O mai știți pe Vera Zvonareva? Fosta ocupantă a locului 2 mondial s-a întors în tenis după ce a devenit mamă și a stabilit un record absolut în Era Open. Cât a durat meciul câștigat cu 6-0, 6-0

O mai știți pe Vera Zvonareva? Fosta ocupantă a locului 2 mondial s-a întors în tenis după ce a devenit mamă și a stabilit un record absolut în Era Open. Cât a durat meciul câștigat cu 6-0, 6-0
  • Publicat:
  • Actualizat:

Rusoaica Vera Zvonareva (32 de ani) a revenit în circuit după doi ani de pauză și a reușit să impresioneze la al doilea turneu jucat în acest sezon. Fosta ocupantă a locului 2 mondial a câștigat cel mai rapid meci din Era Open, la turneul ITF de la Fergana (Uzbekisan), învingând-o pe Gulchekhra Mukhammadsidikova în numai 28 de minute, scor 6-0, 6-0.


Vera Zvonareva, alături de Serena Williams, înainte de finala Wimbledon 2010, câștigată de sportiva din SUA. Acum, Serena este cea care a luat o pauză în circuitul WTA datorită faptului că e însărcinată

Zvonareva a pus racheta în cui în urmă cu doi ani, dar în acest sezon a decis să-și reia cariera de jucătoare profesionistă! Chiar dacă e greu să mai revină în prim-planul sportului alb, finalista de la Wimbledon și US Open (anul 2010) încearcă să se bucure de timpul petrecut pe teren. Vera a jucat în această săptămâna la turneul de la Fergana, dotat cu premii în valoare de 25.000 de dolari, oprindu-se în optimi, după 0-6, 6-4, 4-6 cu Gozal Ainitdinova (Kazkhstan, 397 WTA).

În timpul în care a stat departe de sportul ce i-a adus peste 13 milioane de dolari, Vera s-a căsătorit și a devenit mamă. Rusoaica va avea ce să-i povestească fetiței ei, ținând cont că a reușit lucruri frumoase în tenis, atât înainte, cât și după naștere. Zvonareva a stabilit un record absolut pentru Era Open, obținând cea mai rapidă victorie din istorie. Meciul din turul I contra jucătoarei Mukhammadsidikova din Uzbekistan a durat 28 de minute și s-a încheiat cu scorul de 6-0, 6-0.

Zvonareva a venit din calificări la turneul ITF de la Fergana, al doilea pe care l-a disputat în acest an. Deținătoarea a 12 titluri WTA a mai jucat și la Istanbul, în luna martie, și a abandonat în primul tur contra britanicei Katie Boulter. Practic, Vera a dispărut de pe cea mai importantă scenă a tenisului feminin de aproximativ 6 ani, ținând cont că în perioada 2012-2015 a jucat foarte puțin din cauza accidentărilor. Zvonareva are un palmares impresionant și la dublu, probă în care a câștigat două turnee de Grand Slam: US Open 2006 și Australian Open 2012.

A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul" presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb. După cinci ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
FOTO Edi Iordănescu, inclus în Top 10 cei mai sexy selecționeri de la EURO 2024. Pe ce loc e românul
FOTO Edi Iordănescu, inclus în Top 10 cei mai sexy selecționeri de la EURO 2024. Pe ce loc e românul
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
ADIO, maestre! A murit marele cântăreț al ţării: A luminat inimi și minți
ADIO, maestre! A murit marele cântăreț al ţării: A luminat inimi și minți
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele