Mihaela Buzărnescu, învinsă și în a doua finală WTA a carierei. Românca a reușit o revenire impresionantă în primul set, dar Petra Kvitova a fost puternică la Praga: a câștigat al treilea trofeu al sezonului

Mihaela Buzărnescu, învinsă și în a doua finală WTA a carierei. Românca a reușit o revenire impresionantă în primul set, dar Petra Kvitova a fost puternică la Praga: a câștigat al treilea trofeu al sezonului
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mihaela Buzărnescu (30 ani, 37 WTA) a pierdut, sâmbătă, a doua finală WTA disputată în carieră. Petra Kvitova a revenit după ce a scăpat de sub control primul set și, impunându-se cu 4-6, 6-2, 6-3, este acum prima jucătoare cu trei trofee WTA câștigate la simplu în sezonul 2018 (Doha, St. Petersburg și Praga, din seriile Premier 5, Premier și International).

Petra Kvitova s-a impus la prima participare în turneul de acasă, la capătul unui meci de două ore și 16 minute în care Mihaela Buzărnescu a avut exact același număr de mingi de break ca și a zecea jucătoare a lumii – 12. Diferența s-a făcut însă la eficiență: românca a convertit de trei ori, favorita gazdelor – de cinci ori.

Mihaela Buzărnescu a reușit să ofere o finală echilibrată, deși a luat un start lent în partidă. Condusă cu 3-0 după primele nouă minute, sportiva de pe locul 37 WTA a amuțit tribuna cu o serie de cinci game-uri câștigate la rând, care i-au adus manșa întâi.

Românca a făcut ravagii, pe alocuri, cu reverul său, în timp ce de partea cealaltă, Kvitova nu a avut aceeași precizie la loviturile decisive ca în ziua de vineri, când, în doar două seturi, a trimis 37 de ‘winners’ pe lângă  Zhang Shuai. În fața Mihaelei, într-un meci întins pe trei seturi, fostul număr doi mondial a reușit doar 26 de astfel de lovituri câștigătoare, numărul greșelilor neforțate fiind mult mai mare – 37.

Setul doi a adus multă frustrare pentru Mihaela Buzărnescu, agasată de serviciile foarte bine plasate de Kvitova, la scor strâns – egalități sau mingi de break. Bucureșteanca nu și-a putut ascunde frustrarea, gesticulând spre tabăra sa după fiecare oportunitate ratată. Susținută tot mai vocal de tribună și cu un consum de energie ridicat, Petra Kvitova a întors totuși net cursul jocului, traversând un singur moment dificil în decisiv – o minge de break anulată repede în game-ul al doilea.

180 de puncte și un cec în valoare de 21.400 de dolari a primit Mihaela Buzărnescu. De luni, ea va fi noul număr doi în tenisul feminin românesc, în spatele Simonei Halep, cu o nouă cea mai bună clasare WTA a carierei. În plus, Mihaela părăsește Praga cu două premii, având în vedere faptul că a jucat și finala de dublu, alături de Lidziya Marozava (Belarus).

280 de puncte și un cec în valoare de 43.000 de dolari va primi Petra Kvitova. Poziția sa în clasamentul WTA nu se va modifica.

DESFĂ‚ȘURAREA FINALEI, GAME CU GAME

14:20 Buzărnescu – Kvitova 6-4, 2-6, 3-6. Petra Kvitova își adjudecă trofeul de la Praga, ajungând la cinci finale câștigate consecutiv în circuit.


14:24 Buzărnescu – Kvitova 6-4, 2-6, 3-5. Mihaela Buzărnescu mai face un game bun pe serviciu, pe care și-l adjudecă la 15.


14:20 Buzărnescu – Kvitova 6-4, 2-6, 2-5. Fără emoții, cele două jucătoare își apără serviciul.


14:12 Buzărnescu – Kvitova 6-4, 2-6, 1-4 Același scor în setul trei ca și în primul, ca și în al doilea: 4-1 pentru Kvitova, care în acest ultim game a cedat un singur punct pe lansare, se încurajează, dar arată efortul, respirând din greu.


14:09 Buzărnescu – Kvitova 6-4, 2-6, 1-3 Fostul număr doi mondial a reușit break-ul, smulgându-i Mihaelei Buzărnescu o greșeală din zonă centrală. Meciul intră în a treia oră de joc.


14:01 Buzărnescu – Kvitova 6-4, 2-6, 1-2 Fără break, dar cu momente în care Mihaela reclamă fanii din tribună arbitrului.


13:55 Buzărnescu – Kvitova 6-4, 2-6, 1-1 O minge de break pentru Kvitova, salvată de Buzărnescu. În setul doi, sportiva din Cehia a valorificat 3 din 3 oprtunități, însă în primul tur românca a salvat 4 din  și s-a impus pe tabelă.


13:49 Buzărnescu – Kvitova 6-4, 2-6, 0-1 Kvitova are un mic avantaj în decisiv, pentru că servește prima. În setul doi, ambele jucătoare au avut număr egal de lovituri câștigătoare și erori neforțate (6-6 pentru Kvitova, 9-9 pentru Buzărnescu) – dar, după 42 de minute, scorul a fost net în favoarea jucătoarei din Cehia.


13:42 Buzărnescu – Kvitova 6-4, 2-6 Tribuna din Praga erupe: Kvitova are prima minge de set decisiv, cu șansă, pe serviciul româncei. Miki a aruncat racheta și are un nou război cu propriile emoții. Convertește și vom vedea un set trei pentru trofeu.


13:40 Buzărnescu – Kvitova 6-4, 2-5 Mihaela își învinge frustrarea, după un game pe retur ce a depășit opt minute. Kvitova a anulat șase mingi de break, bucureșteanca fiind scoasă din minți de locul în care au aterizat serviciile campioanei de la Wimbledon. Bucureșteanca a fructificat-o însă pe a șaptea și a recuperat unul dintre break-uri.


13:27 Buzărnescu – Kvitova 6-4, 1-5 Kvitova convertește a doua minge de break avută în acest set pentru dublu break. Mihaela a scăzut nivelul și a irosit câteva mingi.


13:22 Buzărnescu – Kvitova 6-4, 1-4 Mihaela Buzărnescu nu mai reușește să pună returul în teren. Al treilea game adjudecat consecutiv de Kvitova la 15. Scorul primului set se repetă întocmai.


13:18 Buzărnescu – Kvitova 6-4, 1-3. 82% procentajul primului serviciu după primele două game-uri din setul doi pentru Mihaela.


13:13 Buzărnescu – Kvitova 6-4, 0-3 Mihaela Buzărnescu nu mai reușește să pună returul în teren. Al treilea game adjudecat consecutiv de Kvitova la 15. Scorul primului set se repetă întocmai.


13:10 Buzărnescu – Kvitova 6-4, 0-2 Duelul stângacelor păstrează logica „seriilor de game-uri’. Deși a jucat de patru ori cu prima minge, ‘Miki’ a câștigat un singur punct pe lansare aici.


13:06 Buzărnescu – Kvitova 6-4, 0-1 Kvitova începe setul doi cu un game pe serviciu autoritar, ca în startul manșei întâi.


13:02 Buzărnescu – Kvitova 6-4! Mihaela a căpătat încredere și închide manșa cu game alb pe serviciu, după 50 de minute cu o desfășurare a scorului denecrezut.


12:58 Buzărnescu – Kvitova 5-4. Răsturnare de scor: cu patru game-uri consecutive, Mihaela Buzărnescu ajunge în situația de a servi pentru 1-0 la seturi. A patra minge de break a fost cu noroc în acest game în care și fileul a intervenind, testând nervii ambelor sportive.


12:49 Buzărnescu – Kvitova 4-4. Trei game-uri câștigate consecutiv de Mihaela Buzărnescu. Cu un pas spre înainte și lovitură decisivă, românca echilibrează finala.


12:44 Buzărnescu – Kvitova 3-4. Break recuperat de Mihaela Buzărnescu. A valorificat prima minge de break.


12:37 Buzărnescu – Kvitova 2-4. Mihaela Buzărnescu se agață de jocul pe serviciu, impresionează cu un passing spectaculos pe lângă adversara sa, apără o nouă minge de break și rămâne la distanță recuperabilă de Kvitova.


12:32 Buzărnescu – Kvitova 1-4. Românca amenință lansarea Kvitovei, împinge jocul la egalitate, de la 40-0, dar experiența fostului număr doi mondial se vede, serviciul fiind extrem de eficient în punctele decisive. Mihaela Buzărnescu se consumă și mai mult, considerând că arbitrii au validat incorect un serviciu al adversarei sale, la egalitate, însă contestația vine mult prea târziu pentru a conta.


12:22 Buzărnescu – Kvitova 1-3. Mihaela punctează pe tabelă, după ce a apărat alte două mingi de break. 


12:18 Buzărnescu – Kvitova 0-3. În doar nouă minute, Petra Kvitova a câștigat jumătate din game-urile necesare pentru adjudecarea primului set. Deocamdată, Buzănernescu este în mare dificultate în defensivă, iar singurele două puncte câștigate pe serviciul campioanei de la Wimbledon au fost duble greșeli.


12:15 Buzărnescu – Kvitova 0-2. Break pentru numărul zece mondial. Petra Kvitova este agresivă și are inițiativa în fața româncei


12:12 Buzărnescu – Kvitova 0-1. Jucătoarea din Cehia a deschis cu dublă greșeală, dar a răspuns imediat cu serviciu imparabil și serie de patru puncte câștigate.


12:10 Start joc. Petra Kvitova servește prima în finală. Buzărnescu – Kvitova 0-0


Calificată în finala turneului de la Praga după un meci dramatic și încărcat de emoții (4-6, 6-3, 7-5 împotriva Camilei Giorgi), Mihaela înfruntă acum o adversară și mai dificilă – numărul 10 mondial, Petra Kvitova. Aflăm împreună deznodământul unui turneu de vis pentru Buzărnescu, în format LIVE SCORE pe www.prosport.ro, sâmbătă, de la ora 12:00.

Mihaela Buzărnescu va fi, de luni, a doua jucătoare a României în clasamentul WTA, după ce le-a depășit în clasament, pe rândt pe Irina Begu și pe Sorana Cîrstea.

Exact cum s-a întâmplat și la Hobart, în ianuarie 2018 – la prima finală WTA a carierei, Mihaela înfruntă în ultimul act al turneului de la Praga a doua favorită a tabloului de concurs. Petra Kvitova a fost a doua pe lista capilor de serie, în urma conaționalei Karolina Pliskova, însă aceasta s-a retras înaintea disputării primului meci, evitând astfel un duel direct cu sora sa geamănă. Kvitova joacă pentru prima dată în carieră în turneul ‘de casă’, de la Praga. Jucătoarea din Cehia a făcut spectacol în semifinala cu Zhang Shuai: a reușit 37 de lovituri câștigătoare – 22 într-un prim set lung, salvat de la 1-5 în tiebreak și adjudecat cu 8-6, plus 15 într-un set doi cu doar șase game-uri, încheiat 6-0.

  • Elise Mertens, locul 57 WTA la momentul respectiv, a învins-o pe Mihaela, scor 6-1. 4-6, 6-3, în finala turneului de la Hobart.

22 de titluri a câștigat în carieră Petra Kvitova, două dintre ele chiar în 2018, la St. Petersburg și Doha. Dublă campioană la Wimbledon, Kvitova a câștigat de-a lungul anilor cele mai importante titluri pe zgură la Madrid (2015 și 2011)

2 finale are în CV Mihaela Buzărnescu în circuitul WTA, contabilizând-o și pe aceasta, de la Praga

2 jucătoare din Cehia au câștigat trofeul de la Praga, în cele trei ediții precedente ale turneului. În 2015, la debut, s-a impus Karolina Pliskova, apoi în 2016 s-a impus Lucie Safarova. În 2017, monopolul sportivelor din Cehia a fost întrerupt de Mona Barthel (Germania).

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…