Noroc incredibil pentru prima adversară a Simonei de la Miami! Prin ce peripeții a trecut Dodin înainte de a ajunge să joace cu Halep

Noroc incredibil pentru prima adversară a Simonei de la Miami! Prin ce peripeții a trecut Dodin înainte de a ajunge să joace cu Halep
  • Publicat:
  • Actualizat:

Simona Halep (1 WTA) se va duela joi seară cu o jucătoare extrem de norocoasă, în turul secund de la Miami, după 21:00. Ocean Dodin (Franța, 98 WTA) a trecut printr-o serie de întâmplări incredibile în această săptămână.

Adversara Simonei Halep de la Miami a fost acceptată pe tabloul principal după o serie de întâmplări bizare

Prima adversară a Simonei de la Miami a avut șansa să fie acceptată pe tabloul principal ca lucky loser, după retragerea Belindei Bencic, dar până să afle marea veste a trecut prin mai multe peripeții. Oceane a fost protagonista unui episod bizar în calificări, atunci când a pierdut în turul secund prin abandon, deși nu a avut nici cea mai mică intenție să se retragă. Cum a fost posibil?

A pierdut în calificări prin abandon, deși a vrut să meargă doar până la vestiar

Dodin și-a luat o pauză de vestiar după ce a pierdut cu 6-1 primul set al confruntării cu Riske, iar arbitrul de scaun a decis să pună capăt meciului, crezând că franțuzoaica a abandonat. A fost o eroare de comunicare ce a costat-o scump pe Oceane. Foarte dezamăgită, ea și-a luat gândul de la turneul din Florida, și-a făcut bagajele și s-a îndreptat către aeroport.

Oceane Dodin, întoarsă de organizatori din drumul către aeroport

În timp ce se afla în taxi, Dodin a fost sunată de organizatori, aceștia anunțând-o că își poate continua aventura la Miami, din postura de lucky loser. Ce nu te omoară te face mai puternic, iar sportiva din Franța a și câștigat miercuri primul meci de pe tabloul principal, 6-4, 6-7, 6-3 cu Veronica Cepede, fapt pentru care o va înfrunta pe Simona Halep în manșa secundă.

Simona Halep și Oceane Dodin se vor confrunta pentru prima dată în circuit, meciul din cadrul turneului dotat cu 8 milioane de dolari fiind transmis de Digisport 2.

A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul" presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb. După cinci ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele