Niculescu a pedepsit (k)runt serviciul Alexandrei Krunic și va juca meciul deceniului la Indian Wells: revenirea Serenei Williams pe arena celei mai dureroase amintiri din carieră

Niculescu a pedepsit (k)runt serviciul Alexandrei Krunic și va juca meciul deceniului la Indian Wells: revenirea Serenei Williams pe arena celei mai dureroase amintiri din carieră
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Monica Niculescu (68 WTA) a debutat  la Indian Wells, cu victorie pe terenul 4 al complexului californian, împotriva sârboaicei Alexandra Krunic (75 WTA), scor 6-2, 6-1, în 74 de minute.
  • Meciul din turul doi, Serena Williams – Monica Niculescu de la Indian Wells este programat vineri seară, de la ora 19:00  (sâmbătă dimineață, de la ora 03:00, ora României), potrivit contului oficial de Twitter al turneului
  • Raluca Olaru și Olga Savchuk au obținut o victorie dramatică împotriva cuplului Bethanie Mattek-Sands /Lucie Safarova (SUA / Cehia), salvând mingi de meci pe bandă rulantă în super-tie-break, scor 3-6, 7-5, 11-9, într-o oră și 38 de minute.
  • Victor Hănescu (146 ATP) a completat ziua perfectă pentru România, la Indian Wells: victorie grea, adjudecată la a treia oportunitate în tie-break-ul setului decisiv, împotriva georgianului cu zece ani mai tânăr,  Nikoloz Basilashvili (183 ATP) – scor final 3-6, 6-4, 7-6(5), în două ore și șapte minute. Jucătorul român de 33 de ani și-a asigurat astfel revenirea pe tabloul principal de simplu al unui turneu Masters, după ce în 2014, singurele concursuri de 1.000 de puncte disputate de român au fost cele din circuitul american de hard, din primăvară: Indian Wells (înfrângere în turul doi, în fața lui Djokovic, după succesul în fața francezului Stephane Robert) și apoi Miami (înfrângere în meciul de debut, împotriva olandezului Thiemo de Bakker)
  • Sursa foto: Neal Trousdale / www.OpenTenis.ro

Monica Niculescu va fi protagonista meciului pe care americanii îl așteaptă de 14 ani: împăcarea cu Serena Williams, super-vedeta tenisului din SUA care s-a simțit gonită din statul californian, după ce a fost huiduită, înjurată și acuzată de spectatori de „aranjarea” unui forfait al surorii sale în semifinale, pe întreaga durată a finalei cu Kim Clijsters, din 2001.

Sportiva de 27 de ani din Slatina s-a calificat în turul secund al turneului de la Indian Wells, după ce a înregistrat doar a doua victorie a anului, pe tabloul principal de simplu al unui turneu WTA. Monica a dominat autoritar meciul cu mai tânăra Krunic, câștigând cel puțin jumătate din punctele jucate cu serviciul unu și doi al sârboaicei. Singurele două rubrici ale statisticii care au arătat „prost” pentru Monica au fost eficiența serviciului doi, care i-a adus doar 5 puncte pe tabelă, din totalul de 14 jucate, și respectiv mingi de break salvate, 0%, după ce Alexandra a reușit break alb în final de set 1, atunci când Monica a avut șansa de a termina cu 6-1. 

Așa am trăit victoria Monicăi Niculescu

21:26 VICTORIE MONICA NICULESCU, 6-2, 6-1. Setul secund a urmat un script identic cu primul act până în momentul în care Monica a trebuit să închidă meciul cu serviciul. Eleva lui Călin Ciorbagiu a pus capăt confruntării din primul tur cu un game adjudecat la 15, după o oră și 14 minute de la primul serviciu.


21:23 6-2, 5-1. Krunic amână și în setul doi deznodământul, câștigând pe propriul serviciu la 5-0, pentru a evita un „bagel” incomod.


21:16 6-2, 5-0. Deja-vu în continuare. Cu emoții, după ce i-a permis adversarei să împingă game-ul la egalitate, cu două puncte consecutive și a doua dublă greșeală a partidei, Monica reușește să își valorifice serviciul și să ajugă la 5-0 pe tabelă.


21:11 6-2, 4-0. Monica ia avantaj de două break-uri și în setul doi. Până acum, setul urmează fidel desfășurarea primului act


21:05 6-2, 3-0. Un nou game pe serviciu pentru Monica, tricolora având un start lansat în setul secund, ca și în primul act.


21:00 BREAK MONICA, în setul secund. 6-2, 2-0. Logica seriilor de game-uri este păstrată de Monica Niculescu în debutul setului doi: break la prima oportunitate, Krunic cedând din nou cu prima minge (3 puncte pierdute din 4)


20:56 6-2, 1-0. Game de serviciu greu în debut de set secund pentru Monica, împinsă la egalitate de Krunic. Ca și în primul game din primul set, Monica a ratat ambele puncte jucate cu mingea a doua.


20:51 SET MONICA NICULESCU 6-2 Cu două game-uri mai târziu decât ne-am fi dorit, Monica închide manșa întâi pe serviciul adversarei, la a treia oportunitate. 38 de minute i-au fost necesare jucătoarei care, conform poziției ocupate în clasamentul WTA, pornește cu prima șansă, de a se instala la conducere, 1-0 la seturi


20:44 5-2 Revenire pentru Krunic. Tânăra de 21 de ani a rupt seria de cinci game-uri a Monicăi Niculescu și leagă la rândul său două game-uri. Break alb în contul sârboaicei, fără replică  a tricolorei


20:38 5-1 Krunic amână deznodământul, anulând o minge de set a Monicăi.


20:35 5-0 Super-Moni este un game distanță de un „bagel”. Krunic servește, dar eficiența punctelor jucate cu prima minge de sârboaică este derizorie: doar 37%, o cifră cu care nu ai cum să reziști într-un turneu Premier Mandatory.


20:32 4-0. 20 de minute perfecte pentru Monica Niculescu, care nu îi lasă nici un game adversarei. Chiar dacă a ratat primele două șanse de break în acest game, tot returul ei face legea în final.


20:26 3-0. Monica confirmă break-ul cu multă autoritate, cu un game alb.


20:23 BREAK MONICA NICULESCU 2-0 Game (K)runt pentru Krunic: sârboaica s-a desprins rapid la 40-0, însă bătăioasa Monica a revenit: egalitate, apoi a patra minge de game anulată adversarei și break din prima oportunitate pentru jucătoarea din Slatina.


20:15 1-0 Monica Niculescu deschide partida cu serviciul și are nevoie de două puncte de acomodare, înainte de a puncta pe tabelă, grație primei mingi trimise în terenul adversarei.


Monica vizează un re-start în sezonul 2015, care până acum i-a adus un singur succes la simplu, în turneele WTA – victorie la Antwerp, cu belgianca Kirsten Flipkens. De partea cealaltă, adversara sa a strâns 5 victorii WTA în 2015, în principal grație startului bun, de la Shenzhen, unde, valorificând un culoar favorabil, s-a oprit doar în sferturi, învinsă de Simona Halep, campioana ediției din 2015.

Deși distribuită pe îndepărtatul teren patru, fără acoperire tv, partida atrage atenția pasionaților de tenis: învingătoarea va fi pe teren, în manșa secundă, în meciul reîntoarcerii Serenei Williams la Indian Wells, după o absență de 14 ani.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate puteam să fug jumătate de oră'
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate…
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Alerte meteo de vreme severă imediată emise de ANM. Cod galben în mai multe zone din țară, în următoarele ore
Alerte meteo de vreme severă imediată emise de ANM. Cod galben în mai multe zone din țară, în următoarele ore
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Legea se aplică deja în toată România. Este informația momentului pentru toți românii
Legea se aplică deja în toată România. Este informația momentului pentru toți românii
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen