Nu a fost să fie! Buzărnescu a pierdut prima finală WTA a carierei, 1-6, 6-4, 3-6 cu Mertens, după patru mingi de meci salvate şi 57 de greşeli neforţate. De luni, "Miki" va intra în premieră în top 50

13 ian 2018 17034 afişări Comentează şi tu Tenis
Nu a fost să fie! Buzărnescu a pierdut prima finală WTA a carierei, 1-6, 6-4, 3-6 cu Mertens, după patru mingi de meci salvate şi 57 de greşeli neforţate. De luni, "Miki" va intra în premieră în top 50
  • Mihaela Buzărnescu (57 WTA, 29 de ani) a pierdut, sâmbătă, finala turneului de la Hobart, scor 1-6, 6-4, 3-6, în faţa belgiencei Elise Mertens (39 WTA, 22 de ani), după un meci întrerupt de patru ori din cauza ploii.
  • Chiar dacă a salvat patru mingi de meci, românca a cedat la capătul a două ore şi 31 de minute, una dintre cauze fiind cele 57 de greşeli neforţate. Totuşi, finala din Tazmania îi aduce Mihaelei 180 de puncte, 21.400 de dolari şi cea mai bună poziţie a carierei în clasamentul WTA - locul 44 pe care-l va ocupa începând de luni.

11:30 GAME, SET ŞI MECI! Marea şansă a Mihaelei a venit la 15-15 pe serviciul lui Mertens, când, cu tot terenul în faţă a risipit o lovitură de forehand dintr-o poziţie bună. În loc de 30-15 pentru româncă, Mertens a câştigat următoarele trei puncte şi a pus capăt finalei, scor 6-1, 4-6, 6-3, câştigând pentru al doilea an consecutiv trofeul din Tazmania! Mihaela rămâne, însă, cu cea mai bună săptămână a carierei, în urma căreia va urca, de luni, până pe locul 44 în lume.


11:26 Mihaela depune un efort considerabil şi mai salvează două mingi de meci, apoi închide game-ul după un schimb lung de mingi. Mertens urmează la serviciu pentru al doilea trofeu consecutiv la Hobart.


11:21 S-a reluat meciul. Presiunea e, evident, pe umerii Mihaelei, care e obligată să câştige primul game.


11:11 Ploaia s-a oprit, iar organizatorii încearcă să usuce cât mai repede terenul pentru ca finala să fie reluată.


10:15 Mihaela şi ploaia prelungesc finala! Buzărnescu salvează două mingi de meci ale adversarei, apoi ploaia îşi face apariţia şi arbitrul de scaun e nevoit să le trimită pe cele două jucătoare la vestiare pentru a patra oară! De data aceasta, picăturile vin cum nu se poate mai bine pentru Mihaela, care are şansa să se adune şi să reintre într-un meci care părea, oricum, pierdut.


09:59 Alive! Game-ul şase vine cu trei şanse de break, dar, în ciuda presiunii pe care o resimte la fiecare punct, Mihaela găseşte calea spre 2-4. Aceasta ar fi vestea bună. Cea proastă e că Buzărnescu rămâne la fel de irascibilă, iar starea de nervozitate creşte, parcă, de la punct la punct. Acest detaliu e esenţial în tenisul modern, iar impresia e că partea mentală reprezintă, în acest moment, marele minus pentru Miki.


09:49 Backhand-ul...Dusă la 15-30 de o dublă greşeală a adversarei, Mihaela are o şansă mare, dar jocul său s-a dezintegrat şi rateul vine, cumva, logic. "Miki" scapă două backhand-uri uşoare, Mertens ajunge la 4-1 şi se încurajează vocal, în timp ce semnele din tabăra româncei nu sunt prea bune.


09:45 Game-ul contrastelor şi o şansă imensă pentru Mertens. Început cu o dublă greşeală, continuat cu o eroare pe forehand şi un vole ratat, game-ul patru din setul decisiv se transformă într-unul de uitat pentru Buzărnescu. Mihaela salvează două mingi de break, dar cedează după încă o greşeală pe backhand, iar apoi încep lamentările. Reproşuri pentru backhand-ul ratat,  un "bravo" ironic şi mulţi nervi pentru "Miki". 3-1, serviciul şi încă trei game-uri pentru al doilea trofeu consecutiv pentru Mertens.


09:38 Mertens "fuge" cu un game foarte important. Mihaela rămâne jucătoarea mai agresivă, apasă pe lovituri şi face rost de două mingi de break, dar, cumva, Mertens reuşeşte să se salveze şi de această dată, în principal graţie serviciului foarte bun. Deranjată de câteva decizii la limită ale arbitrilor, Mihaela creează singură un moment emoţional greu de trecut, iar pauza dintre game-uri o prinde foarte nervoasă. Va reveni să servească la 1-2.


09:30 De la capăt. Setul trei începe cu un game solid de serviciu al lui Mertens, dar răspunsul identic al lui Buzărnescu nu se lasă aşteptat. Cheia manşei a doua? Procentajul foarte bun la primul serviciu pentru Mihaela şi raportul greşeli neforţate - lovituri câştigătoare.


09:24 DECISIV! Într-un game în care presiunea apăsa pe umerii săi, Mihaela a reuşit un as, alte două servicii rămase fără replică şi un forehand uşor, din preajma careului de serviciu, iar veştile pentru ea sunt cum nu se poate mai bune! 1-1 la seturi, dar, mai important, Buzărnescu e cea care conduce multe dintre puncte, iar Mertens a făcut un mic pas în spate.


09:19 Momentul perfect pentru break! Mertens încearcă să joace la aşteptare, să ia din forţa loviturilor şi să schimbe ritmul, dar forehand-ul Mihaelei lucrează la superlativ, deschide unghiuri şi face loc reverului în lung de linie pentru câteva puncte foarte importante. După două şanse de break ratate, Buzărnescu prinde tuşa cu un backhand, Mertens răspunde prea lung şi românca face break-ul! Mihaela va servi imediat pentru setul al doilea.


09:12 Pe repede înainte. Calmă, Mihaela trece peste şansele ratate în game-ul şapte şi îşi face fără emoţii game-ul de serviciu.


09:08 Game-ul ;anselor ratate! Pentru prima dată în meci, Mihaela a câştigat un game la zero pe propriul serviciu, apoi a trecut pe lângă şansa de a rupe echilibrul. După o dublă greşeală a lui Mertens şi două retururi geniale, Mihaela a făcut rost de două şanse de break, dar returul a trădat-o, Mertens a închis jocul cu doi aşi, iar "Miki" a rămas doar cu întrebările privind urma mingii. Urmează un game important.


08:55 Restart...cu noroc!? Mihaela a închis rapid primul game de după reluarea meciului, dar răspunsul lui Mertens a venit imediat. Agresivă, belgianca a intrat în teren, şi-a făcut punctele şi tabela arată 3-2 pentru campioana din 2017.


Entuziasmantă de-a lungul unei săptămâni în care le-a învins în două seturi pe Cornet, Friedsam, Riske şi Tsurenko, Mihaela a fost pusă în faţa unei situaţii greu de gestionat. Prima sa finală la nivel WTA a început cu o întârziere de o oră din cauza ploii şi, după doar patru game-uri jucate, a fost nevoie de o pauză de încă două ore.

Reînceput de la 3-1 pentru Mertens, campioană la Auckland şi în 2017, când a învins-o pe Monica Niculescu în finală, meciul a stat, în prima sa parte, sub semnul dominaţiei belgiencei. În primul set, jucătoarea care se antrenează la academia lui Kim Clijsters a făcut nu mai puţin de patru break-uri, şi-a cedat o singură dată serviciul şi a avut nevoie de doar 40 de minute pentru a trece în avantaj, scor 6-1.

Setul al doilea a început cu trei game-uri câştigate uşor pe propriul serviciu de cele două adversare, dar ploaia şi-a făcut din nou de cap la scorul de 2-1 pentru Mertens. Când Mihaela avea nevoie de un punct pentru a restabili egalitatea, meciul a fost din nou amânat, iar restartul e programat pentru ora 08:45.

Plecată din străfundurile ierarhiei WTA, Mihaela şi-a asigurat deja 180 de puncte, 21.400 de dolari şi locul 44 WTA începând de luni.
 

Versiune selectata: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.