Învierii
Mireasa de 38 de ani a murit la propria ei nuntă, într-o tragedie care a șocat o țară întreagă
Mireasa de 38 de ani a murit la propria ei nuntă, într-o tragedie care a șocat o țară întreagă
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Penurie de alimente și creșteri de prețuri fără precedent în Marea Britanie din cauza vremii nefavorabile. „Piețele s-au prăbușit”
Penurie de alimente și creșteri de prețuri fără precedent în Marea Britanie din cauza vremii nefavorabile. „Piețele s-au prăbușit”
Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi
Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi
E legală depășirea prin dreapta a unei mașini ce virează la stânga? Ce prevede Codul Rutier
E legală depășirea prin dreapta a unei mașini ce virează la stânga? Ce prevede Codul Rutier
Ramore și soția lui divorțează la doar 2 luni de la nuntă. Câștigătorul sezonului 13 iUmor și Denisa Drăgan au o fetiță de 5 luni
Ramore și soția lui divorțează la doar 2 luni de la nuntă. Câștigătorul sezonului 13 iUmor și Denisa Drăgan au…