Copil și Ungur, eliminați în optimi la Năstae-Țiriac Trophy. Niciun român rămas în cursă la simplu

Copil și Ungur, eliminați în optimi la Năstae-Țiriac Trophy. Niciun român rămas în cursă la simplu
  • Publicat:
  • Actualizat:

Paul-Henri Mathieu (102 ATP) l-a învins pe Marius Copil (167 ATP), scor 6-3, 6-2, partidă contând pentru optimile de finală ale Năstase-Țiriac Trophy. Atât condițiile de joc, zgura moale, îmbibată cu apă, cât și returul solid al lui Mathieu, au anihilat serviciul românului. Fără arma pe care se bazează în principal jocul său, Marius n-a reușit să mențină ritmul, iar experimentatul francez a reușit break-urile la momentul oportun, în timp ce Marius n-a izbutit să rupă niciodată serviciul lui Mathieu, deși a dispus de două șanse. Toți cei trei români care au evoluat în optimile de finală au părăsit competiția:Marius Copil, eliminat de Paul-Henri Mathieu, Victor Hănescu, învins de Gilles Simon (Franța), iar Adrian Ungur a pierdut cu Denis Istomin (Uzbekistan).


UPDATE 21:10 SET Mathieu, 6-3. Francezul în vârstă de 32 de ani își face jocul său solid de pe linia de fund, reușind să-l paseze pe Marius în dese rânduri, atunci când românul a urcat la fileu. Un break la 4-3 s-a dovedit decisiv în economia setului. Copil va servi primul în actul al doilea.


UPDATE 20:35 A început meciul dintre Marius Copil (167 ATP) și Paul-Henri Mathieu (102 ATP), iar francezul servește primul. Cine se va califica în sferturi va juca împotriva lui Gael Monfils.


Ungur a reușit break-ul încă din game-ul de debut al primei manșe, apoi și-a consolidat serviciul de fiecare dată. Scurtele românului au avut efect și datorită faptului că zgura moale le-a amortizat căderea, iar reverul său l-a destabilizat în câteva rânduri pe uzbec. Românul n-a avut nicio emoție pe propriul serviciu în primul act, nefiind nevoit să salveze vreo minge de break a adversarului, scor 6-4. Astfel, Adrian a controlat în totalitate primul set, pentru ca soarta partidei să ia o altă turnură. Istomin a realizat primul break în al doilea game al manșei secunde, după o scurtă nereușita a românului. Ungur a început să abuzeze de astfel de stopuri la fileu, acestea nu i-au mai intrat, iar loviturile lui Denis au aterizat tot mai des lângă liniile terenului. Piteșteanul s-a trezit la începutul decisivului și a reușit să înșire câteva game-uri pe propriul serviciu. Ba chiar a ratat și două mingi de break la 2-2, apoi și-a pierdut calmul și a mai izbutit doar un game până la final, scor 6-4, 0-6, 3-6.

Adrian Ungur, la conferința de presă de după meci: „Am simțit că am jucat prost de la începutul jocului până la sfârșit. E greu să te trezești la 7 dimineața, pentru ca apoi să intri pe teren la ora 15:00. Mi-ar fi prins bine ca oamenii să vină în număr mai mare la tenis, dar nu cred că soarta meciului ar fi fost alta. E posibil ca Marius Copil să ajungă în finală” 

FOTO: Andreea Alexandru


Meci Istomin, 4-6, 6-0. 6-3, iar Adrian Ungur părăsește și el turneul, după ce Victor Hănescu a pierdut ieri cu Gilles Simon. Același scenariu pentru cei doi români, ambii câștigând primul set, ca apoi să piardă meciul. Pe centralul de la Arenele BNR vor juca Mikhail Youzhny și Robin Haase, apoi Gael Monfils și Ricardas Berankis, urmați de Marius Copil și Paul-Henri Mathieu.


Set Istomin, 6-4, 0-6. Ungur nu-și mai găsește loviturile câștigătoare, iar uzbecul profită de fiecare șansă de break. Istomin va servi primul în decisiv


SET UNGUR! Românul închide game-ul în care a servit pentru primul act cu o dreaptă în cros de toată frumusețea. Istomin se uită lung după minge, iar tabela indică 6-4 pentru Ungur.


UPDATE 16:05 Zgura care s-a îmbibat cu apă, în urma ploii care a căzut peste terenuri, îi oferă un avantaj clar lui Ungur, adversarul său fiind un jucător de suprafață rapidă. Schimburile se prelungesc tot mai mult și scorul arată 4-2, cu Istomin la serviciu.


UPDATE 15:45 A început întâlnirea din optimile Năstase-Țiriac Trophy, dintre Adrian Ungur (România) și Denis Istomin (Uzbekistan). Românul primește primul, iar în tribunele Centralului de la Arenele BNR se găsesc 200 de spectatori.


UPDATE: Ploaia s-a oprit, iar organizatorii fac eforturi pentru a reface suprafața de joc. Meciul dintre Ungur și Istomin ar putea începe în jurul orei 15:30


Ploaia le dă bătăi de cap organizatorilor de la Năstase-Țiriac Trophy. Partida dintre Adrian Ungur și Denis Istomin era programată să înceapă de la ora 11:00, însă stropii continuă să cadă deasupra arenelor.

  • Doi români joacă astăzi pe tabloul de simplu la turneul din București, Adrian Ungur și Marius Copil. În caz că va merge mai departe, Ungur va evolua în sferturi cu câștigâtorul partidei dintre Robin Haase (Olanda) și Mikhail Youzhny (Rusia), iar Copil cu învingătorul dintre Gael Monfils (Franța) și Ricardas Berankis (Lituania)
  • Dacă ar obține calificare în sferturi, Ungur sau Copil ar pune mâna pe un cec de 12.565 de euro și ar câștiga 45 de puncte ATP. 

Așa arăta la ora 12:00 un teren din Complexul BNR. Foto: Cezara Paraschiv

Adrian Ungur (118 ATP) joacă în optimi la Năstase-Țiriac Trophy, împotriva lui Denis Istomin (Uzbekistan), ocupantul locului 53 ATP. Calificarea românului în sferturi ar reprezenta cea mai bună performanță a sa la București. Adrian vine după patru victorii consecutive, fiind nevoit să joace și calificări: 6-4, 4-6, 6-3 cu Matthias Bachinger (Germania), 6-3, 6-3 cu Egor Gerasimov (Rusia), 6-4, 6-4 cu Jaroslav Pospisil (Cehia) și 5-7, 6-2, 6-1 cu Vasek Pospisil Canada, în primul tur. De partea cealaltă, Denis Istomin l-a învins în prima manșă pe Thomaz Bellucci (Brazilia), scor 7-6, 7-6. Meciul din optimile turneului dotat cu premii în valoare totală de 426.605 de euro îi va pune pentru prima dată față în față pe cei doi.

Ungur e într-o bună dispoziție de joc Foto: Bogdan IORDACHE

Marius Copil (167 ATP) îl va înfrunta, tot în optimi, pe francezul Paul-Henri Mathieu (102 ATP), un jucător experimentat în circuit. Ca și în cazul lui Adrian Ungur, Marius poate ajunge pentru prima dată în ultimii opt tenismeni de la Arenele BNR. Arădeanul a mai reușit accederea în sferturi la un singur turneu ATP până acum, tot în 2014, la Brisbane. Mathieu, în vârstă de 32 de ani, a cucerit patru titluri de-a lungul carierei: Moscova 2002, Lyon 2002, Casablanca 2007 și Gstaad (2007). Marius a primit un wild-card la Năstase-Țiriac Trophy, în primul tur l-a învins pe Adrian Mannarino (Franța), iar Paul-Henri a evoluat în calificări, în primul meci de pe tabloul de simplu eliminându-l pe Nicolas Mahut (Franța). În singura partidă de până acum dintre Copil și Mathieu, francezul s-a impus, la New Haven 2011, scor 6-3, 7-5.

Programul meciurilor de la Năstase-Țiriac Trophy. Jocurile vor începe odată cu oprirea ploii, însă nu sunt semne că norii se vor risipi prea curând:

 

A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul" presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb. După cinci ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
Temu şi Shein, verificate la sânge de ANPC. La ce nereguli sunt atenţi inspectorii
Temu şi Shein, verificate la sânge de ANPC. La ce nereguli sunt atenţi inspectorii
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Decizia radicală pe care au luat-o Arpad Paszkany şi iubita lui, cu peste 20 de ani mai tânără, după ce blonda a anunţat relaţia!
Decizia radicală pe care au luat-o Arpad Paszkany şi iubita lui, cu peste 20 de ani mai tânără, după ce…
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine, mersi!
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine, mersi!
Decizie de ultimă oră pentru cei care au TELEFOANE mobile. Noua regulă va fi OBLIGATORIE
Decizie de ultimă oră pentru cei care au TELEFOANE mobile. Noua regulă va fi OBLIGATORIE
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Momente de neratat cu divele din România! Au căscat gura maaare, maaaare
Momente de neratat cu divele din România! Au căscat gura maaare, maaaare
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen