Mirjana Lucic-Baroni va evolua în premieră într-o finală WTA după 16 ani

Mirjana Lucic-Baroni va evolua în premieră într-o finală WTA după 16 ani
  • Publicat:
  • Actualizat:

Jucătoarea croată de tenis Mirjana Lucic-Baroni, locul 80 WTA, care a eliminat-o pe Simona Halep în turul 3 al US Open, va disputa prima finală WTA după 16 ani, după ce a învins-o, sâmbătă, cu scorul de 6-4, 5-7, 6-2, pe germanca Julia Gorges, locul 93 WTA, în semifinalele turneului de la Quebec.

Lucic-Baroni, 32 de ani, o va întâlni, în ultimul act al turneului cu premii în valoare de 250.000 de dolari, pe americanca Venus Williams, locul 19 WTA și cap de serie numărul 1, care a trecut de compatrioata sa Shelby Rogers, locul 79 WTA, scor 6-3, 6-3.

Mirjana Lucic, o jucătoare precoce și foarte talentată, are în palmares o semifinală la Wimbledon în 1999 și două titluri WTA, ambele la Bol (Croația), în 1997 și 1998, dar din 2004 până în 2009 a avut doar câteva prezențe în meciuri oficiale, din cazua unor probleme de familie.

Dacă se va impune în finală la Quebec, croata va stabili un record câștigând un turneu la 16 ani și patru luni după succesul precedent. În acest moment, jucătoarea cu cea mai mare perioadă între două turnee câștigate în circuitul WTA îi aparține japonezei Kimiko Date-Krumm, care a triumfat în 2009 la Seul, la 13 ani și o lună de la succesul anterior, la Tokyo.

La rândul ei, Venus Williams ar putea câștiga, la 34 de ani, al 46-lea trofeu din carieră, al doilea în acest an.

MEDIAFAX

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Gigi Becali, bun de plată? Cum poate ajunge să plătească o avere pentru Siyabonga Ngezana
Gigi Becali, bun de plată? Cum poate ajunge să plătească o avere pentru Siyabonga Ngezana
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga: Help! Help!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga:…
Vremea 13 mai - 10 iunie 2024. ANM anunță ploi și vânt în toată țara; se încălzeşte spre finalul săptămânii viitoare
Vremea 13 mai - 10 iunie 2024. ANM anunță ploi și vânt în toată țara; se încălzeşte spre finalul săptămânii…
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Singurul fiu al lui Nicolae Ceaușescu care mai e în viaţă, interviu rar! Discurs uimitor
Singurul fiu al lui Nicolae Ceaușescu care mai e în viaţă, interviu rar! Discurs uimitor
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” + Promisiunea făcută
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” +…
Rusia retrage trupele. S-a ajuns la un acord. Kremlinul a confirmat
Rusia retrage trupele. S-a ajuns la un acord. Kremlinul a confirmat
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Șumudică, distrus: a povestit ce i-a transmis, astăzi, Dan Șucu la telefon
Șumudică, distrus: a povestit ce i-a transmis, astăzi, Dan Șucu la telefon
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din scenă”  | VIDEO
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din…