Dublul ține în viață România, în Cupa Davis. Debut memorabil pentru Nicolae Frunză, alături de Horia Tecău, care aduce aminte de primul meci al lui Marius Copil în această competiție. Austria conduce 2-1 la general, după două zile

Dublul ține în viață România, în Cupa Davis. Debut memorabil pentru Nicolae Frunză, alături de Horia Tecău, care aduce aminte de primul meci al lui Marius Copil în această competiție. Austria conduce 2-1 la general, după două zile
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • România a redus diferența în partida cu Austria din Cupa Davis: Horia Tecău și Nicolae Frunză au câștigat, sâmbătă, partida de dublu în fața perechii formate din Dominic Thiem și Philipp Oswald – scor 7-6(1), 6-2, 6-7(5), 6-3. Austria are avantaj la general, 2-1, în partida contând pentru primul tur al play-off-ului de menținere în Grupa I, zona Europa/Africa din Cupa Davis.

Horia Tecău și Nicolae Frunză au adus o primă victorie României în fața Austriei, sâmbătă, într-o zi în care frigul a fost un adversar în plus pentru toți cei patru jucători aflați pe teren. La 13 grade, campionul probei de dublu de la US Open a ieșit pe teren cu o pereche de leggings cum rar vezi la tenis, iar Thiem – cu bluză zdravănă, pe gât, sub tricoul clasic de joc.

Jocul românilor s-a dezmorțit complet în tiebreak-ul primului set, după o serie de 12 game-uri fără break, în care totuși emoțiile și oportunitățile la retur (patru la număr) au apărut doar pe lansarea lui Horia. Frunză și Tecău au jucat un decisiv de manșă perfect, în timp ce Thiem nu și-a regăsit nici jocul, nici calmul. După un set doi dominat la fel de clar ca și tiebreakul primei manșe, românii au lăsat impresia că se îndreaptă spre o victorie în minimum de seturi, după break-ul luat pe serviciul numărului 7 mondial, în game-ul trei al setului trei.

Deși târzie, răbufnirea austriecilor a făcut totuși deranj: Tecău nu a putut pune punct meciului în trei seturi, pe serviciu, la 5-4.  A fost rândul lui Thiem și Oswald să aibă sclipirile în tiebreak, scorul partidei s-a strâns, însă Tecău și Frunză nu au acuzat șocul. Din contră, jucătorul de 20 de ani a făcut spectacol în start de set patru, returnând foarte eficient serviciile lui Thiem, pentru un break decisiv în partidă. Cu minge de meci ratată pe retur și cu un nou game cu emoții pe propria lansare, Tecău a adus victoria cu serviciul.

Al treilea debut din echipa României a fost cu noroc

O îmbrățișare bărbătească între Horia Tecău și mai tânărul său partener a marcat prima victorie, la primul meci în Cupa Davis pentru Nicolae Frunză, cel care va împlini 20 de ani pe 15 noiembrie. Veteranul Tecău, cu 24 de nominalizări în echipă, l-a ajutat să intre în atmosfera Cupei Davis și să treacă peste emoțiile aferente.

Este un debut de vis pentru Nicolae Frunză, care amintește de primul meci făcut de Marius Copil în Cupa Davis – victorie la dublu, tot alături de Horia Tecău, în 2009, împotriva puternicei Rusii. În martie 2009, în Sala Transilvania din Sibiu, Marius Copil i-a fost partener lui Tecău în meciul trei: cei doi au intrat pe teren tot la 0-2 și au semnat o super-revenire în fața perechii formate din Marat Safin și Dimitri Tursunov – scor 4-6, 6-7(2), 7-6(4), 7-6(5), 6-4 – acesta fiind singurul succes repurtat atunci de tricolori.

FILMUL PAS CU PAS AL MECIULUI DE DUBLU; CARE ȚINE ÎN VIAȚĂ‚ ROMÂNIA, ÎN FAȚA AUSTRIEI

18:00 Victorie pentru România. 7-6(1), 6-2, 6-7(5), 6-3. Fiorii reci ai unui deja-vu îngheață și mai mult decât cele doar 13 grade Celsius spinările fanilor români prezenți la Wels, pentru că Horia Tecău are emoții pe serviciu, la fel ca în final de set trei. Oswald și Thiem îi câștigă două din primele trei puncte, îl trec cu lob pe Horia, care nu respiră decât cu două super-servicii. Austria amenință cu minge de break, însă Nicolae Frunză iese la rampă și este decisiv pentru anularea șansei de re-break. Iar de aici, punctele se leagă pentru România, care pune capăt meciului de dublu, răsuflând ușurată. Partida ajunge la meciul patru în regim de „live rubber”, adică încă nedecisă.


17:56 Am avut minge de meci pe retur, dar Austria rezistă. Horia revine la linia de serviciu, la 5-3, pentru a închide meciul


17:50 Este un set rapid și, după doar 21 de minute de joc, dublul trimis pe teren de căpitanul ne-jucător Andrei Pavel este din nou la un game de victorie. 5-2 în manșa a patra.


17:45 Tură fără emoții pentru Tecău, la serviciu. Schimbul de terenuri se încheie cu 1-1, iar România este în față pe tabelă, 4-1.


17:40 Frunză confirmă faza bună de joc cu un hold apăsat pe serviciu, pentru 3-0. Iar Bogdan Borza este în picioare.


17:36 Super-game făcut de Nicolae Frunză pe serviciul lui Dominic Thiem: trei retururi câștigătoare, ultimul la minge de break care face ca mingea să înțepenească în racheta scoasă în cale de Oswald, fără vreo șansă de reușită. Este break pentru România și 2-0!


17:25 Dominic Thiem și Philipp Oswald au câștigat setul trei și reduc ei diferența pe tabelă în acest meci. 7-5 este scorul tiebreak-ului. Numărul șapte mondial a ridicat nivelul de joc.


17:18 Tiebreak, ca și în primul set. Horia Tecău este extrem de iute la fileu și îl ajută pe Nicolae Frunză să trimită setul trei la tiebreak tot cu un game câștigat pe lansare la zero. 6-6.


17:15 Horia Tecău servește pentru victorie, la 5-4, dar retururile austriecilor sunt decise și inspirate. România cedează în premieră break în partidă, iar Thiem își duce echipa în față pe tabelă, la 6-5, cu un game alb.


17:05 Horia Tecău și Nicolae Frunză păstrează avantajul break-ului și, la 4-3, sunt la două lungimi de victorie. Iar Thiem dă semne vizibile de frustrare.


16:50 Încă un break pe serviciul lui Dominic Thiem, în start de set 3. 2-1 pentru România.


16:35 2-0 la seturi pentru România. Nicolae Frunză continuă evoluția bună, sprijinit de experimentatul său adversar. Își impune forehandul în fața lui Oswald, anulează trei mingi de re-break și închide manșa a doua cu 6-2


16:30 Tecău și Frunză ratează două mingi de set pe retur, iar Nicolae Frunză va servi la 5-2 pentru a face 2-0 pe tabelă. 


16:15 Dublu break pentru Tecău și Frunză în setul doi.  Serviciul lui Thiem a fost „rupt” și el, iar tabela indică  un confortabil 4-0 în acest set doi.


16:05 Austriecii pleacă la vestiare pentru a-și pune ordine în idei, după pierderea primului set, dar, probabil, și pentru a se încălzi. Sunt doar 13 grade la Wels – ceea ce explică echipamentul extrem ales de Horia Tecău și de Dominic Thiem. Iar românii continuă să domine: încep setul cu break pe lansarea lui Oswald.


15:55 SET câștigat de Tecău și Frunză, în tiebreak. România domină decisivul primei manșe: Tecău și Frunză câștigă primul punct pe serviciul advers, apoi apără bine serviciul iar Horia mai pune un mini-break în contul  României, cu un retur inspirat.  Românii apasă pedala de accelerație și se impun cu 7-1.


15:45 Din nou emoții și probleme pe serviciul lui Tecău, dar România păstrează avantajul: Oswald traversează o perioadă bună de joc și se remarcă cu un passing în lung de linie în culoarul de dublu. Campionul de la US Open se mobilizează însă și trimite un serviciu încărcat de efect pe care, la minge de break, Thiem nu îl poate pune în teren. iar Frunză închide game-ul cu o intervenție promptă în apropierea plasei. 5-4 pentru România.


15:40 Horia Tecău are ultimul cuvânt la fileu și contribuie decisiv la game-ul pe serviciu al lui Nicolae Frunză. România păstrează avantajul pe tabelă 4-3


15:30 Tură de servicii cu emoții pentru Oswald – mai întâi – și apoi pentru Horia Tecău. Austria se confruntă cu două egalități, România cu trei mingi de break, însă logica serviciului se păstrează. 3-2 pentru România.


15:10 Horia Tecău deschide partida cu serviciul. Condițiile meteo s-au schimbat față de prima zi, este frig și amenințare de ploaie. Iar asta se vede din felul în care și Horia, dar și Thiem – au ieșit înfofoliți pe teren. Campionul de la US Open deschide cu multă siguranță partida, câștigându-și prima lansare.


România întâlnește Austria în primul tur al play-off-ului de menținere în Grupa I, zona Europa/Africa din  Cupa Davis.

De la ora 15:00, este programată partida de dublu, acolo unde urmează să se întâlnească perechile Horia Tecău / Nicolae Frunză și Dominic Thiem / Philipp Oswald. România mizează pe aportul campionului de la US Open din proba de dublu și pe un jucător de 20 de ani care, deși mai are alte două prezențe în echipă, va juca la Wels primul meci pentru România.

De partea cealaltă, pentru Austria revine pe teren numărul 7 mondial, Dominic Thiem, alături de un specialist al probei de dublu – Philipp Oswald – locul 71 în clasamentul acestei probe.

  • Dragoș Dima (489 ATP) a pierdut meciul său de debut în Cupa Davis, câștigând un singur set în fața rachetei numărul doi a Austriei. Gerald Melzer (133 ATP) s-a impus 6-1, 6-1, 3-6, 6-1, într-o oră și 47 de minute de joc, în prima partidă a zilei.
  • Dominic Thiem (7 ATP) a dublat avantajul gazdelor, ducându-și echipa la o victorie de calificarea în turul doi preliminar, cu o victorie scor 6-2, 6-2, 6-4 în fața lui Bogdan Borza (707 ATP).
  • Duminică, 17 septembrie, sunt programate meciurile dintre Dominic Thiem și Dragoș Dima, respectiv Gerald Melzer versus Bogdan Borza. Pot interveni modificări în funcție de scorul general în partidă.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul.
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de el, şi de fata aceea…
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
EXCLUSIV Ungurii, la ani lumină de România. Ungaria ne-a luat fața complet: Profit maxim
EXCLUSIV Ungurii, la ani lumină de România. Ungaria ne-a luat fața complet: Profit maxim
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup