LIVE BLOG Wimbledon | „Grande Moni”, FINALĂ‚ pentru România, după o calificare de poveste. Niculescu va lupta în premieră pentru un titlu de Mare Șlem: organizatorii au anunțat CÂND se joacă meciul. Federer – Cilic, finala băieților

LIVE BLOG Wimbledon |
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Roger Federer (5 ATP) și Marin Cilic (6 ATP) își vor disputa finala masculină a ediției 2017 a Wimbledonului. Croatul a trecut în patru seturi, scor 6-7(6), 6-4, 7-6(3), 7-5, de Sam Querrey (28 ATP), iar Roger Federer (5 ATP) și-a continuat parcursul fără set pierdut în fața lui Tomas Berdych (15 ATP). Elvețianul va juca a 11-a finală, pentru titlul cu numărul 8 la Londra.
  • Monica Niculescu și Hao-Ching Chan (favorite 9 pe tabloul de dublu) au câștigat dramatic, cu 9-7 în decisiv, semifinala a doua din proba de dublu feminin în fața perechii formate din Makoto Nimomiya (62 WTA la dublu) și Renata Voracova (58 WTA la dublu) și vor juca MAREA FINALĂ‚ cu Elena Vesnina și Ekaterina Makarova (favoritele 2 ale competiției).
  • Sportiva din Slatina devine astfel, la 29 de ani, doar a doua româncă ajunsă într-o finală de turneu de Mare Șlem la dublu feminin, după Virginia Ruzici (titlu la Roland Garros și finală la Wimbledon în 1978, cu Mima Jausovic).
  • Urmărim împreună, în format LIVE BLOG, acțiunea zilei a 11-a de la Wimbledon.

Pentru a cincea oară în opt ani, România va fi reprezentată în finalele celui mai prestigios turneu al tenisului. Monica Niculescu ține sus steagul tricolor la Londra, în 2017, cu o primă finală de turneu de Mare Șlem a carierei, preluând ștafeta de la Horia Tecău (finalist la dublu masculin în 2010, 2011 și 2012, apoi campion în 2015 în aceeași probă).

Monica Niculescu va reveni pe teren, sâmbătă, alături de Hao-Ching Chan, pentru un duel extrem de dificil cu perechea cap de serie doi, a rusoaicelor Ekaterina Makarova și Elena Vesnina. Niculescu și Chan au câștigat un meci dramatic, 9-7 în decisiv, trecând atât peste numeroasele mingi de break ratate (14 din 18), cât și peste accidentarea jucătoarei aflate pe poziția 20 WTA, de la jumătatea decisivului.

Pe tabloul masculin, Roger Federer continuă cursa cu istoria, sau mai bine spus – cursa lui solitară de a rescrie istoria sportului alb. Duminică, la capătul meciului de titlu, cei doi jucători prezenți la ceremonia de premiere vor avea împreună un total de 20 de titluri de Mare Șlem. Elvețianul va juca a 11-a finală de Wimbledon, pentru un al 19-lea trofeu de Mare Șlem, împotriva unui jucător cu serviciu uriaș, dar cu un singur succes în palmares până la acest moment.

POVESTEA ZILEI A 11-A A WIMBLEDONULUI, PAS CU PAS:

20:50 Ziua a 11-a a Wimbledonului aduce a 11-a finală pentru Roger Federer la All England Club. A șasea victorie fără set pierdut la această ediție: 7-6(4), 7-6(4), 6-4 pentru Roger Federer în fața lui Tomas Berdych. Expresul din Basel are o întâlnire cu istoria duiminică, pentru al optulea titlu la Londra și un al 19-lea triumf în turneele de Mare Șlem.


20:45 Chimie, din prima! Monica Niculescu își trece în palmares cea mai bună performanță a carierei într-un turneu de Mare Șlem, la doar al doilea concurs dispu alături de mai tânăra Chan. Niculescu și Chan au jucat împreună la Eastbourne, fiind învinse în optimi


20:35 Cele patru finaliste au puțin timp la dispoziție pentru a sărbători: finala de dublu feminin se joacă sâmbătă, pe Central, după finala de simplu, Garbine Muguruza – Venus Williams (începe la ora 16:00, ora României) și finala de la dublu masculin.


20:30 Ca într-o veritabilă echipă, Monica și „Angel” s-au completat de minune: românca a avut un plus în prima parte a meciului, dar în final, cu eforturi evidente în ciuda unor dureri stânjenitoare, Chan a reușit trei game-uri fantastice pe serviciu după solicitarea time-out-ului medical și a fost ea care a absorbit presiunea în final de meci.


20:25 Monica Niculescu și Hao-Ching Chan savurează din plin calificarea în finală.


20:20 Roger Federer câștigă cu scor identic, 7-4 în tiebreak, și setul doi al meciului cu Tomas Berdych. Elvețianul a luat toate punctele mari, este jucătorul care își asumă atacul și care, la 2-0, pare de neoprit din drumul său spre a 11-a finală de Wimbledon a carierei.  Berdych nu a revenit niociodată în carieră de la 0-2 la seturi într-un turneu de Mare Șlem.


20:10 Pe urmele Virginiei. Monica Niculescu devine astfel doar a doua româncă ajunsă într-o finală de turneu de Mare Șlem la dublu feminin, după Virginia Ruzici (titlu la Roland Garros și finală la Wimbledon în 1978, cu Mima Jausovic).


20:05 Monica Niculescu și Hao-Ching Chan joacă FINALA probei de dublu feminin, la Wimbledon! Calificare de poveste: accidentată, „Angel” Chan a închis meciul la serviciu, după ce românca a cedat re-break la 7-6. Sportiva de 23 de ani din Taiwan nu a cedat nicio clipă conducerea în game-ul final, s-a impus la 30 și a închis tabela cu scorul general de 7-6(4), 4-6, 9-7.


20:00 Încă un break pentru Niculescu și Chan! De data asta, la 8-7, Chan urmează la serviciu.


19:55 Monica ratează închiderea meciului. Un lob, servicii ezitante din partea Monicăi – așa se scrie istoria re-break-ului pentru Voracova și Ninamiya. 7-7. Românca a pierdut game-ul la 15 și emoțiile revin.


19:50 Niculescu servește pentru prima finală de Mare Șlem a carierei: micuța Ninomiya își pierde în premieră serviciul în acest meci, jucând pe serviciul doi a 15-a minge de break pe care o are de înfruntat echipa ei. Chan, a primit îngrijiri medicale la jumătatea setului, dar returnează bine în momentul decisiv, iar Monica are lansarea la 7-6.


19:48 Chan face din nou un game mare și egalează la 6. Apare și zâmbetul pe fața ei, după seria de grimase.


19:45 Chan primește și acum îngrijiri, la schimbul de terenuri. Va servi pentru a prelungi partida, la 5-6.


19:40 Monica își face serviciul, pentru 5-5. Românca are mult sânge rece la egalitate și găsește spațiul lăsat liber în lung de linie de partea cealaltă a fileului, iar Chan intervine bine la plasă pentru a închide game-ul.


19:36 Monica Nicuelscu urmează la serviciu, la 4-5. Chan se plânge de dureri la spate, dar și în zona umărului. Urmează un test important pentru sportiva pregătită de Călin Ciorbagiu.


19:32 Chan face un game uriaș după ce a primit îngrijiri medicale la jumătatea setului: servește impecabil, atacă superb în cros și găsește inclusiv lovitura decisivă și astfel, egalează la 4.


19:27 Imagini îngrijorătoare pe Terenul 1: Chan, partenera Monicăi Niculescu, primește îngrijiri medicale la jumătatea setului decisiv, înaintea game-ului de serviciu. Este 4-3 pentru adversare. Chan a primit un masaj zdravăn, a luat și o pastilă în timpul acestui time-out medical.


19:22 Game alb pentru Monnica Niculescu, pentru 3-3. Federer câștigă primul set pe central, 7-3 în tiebreak, în fața lui Berdych.


19:20 Ninomiya și Vorakova pun pe tabelă primul game fără egalități și mingi de break din decisiv. este 3-2 pentru echipa din afara listei capilor de serie, în timp ce pe Central se joacă tiebreak pentru desemnare învingătorului în primul set.


19:15 Patru game-uri jucate în 29 de minute în setul trei. 2-2 și tensiunea este în creștere.


19:11 Voracova își câștigă game-ul inaugural de serviciu în decisiv, pentru 2-1. 14 mingi de break au avut Monica Niculescu și „Angel” Chan în acest meci, însă doar de două ori au convertit.


19:08 Prim game pe serviciu cu emoții pentru Monica Niculescu în decisiv. După ce și-a pierdut lansarea în finalul setului doi, Monica simte presiunea și la 0-1 în decisiv și salvează o minge de break înainte de a duce scorul la 1-1.


19:03 Berdych revine. A treia minge de break pe serviciul elvețianului este cu noroc pentru ceh, care primește re-break-ul pe o dublă greșeală a lui Federer. Septuplul campion a trimis două duble greșeli în același game. 4-4


18:55 Roger Federer a luat avantaj pe Central în meciul cu Tomas Berdych. 4-3 cu break, cu 11 lovituri câștigătoare și un singur prim serviciu ratat, din 13 puncte deschise cu serviciul.


18:47 Decisiv: Monica Niculescu își pierde serviciul de la 30-0 și setul doi o dată cu el. Ninomiya este impresionantă la smash, iar Monica este în acest moment cea care ține echipa ei în spate. Chan, ușor mai moale, este veriga slabă între cele patru jucătoare. Totuși, calificarea se joacă în decisiv.


18:45 Monica Nicuelscu servește pentru a forța prelungirile în setul doi, la 4-5, după un schimb de terenuri la care nu s-au schimbat nici măcar două cuvinte pe banca „noastră”.


18:40 Pe Central, Tomas Berdych servește primul în setul inaugural împotriva lui Federer, scapă de o minge de break și conduce 2-1.


18:35 Încă un schimb de terenuri încheiat 1-1, fără break-uri. Este 4-3 pentru Voracova și Ninamiya în setul doi, într-un meci în care chinezoaica Chan parcă ratează puțin prea mult pentru nivelul ei, de Top 20 WTA la dublu. Totuși, favoritele 9 își pun în dificultate adversarele, iar Monica se achită cu brio de sarcina de lider și de jucătoare mai cerebrală, mai calmă.


18:30 Monica Niculescu servește la 2-3 în setul doi. Românca este atacată predominant cu serviciul pe dreapta, însă în game-ul anterior am văzut un retur fantastic de pe forehandul tăiat al sportivei din Slatina. A fost un nou game în care favoritele nouă au ratat minge de break.


18:20 Chan servește cu mingi noi, la 1-2 în setul doi. Favoritele 9, aflate la un set de calificarea în finală, au pus din nou presiune pe returul adversarelor, fără a ajunge însă la minge de break.


18:10 Bucurie imensă pentru Marin Cilic: la a 11-a participare la Wimbledon, croatul se califică în prima finală pe iarba de la All England Club a carierei. Este un nou record pentru SW19. Al șaselea jucător al lumii a trecut peste pierderea primului set împotriva lui Querrey și s-a impus 6-7, 6-4, 7-6, 7-5 în aproape trei ore de joc în cap. Pe Central, urmează duelul septuplului câștigător de la All England Club, Roger Federer, cu Tomas Berdych.


18:07 SET MONICA NICULESCU ȘI HAO-CHING CHAN. Monica este decisivă la fileu și câștigă manșa întâi alături de Chan, la tiebreak, 7-4. Românca a acoperit exemplar fileul, iar favoritele nouă câștigă un prim set uriaș, cu multe răsturnări de scor, în care adversarele au servit la 6-5 la game-uri.


18:00 Re-break. Voracova începe game-ul cu dublă greșeală, iar Monica și Chan simt slăbiciunea; returnează ferm și fac re-break la 5-6, forțând tiebreak-ul. Între timp, pe Central, Marin Cilic a recuperat de la 1-3 și 2-4 în setul patru, având acum, la 6-5, tiebreak asigurat în manșa cu Sam Querrey, una care îi poate aduce victoria la general, 3-1.


17:57 Mingile ratate se răzbună: Outsiderele câștigă două mingi consecutive la 30-30, fac break pe serviciul lui Chan și Voracova va servi pentru primul set, la 6-5.


17:55 Monica Niculescu face fețe-fețe după ce echipa ei ratează două mingi de set consecutive pe serva japonezei Ninomiya. Pe rând, Monica și „Angel” Chan au ratat fiecare retururile de la 15-40 și 30-40, iar tabela indică 5-5.


17:45 Echilibrul se păstrează. Monica Niculescu este obligată și ea să salveze minge de break, după ce este surprinsă de japoneză pe înaintare spre fileu. Ninamiya ratează însă returul decisiv pe forehand, iar Niculescu și Chan se așează pe bancă la 5-4 avantaj, după 41 minute de jos.


17:35 O nouă șansă bună irosită de Niculescu și Chan pe serviciul advers. Chan impresionează cu un retur decisiv, însă Monica pierde un tempo pe linia de fund a terenului. 3-3. Favoritele 9 păstrează avantajul de a fi servit primele, avansând la 4-3 pe tabelă.


17:30 Marin Cilic a câștigat cu emoții setul trei, 7-3 în tiebreak. Break-ul luat în game-ul trei nu a fost suficient pentru o victorie lină în manșă, întrucât „Big Sam” a făcut imediat re-break. Croatul a depășit 50 de lovituri câștigătoare în meci.


17:25 Niculescu și Chan revin, își recuperează break-ul, cu un game adjudecat la 15. Este egalitate, 2-2, iar Monica urmează la serviciu. Jucătoarea din Slatina nu și-a pierdut lansarea în sferturi și nu o face nici acum. Favoritele 9 revin la condeucre pe tabelă, 3-2,


17:19 „Angel Chan” își pierde serviciul, pe fondul unui joc inspirat al Voracovei. 2-1 pentru perechea din afara listei capilor de serie.


17:15 Micuța japoneză Ninomiya își face cu greu prima tură de serviciu: a salvat trei mingi de break, în timp ce Monica Niculescu și Hao-Ching Chan mai au nevoie de un pic de determinare la finalizare. 1-1


17:00 Începe semifinala de dublu cu Niculescu și Chan. Favoritele nouăîncep partida la serviciu.


16:50 Break-ul vine totuși pentru Cilic. 2-1 înn setul 3, După o oră și 38 de minute de joc, se pune întrebarea dacă Sam Querrey mai are resurse fizice, în primul rând, pentru a ataca poziția de forță a fostului câștigător de la US Open, în condițiile în care cele trei meciuri consecutive cu decisiv încep să îi toarne plumb în picioare.


16:45 Sam Querrey a salvat trei mingi de break consecutive în primul game al setului trei cu Marin Cilic. Croatul însă nu se lasă afectat pe serviciu: își câștigă game-ul la zero și egalează scorul, 1-1 la game-uri, exact ca și la seturi.


16:40 Game, set, meci Ekaterina Makarova și Elena Vesnina. perechea cap de serie numărul doi și-a asigurat prezența în finala probei de dublu, cu o victorie 7-5, 6-2 pe Terenul 1, împotriva perechii Groenefeld / Peschke. Niculescu și Chan vor începe duelul la ora 17:00, sperând că se le vor însoți pe rusoaice în finală.


16:35 Cilic egalează la seturi și reduce semifinala cu Sam Querrey la un „best of 3„. Preg[tindu-și cu minuțiozitate fiecare serviciu, croatul închide manșa a doua cu 6-4, cu un al doilea game alb consecutiv pe propria lansare. Cilic are de două ori mai mulți ași decât „Big Sam”, 12-6.


16:25 Marin Cilic reușește primul break al meciului cu Sam Querrey: un passing de rever, în lung de linie, pedepsește venirea indecisă la fileu a americanului. Iar explozia de bucurie din partea croatului este pe măsură.


16:10 Pe Terenul 1, acolo unde așteptăm să înceapă meciul perechii Niculescu / Chan, rusoaicele Vesnina și Makarova au câștigat un prim set de 54 de minute în fața perechii Groenefeld / Peschke. 7-5. iar în alte 10 minute, scorul setului doi ajunge rapid la 2-0.


16:00 Sam Querrey profită și câștigă setul 1, în 48 de minute, 8-6 în tiebreak. Marin Cilic acuză șocul celor petrecute: a greșit de două ori consecutiv reverul, iar americanul ia avantaj pe tabelă, 1-0. Asta deși statistica pare înclinată clar spre Cilic la orice capitol important: 7-2 raportul așilor, 21-12 raportul loviturilor câștigătoare, 36-35 puncte câștigate. profilul de serviciu este sensibil egal.


15:55 Întrerupere în cel mai nepotrivit moment. Cilic este oprit înaintea celui de-al doilea serviciu, la 6-6 în tiebreak, din cauza unui spectator căruia i s-a făcut rău. Iată o grafică interesantă despre cât de mult și-a schimbat croatul traiectoria de lansarea a mingii în cinci ani.


15:40 Așa curge un meci rapid: zece game-uri jucate în 28 de minute. 5-5.


15:20 Marin Cilic începe semifinala cu Sam Querrey în mod autoritar. 2-1, cu un singur punct pierdut în două ture de serviciu.


15:00 Salutare! Jucătorii intră pe arenele principale, acolo unde jocul începe după prânz, conform etichetei înaltei societăți britanice. Cei de la Wimbledon ne prezintă un bilanț sugestiv: palmaresul direct al semifinaliștilor și timpul petrecut pe teren în primele runde. Primii patru jucători din iererhia mondială lipsesc din această fază a competiției. Se joacă, dar există un favorit clar: Roger Federer.


Ziua cu numărul 11 a maratonului tenisului pe gazon aduce emoții pentru România: Monica Niculescu are o oportunitate mare de a deveni doar a doua jucătoare din țara noastră care să dispute o finală de turneu de Mare Șlem la dublu feminin. Virginia Ruzici a jucat de două ori cu trofeul pe masă: în anul său cel mai bun – 1978, când triumfa la Roland Garros la simplu, jucătoarea născută la Câmpia Turzii reușea dubla la Paris, câștigând și la dublu feminin, alături de iugoslava Mima Jausovic, iar mai apoi a jucat și finală de Wimbledon la dublu feminin, tot alături de Jausovic.

Jucătoarea din Slatina este la un pas de prima finală de turneu de Mare Șlem a carierei și este ultima reprezentantă a României la această ediție a Wimbledonului. Pentru Monica Niculescu și partenera sa, Hao-Ching „Angel” Chan se întrevede un culoar favorabil spre finală, în condițiile în care nu au de înfruntat o pereche cap de serie și nici nu vor da peste un cuplu format din jucătoare de simplu.

Pentru toate cele patru jucătoare care vor intra pe teren în semifinala a doua de pe Terenul 1 (ce va începe doar după încheierea meciului perechii cap de serie 12 – Groenefeld / Peschke cu favoritele doi –  Makarova / Vesnina), aceasta este deja performanța carierei la un turneu de Mare Șlem. Per total, cele mai bune rezultate le are „Angel” Chan, care, deși este cu șase ani mai mică decât Monica, și-a completat cu acest parcurs, la doar 23 de ani, setul complet de sferturi de finală în cele patru turnee de Mare Șlem.

Semifinalele masculine: Cilic – Querrey, duelul uriașilor și al serviciilor

Primul finalist al ediției 2017 se va decide la capătul meciului Sam Querrey (favorit 24) – Marin Cilic.(favorit 7). Americanul a readus Statele Unite în careul de ași la simplu masculin pentru prima dată după 1998. Va împlini 30 de ani pe 7 octombrie și este deja cel mai vârstnic jucător care obține prima calificare într-o semifinală de turneu de Mare Șlem. „Big Sam” este omul-maraton la această ediție: a trecut în minimum de seturi doar în primul tur, de italianul Fabbiano. Au urmat patru seturi cu Basilashvili și ajunge la duelul cu Cilic după trei meciuri consecutive de cinci seturi: a câștigat cu 7-5 decisivul cu Tsonga, cu 6-3 decisivul cu Kevin Anderson și cu 6-1 decisivul cu liderul mondial, Andy Murray.

Cu 126 de ași serviți în cinci meciuri și 276 de lovituri câștigătoare adunate, Sam Querrey este unu dintre jucătorii care a atras în cel mai plăcut mod posibil atenția la această ediție a Wimbledonului.

De partea cealaltă a fileului, Marin Cilic este și el un jucător care aduce pe teren arme similare: deși a jucat cinci seturi mai puțin decât Querrey, are doar zece lovituri câștigătoare în minus. 266 de winners  apar în statistica croatului la această ediție a Wimbledonului, potrivit datelor publicate pe site-ul oficial. Campionul din 2014 de la US Open are 105 ași serviți la această ediție, iar în sfertul cu Muller a jucat 102 puncte cu prima minge. Croatul domină palmaresul direct, însă la fel se întâmplă pentru Querrey și în 2016 cu Djokovic, și în acest an – cu Murray.

Federer – la două victorii distanță de trofeul al optulea la All England Club

Opt victorii consecutive repurtate de Federer în fața adverdarului din semifinale, cu un singur set cedat.Acest palmares apasă pe umerii unui Berdych care își regăsește încet-încet ritmul. Jocul elvețianului, care intra în acest turneu cu un singur gând –  „nu vreau să stau la mâna vreunui adversar, vreau să dețin controlul și să fiu eu cel care atacă„, a impresionat pe întreg parcursul acestei ediții. Este a patra prezență consecutivă pentru Federer în semifinalele celui mai vechi turneu de Mare Șlem din tenis, însă ultimul său triumf  aici s-a cosumat în 2012.

Federer nu a cedat set, a făcut o adevărată demonstrație de forță la retur cu Raonic, dar și la serviciu, înregistrând un procentaj fabulos de puncte câștigate în spatele primei mingi – 90%. Iar în medie, Federer nu a greșit neforțat nici măcar de 10 ori pe meci!

Tomas Berdych a depășit pasa proastă și speră la o nouă finală, în turneul în care a jucat pentru trofeu, în 2010. Exact la acea ediție, Berdych l-a învins pe Federer, 3-1, iar în 2012 mai repurta o victorie uriașă în fața elvețianului, tot la un turneu de Mare Șlem (US Open de această dată).

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate puteam să fug jumătate de oră'
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate…
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Alerte meteo de vreme severă imediată emise de ANM. Cod galben în mai multe zone din țară, în următoarele ore
Alerte meteo de vreme severă imediată emise de ANM. Cod galben în mai multe zone din țară, în următoarele ore
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Interdicție completă în România din 9 aprilie. Legea n-are excepţii. Amendă 1000 lei
Interdicție completă în România din 9 aprilie. Legea n-are excepţii. Amendă 1000 lei
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen