Marius Copil, învins în ‘optimile’ de la Shenzhen de racheta numărul unu a Elveției din cel mai recent meci de Cupa Davis

Marius Copil, învins în 'optimile' de la Shenzhen de racheta numărul unu a Elveției din cel mai recent meci de Cupa Davis
  • Publicat:
  • Actualizat:

Marius Copil (83 ATP) a părăsit turneul ATP 250 de la Shenzhen în faza optimilor de finală. Arădeanul a fost jucătorul mai solid în start de partidă, însă condițiile extreme, care au impus inclusiv implementarea regulii de caniculă – ‘heat policy’, și-au pus amprenta asupra evoluției românului, iar elvețianul Henri Laaksonen (107 ATP) s-a impus cu 4-6, 6-4, 6-3, după două ore și opt minute.

Jucătorul pregătit de Andrei Mlendea a rupt decisiv echilibrul primului set în game-ul cu numărul cinci. Singurele emoții pe propria lansare au venit în această manșă în game-ul imediat următor, însă Copil a trecut testul, a salvat două mingi de rebreak și apoi a avansat lin spre 1-0 pe tabelă.

În manșa a doua, primele șanse de break i-au aparținut (două, în primul game), însă mai atent la finalizare a fost Laaksonen, jucătorul numărul unu al Elveției în recent încheiatul baraj cu Belarus de menținere în Grupa Mondială a Cupei Davis, în care Henri a adus un punct important pentru Țara Cantoanelor, în meciul direct al jucătorilor numărul unu – în absența ‘greilor’ Roger Federer și Stan Wawrinka. Desprins la 3-1 pe tabelă, elvețianul a trecut primele două ture pe lansare cu un singur punct cedat, dar la 5-3 erorile s-au strecurat în jocul său, iar Copil a recuperat break-ul. Efortul nu a fost însă valorificat până la capăt: Laaksonen a reușit pe retur să pună punct manșei și să forțeze decisivul.

După o pauză de zece minute pentru refacere, echilibrul s-a păstrat timp de cinci game-uri. În condițiile în care resursele lui Copil se epuizaseră vizibil, arădeanul agățându-se de fiecare clipă în plus petrecută pe bancă cu punga de gheață pe cap și masându-și discret pulpa piciorului între puncte, Laaksonen a luat break-ul decisiv, pentru 4-2. Marius a salvat o primă minge de meci pe serviciul său, însă Laaksonen a răspuns cu game alb pe serviciu pentru victorie.

Chiar și cu această înfrângere, Marius are șanse importante de a pătrunde în interiorul Top 80 de luni: în acest moment, în LIVE ATP Rankings, Copil este pe locul 77.

20 puncte și un cec în valoare de 11.390 de dolari răsplătesc prezența în turul doi la turneul de la Shenzhen

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul.
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de el, şi de fata aceea…
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Noua lege pe care ROMÂNIA o aplică din 31 martie. Decizia ISTORICĂ ne aduce în rând cu Europa
Noua lege pe care ROMÂNIA o aplică din 31 martie. Decizia ISTORICĂ ne aduce în rând cu Europa
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup